Un diplomat cu un suflet cât România Mare. Vasile Stoica

0
175

Un diplomat cu un suflet cât România Mare. Vasile Stoica .

       Suntem în anul următor celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Ne trăim viaţa cu mai mare sau mai mică patimă şi intensitate, intrăm în „malaxorul” vieţii de zi cu zi de pe plaiurile mioritice, uitând, nu de puţine ori, să ne oprim o clipă şi să ne aducem aminte de oamenii din vechime care au făcut posibilă existenţa noastră, a celor de azi.

         De aceea, vă propun azi câteva rânduri spre aducerea aminte a unui mare patriot român, a cărui viaţă şi muncă au contat enorm în ecuaţia făuririi României Mari şi despre care, din păcate, ca şi despre mulţi alţii, nu se mai vorbeşte sau se vorbeşte prea puţin în spaţiul public.

           Este vorba  despre Vasile Stoica, născut la 1 ianuarie 1889 la Avrig şi decedat la 27 iulie 1959 la Jilava, vel ce a fost diplomatpublicistanalist politic și asistent apropiat al lui Thomáš Masaryk și Ionel I.C. Brătianu. Vasile Stoica, cunoscut şi sub numele de Basil Stoica, a făcut parte din corpul diplomatic al Ministerului Regal al Afacerilor Străine din București.

          Vasile Stoica a terminat școala elementară din Avrig după care a urmat cursurile Școlii Ortodoxe de la Brașov şi Liceul Unguresc din Sibiu. Apoi, a studiat la Facultatea de Litere de la Budapesta (1909-1913), cu specializări la Paris (două semestre) și București. Interesul pentru politică se manifestă de timpuriu, Vasile Stoica devenind membru al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria încă din 1909. În octombrie 1913, el a devenit președinte al organizației culturale „Petru Maior” a studenților români din Budapesta.

          Odată cu începerea Primului Război Mondial, având gradul de sublocotenent, a fost mobilizat în armata austro-ungară, de unde, datorită orientărilor sale pro-antantiste, pleacă în scurt timp în România, la București, unde desfășoară o susținută activitate pentru intrarea României în război alături de Antantă și dezrobirea teritoriilor aflate în stăpânirea Austro-Ungariei.

          Cunoscător a paisprezece limbi străine, un poliglot de excepţie, Vasile Stoica a luptat pentru fondarea, recunoașterea internațională și consacrarea României Mari. Vasile Stoica a fost cel care a redactat „Proclamațiile către Țară și Armată” lansate de regele Ferdinand I cu prilejul intrării României, în august 1916, în Primul Război Mondial. S-a remarcat prin participarea sa ca voluntar în acest război, fiind rănit de două ori și operat în mai multe rânduri la Iaşi, fiind decorat cu „Virtutea Militară”.

         Prin decizia din 5-18 aprilie 1917 a Guvernului Ionel I. C. Brătianu, Vasile Stoica este trimis împreună cu președintele Ligii Culturale, Vasile Lucaciu, și cu preotul Ioan Moța în SUA, pentru prezentarea opiniei publice americane a motivelor pentru care România a intrat în războiul mondial precum și pentru crearea în SUA a unei legiuni sub drapel american (peste 15.000 de oameni), pentru frontul din Franța.

          Ajuns la Washington, în 1917, ca trimis al statului român în „Misiunea patriotică română”, împreună cu dr. Vasile Lucaciu și Ioan Moța, este  convins că „americanii sunt un popor cu mare suflet cinstit și vor sincer să ne ajute, dar trebuie să le arătăm că avem nevoie să fim ajutați și că merităm ajutorul”.

           Vasile Stoica a fost colaborator al cotidienelor americane The New York TimesThe Washington PostThe New York Herald TribuneThe New RepublicThe Literary Digest și a cooperat cu membrii emigrației române din SUA pentru cauza națională, cum au fost Epaminonda LucaciuNicoale Lupu și Ludovic Mrazec.

            Delegația română este primită de secretarul de stat American Robert Lansing, care le-a promis ajutorul său. La 6 iulie 1917 s-a discutat cu ministrul de război Newton Baker detalii privind organizarea unei unități de români transilvăneni voluntari, cetățeni ai SUA, cuprinderea acesteia în armata americană… încadrarea să se facă, fie cu ofițeri americani, fie cu ofițeri transilvăneni, iar subofițeri să fie români, foști gradați pe timpul stagiului militar… Important era ca această unitate să fie recunoscută ca unitate românească”.

         În acest context se înființează „Liga Națională Română” în 5 iulie 1918. În 28 august 1917 a avut loc întâlnirea lui Vasile Stoica cu fostul președinte al S.U.A. Theodore Roosevelt, care a apreciat în mod deosebit jertfele românilor pentru cauza lor, aprecieri reiterate într-un discurs susținut la New York.

          Ulterior, Vasile Stoica l-a contactat pe ministrul de interne al S.U.A. Franklin Lane, pe primul asistent al secretarului de stat Wiliam Philips, pe șeful secțiunii pentru Orientul Apropiat la Ministerul de externe, Albert H. Putney și alte personalități influente, cărora le-a adresat mai multe memorii explicative, unele publicate în presa timpului.

           După ce Ioan Moța se întoarce acasă iar Vasile Lucaciu, la Paris, Vasile Stoica rămâne singurul reprezentant a României la Washington până în ianuarie 1918. Vasile Stoica adresează la 31 decembrie 1917 secretarului de stat Robert Lansing, un memoriu în care explică acestuia situația concretă a celor peste patru milioane de români din Transilvania oprimați de politica guvernelor ungare.

          Ca urmare, românii din America s-au înrolat voluntari în armata SUA, numărul acestora depășind cinci mii de voluntari. S-a constituit primei Legaţie română în SUA, în cadrul căreia Vasile Stoica a fost numit atașat militar de către prim ministrul român.

            Sub „cupola” Legaţiei s-au organizat mitinguri în diferite orașe americane. La Chicago, la o manifestare de acest fel au participat peste 6000 de persoane. Protopopul brașovean Ioan Podea a reușit în aceste condiții, sprijinit de Vasile Stoica, să creeze Episcopia Ortodoxă Română din America, unită cu Mitropolia din București.

            Vasile Stoica a participat, în perioada 22 iunie/5 iulie 1918, în calitate de cofondator, la înființarea Ligii Naționale a Românilor din America, fiind ales președinte. Liga a fuzionat, în data de 13 septembrie 1918, cu Comitetul Național Român din Transilvania și Bucovina fondat, în 17-30 aprilie 1918, la Paris, sub președinția lui Traian Vuia.

           Din inițiativa lui Vasile Stoica se deschid mai multe secții în multe oraşe americane. Vasile Stoica a menţinut o legătură permanent cu românii ce luptau pentru unire în Franța fiind ajutat de brașoveanul Victor Branişte, fost prizonier în Rusia și fost redactor al ,,Gazetei Transilvaniei”.

             În calitatea sa din cadrul „Ligii Naționale Române”, în august 1918 reia legăturile cu reprezentanții celorlalte popoare oprimate de habsburgi (Thomas Masaryk din partea cehilor; Paderewsky, viitorul prim ministru al Poloniei; Hinko Hinkovici din partea Iugoslaviei) constituind „Uniunea Democratică a Europei Centrale”, organizând la New York în 15 septembrie 1918 o întrunire a peste 4000 de participanţi, sub deviza „Victoria națiunilor asuprite din Europa Centrală”.

           Au fost prezenți la această întrunire fostul președinte W. H. Taft, senatorul H. H. Lodge, cumnatul președintelui Woodrow Wilson, Sockton Axon, ambasadorii Angliei, Franței și Italiei etc.  În ziua următoare, la 16 septembrie 1918  a avut loc, tot la New York reuniunea comitetului de organizare a Uniunii Europei Centrale, constituită la 2 octombrie 1918, prim-vicpreședinte fiind Vasile Stoica, iar președinte N. Lupu.

         Ca urmare, președintele, informat de toate aceste acțiuni, declară că „guvernul Statelor Unite e întru toate de acord cu aspirațiile noastre – își amintește Vasile Stoica – și că după convingerea sa, Austro-Ungaria este o șandrama putredă, care nu mai poate fi ținută în picioare, oricâte proptele i s-ar pune și a cărei dezmembrare a devenit o necesitate”.
          În 26 octombrie 1918, Vasile Stoica participă la ceremonia de semnare a Declarației de Independență a popoarelor subjugate de Austro-Ungaria, prilej cu care a ținut un discurs în limbă engleză. Ulterior, la 4 noiembrie 1918 guvernul american a luat în discuție atitudinea SUA față de România: „Guvernul Statelor Unite a promis astăzi că prin influența sa va da României tot sprijinul, ca această țară, în Conferința păcii generale, să-și câștige justele sale drepturi politice și teritoriale… Guvernul Statelor Unite a avut necontenit în vedere viitoare fericire și integritatea Româneiei ca țară liberă și independentă…”.

             În februarie 1919 Vasile Stoica a participat, ca ofițer de legătură între delegațiile engleză și americană, la Conferința de Pace de la Paris, la propunerea lui Ion I.C. Brătianu.

            Începând din 16 iulie 1921 intră în Ministerul Afacerilor Străine din București, unde devine, în perioada 1930 – 1936, ministru plenipotențiar la Tirana și Sofia. În perioada 1937 – 1939 a fost ambasador în Țările Baltice. În perioada 1939 – 1945 a fost secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, iar în 1946, dr. Petru Groza îl trimite la Conferința de Pace de la Paris pentru a susține cauza României ca țară co-beligerantă.

           În perioada anilor 1930- 1932 a fost ministru al României în Albania, după care a îndeplinit aceiaşi funcţie în Bulgaria – 1932-1936. Între anii 1936- 1939 a fost ministru al României în Letonia şi Lituania, iar în perioada 1939-1940 în Turcia. În vara anului 1940 Vasile Stoica a fost numit secretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale într-o perioadă tragică pentru neamul românesc.

           Marele patriot transilvănean s-a implicat mult în sprijinirea, pe toate căile posibile, a românilor din teritoriile Ardealului de nord, răpit de horthyşti. În acest sens a susţinut apariţia unor publicaţii în străinătate, iar în 22 septembrie 1941, a prezentat un referat privind realizarea unei hărţi etnografice, a spaţiului românesc, întrucât, ungurii au întocmit şi răspândit o lucrare cartografică mincinoasă, care conţinea falsuri grosolane, realizate de contele Pal Teleki, prin care se urmărea susţinerea pretenţiilor absurde ale horthyştilor asupra Transilvaniei.

           În perioada  anilor 1943-1945 Vasile Stoica a avut o activitate intensă pentru pregătirea materialelor necesare susţinerii intereselor României la viitoarea Conferinţă de Pace. De asemenea fiind recunoscut ca un diplomat de excepţie, a continuat întrevederi cu diplomaţii străini care îşi desfăşurau activitatea la Bucureşti, în folosul viitorului României.

        La 9 iulie 1946, Vasile Stoica a fost numit „trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Olanda, cu acreditare şi pentru Belgia, ca însărcinat cu afaceri”. În 1947 a fost rechemat în ţară după care a urmat calvarul lui Vasile Stoica. Apartamentul din Bucureşti i-a fost rechiziţionat, casa de bani de la Legaţia română din Haga i-a fost spartă, fiindu-i confiscaţi aproximativ 35.000 franci elveţieni, în situaţia în care în ţară nu avea nici o sursă de venit. Intervenţia efectuată la prim-ministrul Petru Groza, pe care-l cunoştea de 37 ani, a fost zadarnică.

          Odată cu instaurarea comunismului în România, Vasile Stoica refuză să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român. Întrucât nu a putut să plece legal din ţară, în situaţia nou creată împreună cu familia, a încercat plecarea ilegală din ţară la 31 martie 1948. fiind prins şi închis până în anul 1955.

           În decembrie 1958, Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la 10 ani închisoare corecţională, învinuit că a manifestat o atitudine duşmănoasă faţă de ţara sa. Bunurile i-au fost confiscate, iar familia a fost evacuată din imobilul în care locuiau. Cât de crudă poate fi istoria cu un patriot desăvârşit! „Frumoasă” recunoştinţă a patriei pentru fiul ei!… Să nu uităm câţi iluştri intelectuali români au fost în aceeaşi situaţie!

         Vasile Stoica, din păcate neglijat ori uitat, aparţine generaţiei de aur a diplomaţiei româneşti din perioada delimitată de cele două Congrese Mondiale ale Păcii din 1919-1920 şi1946 şi de Tratatele de Pace aferente din 1919-1923 şi 1947.

         A fost, mai mult decat atat, unul dintre reprezentanţii ei străluciţi, un model. Cunoscutul „Anuar diplomatic şi consular” din 1942 l-a inclus, la rangul miniştrilor plenipotenţiari clasa I în funcţie, în tabloul corpului diplomatic al Ministerului Regal al Afacerilor Străine din Bucureşti alături de Victor Cădere, Vasile Grigorcea, Raoul Bossy, Ion Christu, Gh. Davidescu sau Frederic C. Nanu, cu toţii lansaţi sau activând sub ministeriatele străluciţilor Take Ionescu, I. G. Duca, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu sau Mihai Antonescu.

         Vasile Stoica, cel care a luptat întreaga viaţă pentru binele neamului românesc, a murit la 27 iulie 1959 în închisoarea de la Jilava. Aceasta a fost soarta tristă a unei mari personalităţi a neamului românesc, pe lângă multe altele, care şi-a slujit patria în toate împrejurările şi care a contribuit la făurirea României Mari, şi la apărarea drepturilor ei.

          Meritele sale în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale şi consolidarea Statului Naţional Unitar Român, au fost recunoscute în anul 1970, când, printr-o sentinţă a Judecătoriei Bucureşti, patriotul român Vasile Stoica a fost reabilitat. Despre cele citite aici puteţi găsi mai multe informaţii în sursele de mai jos:

– Vasile Stoica, În America pentru cauza românească, București, 1926.

– Buzatu, Gheorghe, Cheptea, Stela, Cîrstea, Marusia, editori – Pace şi război (1940-1944) Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, volumul I, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008.

– Ioan Vlad, Cărturari brașoveni pentru România Mare, Editura Academiei Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene Henri Coandă,1999.

– Margareta Susana Spânu Intelectuali transilvăneni în lupta pentru realizarea Statului Național Unitar Român ( din corespondența lui Onisifor Ghibu către dr. Pompiliu Nistor și Vasile Stoica cu Victor Braniște)”, în „Cumidava”, Brașov, 1989.

https://foaienationala.files.wordpress.com/2009/08/suferintele.pdf

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa!

Alte articole găsiţi aici.

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here