Un decor original: dovleceii

0
157

Dacă până acum aţi folosit dovleceii doar la gătit sau ca accesorii pentru noaptea de Halloween vă recomand să-i transformați şi în vedetele amenajărilor.

Iată câteva sugestii care vă vor inspira şi vă vor convinge că aceste legume dau bine nu doar în mâncare, ci şi într-un cadru ambiental.

Vaze pentru flori

Cu puţină inventivitate, dovleceii pot fi transformaţi în splendide recipiente pentru florile favorite. Alegeți un dovleac cu bază plată, spălați-l bine de orice urmă de pământ şi decupați un capac. Scoateți miezul şi puneți înăuntru un vas cu apă sau un burete vegetal. Dovlecii mari mai pot fi tăiați pe jumătate, uscați, lăcuiți şi folosiți pe post de măşti pentru ghivece.

Citiți și Uleiuri naturale pentru diverse afecțiuni.

Dovleceii ca felinare pentru exterior

Fie că le folosiți în grădină sau în balcon, felinarele din dovlecei au o fascinație aparte. Tăiați-le părțile de sus, colorate cu galben, scoateți-le miezul, desenați pe suprafața lor modelul dorit, apoi perforați-le cu o mașină de găurit. Puneți lumânărele în interior, legați-le cu o sârmă subțire şi apoi le agățați de ramurile copacilor sau de balustrada de la balcon.

Candele de efect

Câțiva dovlecei accesorizați cu lumânări vor da bine pe masă sau pe noptiere. Goliți-i de miez, lăsați-i la uscat câteva zile şi decupați din loc în loc cercuri de mărimi diferite. Puneți în interiorul lor lumânări şi aşezați capacul la loc. Pentru varietate, lăsați o parte din dovleci în culoarea naturală, iar peste ceilalți pulverizați vopsea metalizată, în diferite nuanțe.

Accesorii pentru masa festivă

Dacă organizați o petrecere şi vreți să serviți mâncarea sub formă de bufet suedez, surprindeți-vă invitații cu un aranjament special. În loc să puneți platourile cu bucate direct pe masă, aşezați-le pe suporturi din dovleci de dimensiuni diferite.

Citiți și Medicament și aliment: dovleacul.

Accesorii pentru pomul de iarnă

Aveți nevoie de tărtăcuțe bine uscate, vopsea în diferite nuanțe şi stikere decorative în diferite forme. Aplicați vopsea pe tărtăcuțe, iar când aceasta s-a uscat, lipiți mărgele, paiete sau stikere în orice formă doriți. Pentru decorare, puteți să folosiți un tub de lipici pentru a desena modele felurite pe suprafața dovleacului, presărați sclipici şi lăsați să se usuce câteva ore. Presați cu o foaie de hârtie şi suflați surplusul.

Mădălina M.

Jurnal Spiritual

dovleceii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here