Un Actor cât o eternitate.Grigore Vasiliu Birlic-Actorul scris cu A mare…

0
180

Un Actor cât o eternitate.Grigore Vasiliu Birlic-Actorul scris cu A mare…

       Stimaţi cititori,

       Viaţa m-a purtat de multe ori pe străzile unui cochet orăşel de munte numit Câmpulung Muscel, locuit de oameni faini, cu parfum etern de începuturi româneşti… Aproape-ntotdeauna când am trecut prin urbe, am făcut o scurtă ori mai lungă plimbare pe actualul bulevard al Republicii, cel cunoscut dintotdeauna de localnici drept Bulevardul „Pardon”. Şi aproape-ntotdeauna, am adăstat preţ de câteva clipeîn faţa casei de la numărul 39, acolo unde se află şi azi celebra prăvălie „La Măgeanu”, prăvălia pălărierului făcut faimos de Tudor Muşatescu, în nemuritorul său „Titanic Vals”.

Vopsită în albastru, cu reprezentarea imaginii Titanicului pe faţadă, firma de pălării „La Măgeanu” a fost şi rămâne simbolul Câmpulungului interbelic, căruia Tudor Muşatescu i-a iubit „oamenii şi pridvoarele, burniţele şi parcurile”. E demn de amintit că prăvălia şi-a păstrat acelaşi nume încă din anul 1905, nume dat de Ion Măgeanu, cel dintâi proprietar al spaţiului, cel al cărui neam se stabilise pe meleaguri muscelene venind de prin Săliştea Sibiului.

Invariabil, la „opririle”-mi din faţa prăvăliei, gândul îmi zbura la Spirache Necşulescu, magistral interpretat de Birlic în filmul din 1964, film turnat după  piesa „Titanic Vals” a lui Muşatescu. Şi-l văd cu ochii minţii, interpretat de marele Birlic, pe bietul funcţionar de prefectură, cu leafă mică, soacră pretenţioasă şi copii mari, aruncat de ambiţiile familiei în vâltoarea unei lupte electorale, cum îndrăzneşte să renunţe la pălăria lui sărăcăcioasă, pentru una nouă, de la Stănculescu, pe care amicii i-o arată, mai apoi, şi în vitrina prăvăliei lui Măgeanu.

Filmul realizat în 1964 este regizat de Paul Călinescu, cu un scenariu adaptat după piesa omonimă de Tudor Muşatescu. Spirache Necşulescu, om cinstit şi tată de familie cu „casă grea”, e propulsat fără voia lui în vârtejul vieţii politice agitate a României începutului de secol al XX-lea, după ce familia e „lovită” de norocul moştenirii averii unui unchi dispărut în naufragiul celebrului Titanic. Admirator al operei lui I. L. Caragiale, Tudor Muşatescu reia subiectul vieţii politice româneşti. „Titanic Vals” reuşeşte să devină o frescă a provinciei autohtone aflate în fierberea campaniei electorale. Nimic nou sub soare…
       În rândurile de azi nu mi-am propus să v-aduc aminte de Muşatescu, musceleanul hâtru, nici de Măgeanu, sibianul aşezat pe meleaguri muscelene ci de moldoveanul Grigore Vasiliu, cel cunoscut de contemporanii săi şi de noi, cei de azi cu supranumele de Birlic. Considerat de maestrul Radu Beligan – și nu numai – un „geniu al comediei, al umorului românesc”, Grigore Vasiliu și-a căpătat supranumele de Birlic de la piesa cu același nume, în care l-a interpretat magistral pe eroul principal Costache Perjoiu, zis Birlic, un obscur funcționar dintr-o localitate din nordul Moldovei… Şi a ţinut morţiş să transforme porecla în renume în întreaga sa viaţă artistică… Iar eu zic că i-a reuşit!…

În copilărie, Birlic visa să ajungă clovn la circ, nicidecum actor, a dat de şapte ori examenul pentru Conservator, picând examenele din cauza defectului care avea, de fapt, să-i aducă celebritatea, inconfundabilul său grai peltic. Grigore Vasiliu-Birlic, actorul mărunt de statură şi cu o figură desprinsă parcă dintr-o caricatură, a fost considerat, pe bună dreptate, un veritabil Louis de Funes ori- de ce nu? – Charlie Chaplin al românilor.

Grigore Vasiliu Birlic s-a născut la 24 ianuarie 1905, la Fălticeni, judeţul Suceava. Numele său la naştere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind o poreclă pe care a primit-o datorită succesului înregistrat cu piesa având acelaşi nume, jucată la începutul carierei sale, poreclă adăugată apoi ca supranume. Grigore Vasiliu a absolvit, în anul 1924, cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni.

Zice-se că a fost comediantul clasei, stârnind des râsul copios al colegilor prin poznele sale. Scriitorul Eugen Dumitriu spunea-ntr-un interviu: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei, şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia… Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stâno, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptaşul se băga sub masă”.

După absolvirea liceului, Grigore Vasiliu s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuţi. În perioada studiilor din oraşul moldav, Grigore a făcut figuraţie la Teatrul Naţional din Cernăuţi pentru a-şi câştiga traiul cel de toate zilele, iar publicul l-a îndrăgit aproape instantaneu iar graiul său peltic a început să facă furori! Aşa a fost remarcat de directorul Dragoş Protopopescu, la a cărui recomandare a fost distribuit de regizorul Aurel Maican în comedia „Musca spaniolă” de Arnold şi Bach.

Ca urmare a succesului de care s-a bucurat în faţa publicului, a fost angajat ca actor la Teatrul Naţional din Cernăuţi. Tot aici s-a mai remarcat în piesa „Amanetul” de Holberg, în regia lui Victor Ion Popa, precum şi în rolul Agamiţă Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale. Un rol ce-l va urmări până către finalul vieţii… Tânăr şi tenace, simţind că a sa chemare nu este sala de tribunal ci scândura scenei, Grigore Vasiliu a vrut,cu tot dinadinsul, să urmeze cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Cernăuţi şi a încercat de şapte ani la rând până a fost, admis. De şase ori a fost respins din cauza defectului de vorbire, cum spuneam anterior. „Eram peltic şi scuipam când vorbeam”, povestea Birlic despre motivul pentru care n-a fost admis la Conservator.

Ulterior, Birlic s-a mutat la Conservatorul din Bucureşti. Calităţile sale actoriceşti şi expresivitatea sa unică i-au fost remarcate de mulţi regizori. Regizorul Aurel Maican îl aduce în 1933 la Bucureşti, unde avea să joace în anii următori, pe scenele diverselor companii particulare, în piese regizate de marii oameni de teatru Sică Alexandrescu şi Ion Iancovescu. A jucat constant, fiind remarcat de public cu predilecţie pe scena „Teatrului Vesel”, teatru înfiinţat de Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Muşatescu.

A jucat în piesele „Micul Weber” şi „Otto Elefantul” de Arnold şi Bach, „Arde nevastă-mea” de A. Vercourt şi Jean Bever, „Prostul din baie” de Ernest Fiese şi Karl Fellman, „Aşternutul de mătase” de A. Birabeau şi G. Dolley, „Părintele căţeilor” de Glinger şi Taussig, „Împăratul” de Luigi Bonelli. A urmat rolul titular din farsa „Birlic” de Arnold şi Bach, adaptată special pentru el de Tudor Muşatescu şi de Sică Alexandrescu. Grigore Vasiliu a înregistrat un succes uriaş, iar identificarea actorului cu acest rol l-a determinat să-şi ia pentru totdeauna numele personajului interpretat.
Grigore Vasiliu Birlic a jucat în numeroase piese de teatru, precum şi în numeroase filme, excelând- cum altfel?-în roluri în registru comic. După naţionalizarea teatrelor particulare în 1948, s-a întors ca actor la Teatrul Naţional din Bucureşti. A jucat, de asemenea, şi pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, una dintre piesele sale de mare succe fiind „Burghezul gentilom” de Molière, în 1961. Majoritatea pieselor lui Caragiale în care a fost distribuit au fost montate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti de Sică Alexandrescu. A interpretat rolurile Coana Eftimiţa în „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, Crăcănel în „D’ale carnavalului”, Iordache Brânzovenescu în „O scrisoare pierdută”. A mai jucat magistral în „Doctor fără voie” de Molière, „Mielul turbat” de Aurel Baranga, „Revizorul” de N.V. Gogol, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, toate în regia lui Sică Alexandrescu, în „Ultima oră” de Mihail Sebastian. A jucat şi în „Nunta lui Krecinski” de Suhovo-Kobâlin, în piesa „Topaze” a lui Marcel Pagnol şi în „Omul cu mârţoaga” de George Ciprian.

În cinematografie a debutat în anul 1934 în filmul „Bing-Bang” , alături de celebrii Stroe şi Vasilache, care semnează şi regiaşi au urmat: „Doamna de la etajul II” (1937), regia Dezideriu Major; „Viaţa învinge” (1951), regia Dinu Negreanu; „Vizita” şi „Lanţul slăbiciunilor” (1952), regia Jean Georgescu; „Arendaşul Român” (1952); „O scrisoare pierdută” (1953), regia Sică Alexandrescu, Victor Iliu (avându-i parteneri pe celebrii Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Ion Finteşteanu); „Directorul nostru” (1955), regia Jean Georgescu (avându-i parteneri pe Alexandru Giugaru, Radu Beligan şi H. Nicolaide); „Două lozuri” (1957), regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi; „D-ale carnavalului” (1958), regia Gheorghe Naghi, Aurel Miheles; „Doi vecini” (1958), regia Geo Saizescu.

  A mai jucat în: „Băieţii noştri” (1959), regia Anastasia Anghel, Gheorghe Vitanidis; „Telegrame” (1959), regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi (alături de Ştefan Ciubotăraşu, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Mihai Fotino, Dem Rădulescu); „Aproape de soare” (1960), regia Savel Stiopul; „Bădăranii”(1960), după Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi; „Întâlnirea” (1961), regia Aurel Miheles; „Post-restant” (1961), regia Gheorghe Vitanidis; „Doi băieţi ca pâinea caldă” (1962), regia Andrei Călăraşu; „Lumină de iulie” (1963), regia Gheorghe Naghi; „Paşi spre lună” (1963), regia Ion Popescu-Gopo (alături de Radu Beligan şi Florin Piersic).
 Talentul său uriaş şi-a găsit exprimarea şi în faimoasele sale roluri din: „Mofturi 1900” (1964), regia Jean Georgescu; „Titanic vals” (1964) de Tudor Muşatescu, regia Paul Călinescu; „Serbările galante” (1965), regia Rene Claire; „Corigenţa domnului profesor” (1966), regia Haralambie Boroş; „Steaua fără nume” (1966), regia Henri Colpi. Printre rolurile care l-au făcut celebru se numără Lefter Popescu din „Două lozuri”, Crăcănel din „D’ale carnavalului”, Costăchel Gudurău din „Telegrame”, Spirache Necşulescu din „Titanic vals”, Jupân Canciano din „Bădăranii”, Brânzovenescu din „O scrisoare pierdută”.
A interpretat, de asemenea, numeroase roluri în piese de teatru radiofonic. În redacția Teatrului Radiofonic  a fost invitat prima oară de către regizorul Ion Vova care jucase vreo două stagiuni la compania de teatru „Colorado”, al cărei patron era Birlic.După rolurile din „D’ale carnavalului” (Crăcănel) și „O scrisoare pierdută” (Brânzovenescu) de Caragiale, montate de Sică Alexandrescu (decembrie 1951– ianuarie 1952), a jucat rolul principal în „Familia anticarului” de Carlo Goldoni, în „Peripețiile bravului soldat Švejk” după Hašek, alături de Ion Lucian și Silvia Dumitrescu-Timică.
A jucat și în „Femeia îndărătnică”, cu Alexandru Giugaru și Ștefan Mihăilescu-Brăila, în regia lui Grigore Gonța, apoi în „Bărbierul din Sevilla”, în regia lui Mihai Zirrra, în Prețioasele ridicole, cu Nineta Gusti și Radu Beligan, în regia lui Constantin Moruzan. Pentru rolul din „Nastratin Hogea” îl invitase regizorul Mihai Pascal în compania Tamarei Buciuceanu și a lui Ion Lucian, apoi în „Unchiul Vania” de Cehov, în care avea să joace cu N. Bălțățeanu și Emil Botta.A jucat și în regia lui Dan Puican în 1966, în „Comedia celui care și-a luat de nevastă o femeie mută”, de Anatole France. Cei care l-au cunoscut mărturisesc că nici în Studiourile Teatrului Radiofonic, Birlic nu avea stare şi avea pretenţiasă fie reluate înregistrările ori de câte ori era nevoie, pentru a fi perfecte.

Marele actor Grigore Vasiliu Birlic a primit în 1953 titlul de Artist Emerit „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă şi pentru activitate merituoasă”, apoi şi titlul de Artist al Poporului.În 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I „pentru activitate îndelungată în teatru şi merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

       Despre omul Grigore Vasiliu Birlic, numai cuvinte de laudă.Cu toate că la începutul anilor ’60 era deja artist al poporului, refuza să meargă la filmări cu mașina pusă la dispoziție de Ministerul Culturii și se urca în autobuz, alături de ceilalți colegi de platou.Marele actor Radu Beligan l-a descris ca nimeni altul şi spunea despre Birlic:„Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic. (…) Lawrence Olivier spunea că actorul sculptează în zăpadă… Aşa s-a întâmplat şi cu Birlic: şi-a sculptat în zăpadă marile roluri. El a fost în primul rând actor de teatru.”
În afara teatrului, Grigore Vasiliu Birlic avea câteva pasiuni care-l ardeau intens…Chiar şi la buzunar, câteodată… Printre altele era pasionat de cursele de cai, mergând la toate reuniunile hipice de la hipodromul din București, undeva prin nordul Capitalei. Mai mult, Birlic era un pătimaș parior, cu banii obținuți în urma unei „curse reușite”, după ce pierduse de multe ori, marele actor și-a înființat propria companie teatrală, numită de el „Colorado”. Pasionat şi de automobile, de cazino și de cursele de cai. Era ispitit de hazard, de aceea revenea lefter uneori de la Sinaia sau paria pătimaș pe vreun cal la celebrele curse de cai. Era pasionat de automobile și conducea impecabil. A avut câteva modele superbe de automobile la volanul cărora se plimba în văzul lumii prin Bucureștii de altădată.
Birlic răspândea în jur bună dispoziție, era spontan, scotea vorbe de duh, dar, zice-se că nu era prea comod cu colegii de scenă, în sensul în care dorea ca totul să fie perfect pe scândura scenei iar repetiţiile erau, de multe ori  reluate la cererea sa pentru a fi totul aşa cum trebuie. Afectuos și generos cu familia sa, Grigore Vasiliu Birlic, și-a răsfățat nepoții poate din lipsa afecţiunii pentru copiii pe care nu i-a avut. A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu actriţa Angela Mateescu, apoi cu actriţa Valeria Nanci, dar nu a avut copii. Cea de-a doua soţie, Valeria Vasiliu Birlic, a jucat alături de soţul ei în filmul „Titanic vals” (1964), precum şi la Teatrul Naţional în piesa „Topaze” (1968) de Marcel Pagnol.

Prima soție, actrița Angela Mateescu, ajunsă în București de la Teatrul Național din Craiova, era o femeie înaltă și subțire, iubitoare și îngăduitoare la toate pasiunile lumești ale soțului. Dar aceasta l-a părăsit prea devreme şi a plecat la Domnul, Birlic suferind enorm la dispariția ei în anii ’60. Prietenii apropiați povesteau cum mergea la cimitir să-i citească ziarul Angelei, un obicei pe care l-ar fi avut și când aceasta trăia. Ulterior, într-un turneu la Timișoara a cunoscut-o pe mult mai tânăra actriță, Valeria Nanci. Ea avea 24 de anişori, el „bătea” la 60. Ea dornică de afirmare, el dornic de a se agăţa de tinerețe, poate…

Nepotrivirea” de vârstă a celor doi a stârnit, se pare, rumori până la nivel de minister, pentru simplul motiv că marele actor  era un „un bun național”. Dar îndrăzneața tinerică îl va cere ea în căsătorie pe marele actor, pentru a închide gurile cârcotaşe. Valeria Vasiliu Birlic va juca alături de soțul ei în filmul „Titanic vals” în 1964 și la Teatrul Național în piesa „Topaze”, în 1968, de Marcel Pagnol, în rolul lui Suzi Courtois, sub bagheta regizorală a lui Constantin Dinischiotu. Valeria Vasiliu Birlic s-a stins din viaţă în anul 2006 într-un oraș din Germania la vârsta de doar 65 de ani… Birlic era afectuos și cu surorile și fratele său, Vasile, care îi semăna leit, dar și cu nepoții, el neavând copii. Era într-un neastâmpăr permanent și avea faimă de bărbat curtenitor și romantic.

Bolnav şi simţind că i se apropie sfârşitul, în 1970, Birlic a cerut să mai joace o dată rolul din piesa care i-a dat numele. Cu puţin timp înainte să moară a urcat pentru ultima dată pe scenă interpretând rolul din „Birlic” în piesa regizată chiar de el. Ultima dată a urcat pe scenă la Cluj. Era Agamiţă Dandanache din Scrisoarea pierdută a lui Nenea Iancu Caragiale. Marele actor Grigore Vasiliu Birlic a murit la 14 februarie 1970 la Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

        Am să-nchei excursia-n timpurile lui Birlic şi Muşatescu, revenind un pic la celebrul film „Titanic Vals” din 1964, o frescă de moravuri deosebit de reuşită şi care-de ce nu?- este mereu actuală apropo de „politichia” noastră cea de toate zilele şi de „învolburatele” noastre campanii electorale, fie ele parlamentare, europarlamentare ori prezidenţiale… Spirache Necşulescu, interpretat magistral de Birlic, om cinstit şi tată de familie cu „casă grea”, e propulsat fără voia lui în vârtejul vieţii politice agitate a României începutului de secol al XX-lea.Protipendada urbei şi familia împinsă de interese meschine îl forţează să intre în politică pentru un post de deputat.

Fiind Spirache un mărunt funcționar de Prefectură, nebăgat în seamă de nimeni, s-a îmbogățit peste noapte. A primit o moștenire surpriză și a devenit milionar. Ieșit din sărăcie, Spirache Necșulescu a devenit „cineva”. Dacă, până la moștenire, era unoarecare, cu pălăria uzată și pantofii scâlciaţi, după primirea moştenirii unchiului mort pe Titanic a devenit „cetățean onorabil”. Imediat, colegii de slujbă au început să-l aprecieze, să-l firitisească, să-l laude pentru hărnicia şi priceperea sa…

Oportuniştii politicieni ai urbei, cu „mirosul” de câştig de imagine-n vizor l-au propus candidat, să se facă deputat în Parlament, fiind an electoral. Spirache, om așezat și cu frică de Dumnezeu, își vedea liniștit de slujbă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Politica nu-l interesa. Zicea revoltat către cei ce şi-l doreau în partidul lor: „Nu primesc candidatura, ați înțeles? (…) Nu primesc să fiu candidat… pentru nimic în lume… nu primesc și pace!”. Nici măcar cei din familia lui nu-l înțelegeau: „De ce, omule, de ce? Spune de ce? Care e motivul pentru care nu vrei să primești?”. Care e motivul?”, răspundea Spirache cu o întrebare… „Mi-e frică că m-aleg, asta e”….

Cum familia se ținea scaide Spirache să intre în politică, să se îmbogățească, acesta a explicat clar: „Nu pot să mint pe nimeni, mamă soacră! Pentru că a face politică astăzi înseamnă să amăgești… înseamnă a lua… știind că nu poți să dai îndărăt. Ca să fii deputat, trebuie să ceri votul alegătorilor… Votul pentru care trebuie să dai ceva în schimb”.

„Mofturi, Spirică!”, zicea un bun amic. „Nici n-ai nevoie să le ceri votul, pentru că o să fie alegeri libere… Votează fiecare cu cine vrea și la urmă iese cine trebuie. Nu contează cine votează, contează cine numără!”.

Spirache, ajuns în faţa alegătorilor, și-a scos pălăria, s-a șters pe frunte cu dosul palmei și a grăit astfel: „Fraților! Viu în fața voastră pentru prima dată ca să vă rog să m-ascultați. N-am să vă spui decât două cuvinte… Și aceste vorbe sunt: vă rog să nu mă votați… Să nu mă votați, pentru că nu merit să intru în Parlament, deoarece eu n-am făcut nimic pentru voi și nici nu am să pot să fac. De ce să vă mint și să vă înșel buna credință?”.

Sinceritatea vorbitorului îi cucereşte pe alegători şi aceştia îl votează în unanimitate… Iar „coledzii” de partid cred că a fost o reuşită stratagemă de campanie electorală a lui Spirache ca să aibă reuşită la alegeri… Şi a reuşit dar, în ciuda alegerii sale, Spirache Necşulescu e dezamăgit… Cam ca alegătorul turmentat” şi uluit din zilele noastre!.. Merită să revedeţi filmul, îl găsiţi pe Youtube oricând! La fel cum merită să revedeţi imaginile ce-l prezintă pe Birlic în memorabilele sale roluri! Fie-i veşnică amintirea marelui actor ce a fost Grigore Vasiliu Birlic!

Despre cele privitoare la viaţa şi faptele inegalabilui Birlic puteţi citi în multe surse dar cele enumerate mai jos sunt, în opinia mea, bune şi veridice:

Surse:

Gaby Michailescu,Birlic, Colectie: Biografii, Convorbiri, Biografii, Amintiri, Corespondenţă, Editura: EIKON, 2015

https://www.cinemagia.ro/actori/grigore-vasiliu-birlic-3645/

http://iasi.tvr.ro/maria-sa-birlic-difuzat-pe-tvr-1_6686.html

http://aarc.ro/personalitate/view/grigore-vasiliu-birlic

http://www.bcu-iasi.ro/docs/biblos/biblos17/6b-miscellanea.pdf

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-impresionanta-a-marelui-birlic-de-ce-a-fost-nevoit-sa-dea-examen-de-sapte-ori-pana-sa-devina-unul-dintre-cei-mai-mari-actori-romani-din-istorie

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/08/16/romani-celebri-grigore-vasiliu-birlic-un-geniu-al-comediei–160521

https://a1.ro/premium/a-visat-sa-devina-clovn-la-circ-a-dat-de-sapte-ori-examenul-pentru-a-deveni-actor-apoi-sa-transformat-in-maria-sa-birlic-grigore-vasiliu-sau-charlie-chaplin-al-romanilor-un-destin-de-roman-eram-peltic-si-scuipam-cand-vorbeam-id790005.html

http://istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=855:casa-memorial%C4%83-grigore-vasiliu-birlic&Itemid=204

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Alte articole găsiţi aici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here