Un destin înţeles

0
130
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

destinPribegim mulţi ani în viaţă fără să ne lămurim un rost în lume. Unii pribegesc toată viaţa fără rost, nici ţintă.

Alţii îl caută toată viaţa fără să-l găsească, sau fără să ştie că l-au găsit. Înţeleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu în viaţa fiecărui om şi pe circ omul trebuie sa le desfăşoare la rându-i între oameni.

În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu, care prin om trebuie să devină o creaţie, în creştinism omul e ridicat pană la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu, iar această colaborare e destin. Talanţii – talentele – sunt înzestrările acestei colaborări a lui Dumnezeu cu omul. Lucrând în sensul înzestrărilor, lucrezi în sensul destinului.

Omul e neliniştit cată vreme nu ştie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrei Dumnezeu de la el. Viaţa nu e un scop în sine, e numai mijloc, e numai cadrul unui destin, sau e în cadrul unui destin.

Mulţi se tem de cuvântul destin, ca nu cumva să însemneze predestinare, prin urmare să se trezească într-o doctrină fără libertatea voinţei, deci fără conceptul specific creştin al responsabilităţii ultime.

Cum să nu răspunzi de ce ţi-a dai Dumnezeu? Şi cum sa nu răspunzi, dacă n-ai făcut ce ţi s-a dat să faci?

Lucrătorii viei angajaţi de Dumnezeu, iconomi ai creaţiei Sale, nu aveau să răspundă pentru că i-au interpretat arbitrar destinul? Mazoreţii din Ierusalim, care aveau această istorie unică în lume, istorie mai mult a viitorului decât a trecutului, Scriptura, nu sune [oarej cu atât mai răspunzători cu cât n-au înţeles destinul ascuns de Dumnezeu în neamul lor în sensul lui Dumnezeu, ci în sensul unei împărăţii pământeşti? Marca răspundere a lui Israil a rămas tocmai vinovăţia că nu s-a integrat în viitorul pe care-l destinase Dumnezeu în Scripturi.

Dar iată că vine cineva de praznicul Paştilor în Ierusalim, un copilaş de 12 ani, „plăcut la chip, cu ochii frumoşi şi păr bălai” – ca odinioară strămoşul Său David (7 Regi 16, 20), care-şi înţelesese destinul şi s-a integrat în el, vrând încă de mic să-şi aducă şi rabinii Templului la reala interpretare a destinului lui Israil. Lucrurile s-au petrecut astfel:

Toţi capii de familie din Israil erau îndatoraţi de rege să vie la Ierusalim de trei ori pe an. Printre aceste trei zile era şi Praznicul Paştilor iudeilor, ce însemna ieşi rea din robia egipteană. Dar mai în semna şi ultima zi a robiei, când aşteptau îmbrăcaţi de plecare porunca lui Faraon de punere în libertate. Mai era menţinută în praznicul Paştilor şi jertfa pe altarul Templului a mielului pascal, sângele căruia era semn pe uşa fiecărui israilian, apărare de îngerul morţii care pedepsea Egiptul.

Când a văzut copilaşul Iisus jertfa şi arderea mielului, atunci Cel ce era personificarea iubirii S-a identificat durerii mielului şi deodată I s-a deschis taina ce preînchipuia această jertfa.

Această puternică impresie a jertfei unui miel nevinovat a organizai dintr-o dată, într-o lumina nouă, de viitor, întrebările pe care avea să le pună rabinilor de îndată ce-i va putea prinde de vorbă.

De aceea, după praznic, Iisus nici gând n-avea să se întoarcă acasă, până nu va afla tot ce-L ardea pe EL.

Cum Iisus avea 12 ani – vârsta de a trece dintre copii între tineri şi vârsta de admitere în şcoala rabinică a Templului printre tinerii care şedeau la picioarele bătrânilor era şi Iisus.

Într-o aripă a Templului preoţii şi rabinii ţineau cursuri de îndrumare în Scriptură, prin întrebări şi răspunsuri, în felul cum erau de demult şcolile profeţilor.

Iisus era printre mazoreţii Templului, întrebându-i şi răspunzându-le din Scripturi despre venirea luI Mesia. Bătrânii ascultau copilul şi se minunau de înţelepciunea Lui. Şi nu-şi puteau da seama că vorbeau cu un copil care şi-a înţeles destinul, misiunea pc care o avea in lume: de a înlocui cu Sine mielul de jertfa. Cu umilinţă de copil, Iisus repeta textele din profeţi, arătând înţelesurile mai adânci, pe care mazoreţii le scăpaseră din vedere. Copilul îi întreba mai des despre locul din Isaia care privea suferinţele lui Mesia, şi din Psalmi, despre jertfă Mielului lui Dumnezeu. Ce rost au jertfele Templului decât că sunt o preînchipuire a jertfei Mielului lui Dumnezeu?

Dacă de la această întâlnire a lui Iisus cu mai marii Templului, s-ar fi mers înainte, s-ar fi trezit un mare interes pentru ale religiei şt când Iisus ar fi început, la 30 d ani – vârsta legală a dreptului de a învăţa, ai fi găsit căpetenii care să-L primească drept o împlinire a Scripturilor. Bătrânii vedeau în El mari făgăduinţe, dar nu le vedeau decât în cercul lor îngust. Copilul le mişcase inima cum poate n-o făcuse nici un om până la El. Dumnezeu încearcă să Ie dea învăţaţilor lui Israil o nouă lumină a Scripturilor, folosindu-se de nevinovăţia de copil a Fiului Sau, singura care nu le rănea îngâmfarea lor de rabini în Israil. Ei nu admiteau ca cineva să-i înveţe. De aceea iisus le-a dat impresia că ei sunt învăţătorii, iar El – şcolarul. Era singura cale atunci de a le arăta că profeţiile mesianice mai au şi alt înţeles. Dar trufia lor nu le îngăduia să cunoască o altă interpretare a Scripturilor decât aceea care le gâdila pofta lor de dominaţie. Dacă le-ar fi ascultat, tâlcuirea locurilor mesianice ar fi suferit o radicală reformă, în sensul vederilor dumnezeiescului Copil.

Dar trecuseră patru zile pentru Iisus, nu şi pentru Iosif şi Măria, care-l căutau deznădăjduiţi. Când îl găsesc între bătrâni, mama îi face o duioasă dojana: „Ce ne-ai făcut? Tatăl tau şi cu mine Te căutăm!. Acestor cuvinte ale Mamei, Copilaşul le răspunde într-un grai neînţeles:! “Nu ştiaţi că în casa Tatălui Meu Mi se cade să fiu?”. Le răspunde, cu alte cuvinte, că El nu e fiul lui Iosif, ci Fiul lui Dumnezeu.

Iisus aflase cine era El şi ce avea de făcut în lume.

Iată un destin înţeles la 12 ani.

Întâlnirea cu jertfa Templului şi cu rabinii i-a fost lui Iisus revelatoare a destinului. Deşi aceia ar fi trebuit să recunoască copilul şi, după Scripturi, destinul iată că Iisus şi-L împotriva lor, fiindcă cunoaşterea lor era orbită de prejudecăţi politice şi nu era orientată spre năzuinţele desăvârşirii. A creşte din copilărie, ars de la rază a destinului, însemnează să te pregăteşti pentru o operă mare şi severă,iar pentru cucerirea locului ei în istoria oamenilor însemnează să te aştepţi la cele mai crâncene împotriviri. Oamenii nu ştiau cu ce răbdare şi îndărjire lăuntrică a înzestrat Providenţa de Copilaşul acesta, căruia i-a încredinţat, marea misiune a mântuirii oamenilor. De atunci nu este între oameni destin mai mare ca a lui Iisus. Iar Iisus şi-a asociat la acelaşi destin al său pe toţi ucenicii săi de veacuri. Iisus este un destin întruchipat. Cine-l ajunge…ştie ce are de făcut!

“Seminţe Duhovniceşti” – Părintele Arsenie Boca

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here