Un paradox al istoriei?

0
109
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

athosDacă nu un paradox, este în orice caz o curiozitate faptul că tocmai românii – ale căror generoase danii către Sf. Munte sunt atestate de mii de documente, începând de la primii Basarabi şi urmând până la ultimii voievozi din secolul al 19-lea – nu au avut aici nici un lăcaş propriu până acum un veac şi jumătate. Din cele 20 de mari mănăstiri (lavre) athonite, 17 sunt greceşti, una rusească, una sârbească şi una bulgărească.

Nu de nevrednicie poate fi vorba, căci românii, dincolo de daniile făcute de-a lungul timpului tuturor celor 20 de mănăstiri (pe unele chiar rezidindu-le în întregime), au fost o prezenţa constantă şi adeseori exemplară în “Grădina Maicii Domnului”. Este atestat încă din secolul al 9-lea că vlahii ajugeau cu turmele lor până pe coastele Athosului, iar Mănăstirea Cutlumuş, rectitorită de voievodul Nicolae Alexandru Basarab către 1360 şi numărând nu puţini monahi de origine română, a fost supranumită multă vreme “Marea Lavră a Ţării Româneşti”. Trebuie să fie vorba, mai degrabă, sau de vitregia istoriei (care i-a împiedicat atâtea veacuri pe români să se unească într-un singur stat puternic şi într-o singură Biserică autonomă), sau de o anume măsură (discreţie) a manifestărilor noastre în lume (care, de pildă, pe plan religios, ne-a făcut să nu avem un calendar, până în secolul XX, sfinţi canonizaţi de noi înşine, deşi toată istoria noastră este presărată cu mari trăitori şi martiri învederaţi ai dreptei credinţe).

O explicaţie plauzibilă este şi cea dată de Părintele Ieromonah Petroniu Tănase, fostul stareţ de la Prodromu: “Sihaştrii din Carpaţi mergeau la Athos, fiindcă găseau acolo condiţii de viaţă sihăstrească mai deplină. De aceea nu şi-au întemeiat o mănăsire a lor, ci, când s-a întâmplat să se stabilească în chinovii (mănăstiri de obşte), au trăit împreună cu ceilalţi fraţi: la Cutlumuş, la Zografu, la Esfigmenu; dar, în general, au trăit viaţă sihăstrească, în chilii răspândite pe tot cuprinsul Athosului. Abia în secolul al XlX-lea, când apar statele naţionale, s-au gândit şi monahii români aghioriţi să aibă un lăcaş al lor, şi au întemeiat Schitul Prodromu”. Este de altfel grăitor, pentru chemarea sihăstrească a înduhovniciţilor români, că primii 3 stareţi de la Prodromu – Nifon, Damian şi Ghedeon – s-au retras din stăreţie şi şi-au încheiat zilele ca sihaştri, în peşteri sau chilii din apropiere, iar cel dintâi a refuzat cinstea de arhimandrit, rămânând până la capăt simplu ieroschimonah şi lăsând o diată (un testament) în care cheamă cu precădere la nevoinţă, pocăinţă şi smerenie.

Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Arhim. Antipa Dinescu, Ierom. Petroniu Tănase

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here