Împăratul roman Hadrian, care a domnit între anii 117 şi 138 d.Hr., şi-a construit un palat la Tivoli, lângă Roma, format din 30 de clădiri. Sub palatul său, arheologii au descoperit un adevărat oraş subteran neatins, vechi de peste 1.800 de ani.
S-a găsit şi o galerie de tuneluri care se întinde pe o distanţă mai mare de 1,6 kilometri, potrivit Daily Mail.
Tunelul principal are 2,4 metri lăţime, iar acesta duce la o galerie circulară de 700 de metri. Arheologii au găsit drumuri subterane şi cred că ele au fost folosite pentru căruţe care transportau sclavi, produse alimentare şi alte bunuri.
Palatul de la Tivoli, de lângă Roma, a fost construit de împăratul Hadrian în secolul al II-lea d.Hr. şi era format din 30 de clădiri, precum vile, imobile de locuinţe, pavilioane, biblioteci, fiecare dintre acestea fiind înconjurate de grădini ornamentale, bazine şi fântâni.
Oraşul subteran a fost descoperit atunci când arheologii au găsit o gaură sub arbuştii din zona palatului, care ducea la galeria principală. Deoarece unele secţiuni ale tunelului au fost blocate cu moloz şi pietre, arheologii s-au folosit de nişte roboţi pentru a explora toate zonele unde nu au putut ajunge.
Palatul de la Tivoli al împăratului roman Hadrian a fost inclus în Patrimoniul Mondial de către UNESCO în anul 1999, iar oficialităţile italiene lucrează la eliberarea tunelurilor, astfel încât, până la sfârşitul anului, oraşul subteran să poate fi deschis vizitatorilor.
Palatul lui Hadrian a fost început în anul 117 d.Hr., iar atunci când Imperiul Roman s-a prăbuşit, a fost jefuit şi deteriorat. Di fericire, însă, oraşul subteran este aproape intact.
Sursa Ziare.com
[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]