Umorul şi sănătatea

0
562

UmorulÎn anii ’90 au început sa apară preocupări din ce în ce mai intense pentru cercetarea temelor din cadrul psihologiei pozitive: speranţa, optimismul, starea de bine subiectivă (well-being-ul), curajul. De asemenea, şi cercetările din domeniul umorului au luat o amploare deosebita, dat fiind faptul că umorul reprezintă o noţiune a psihologiei pozitive. Există o confuzie mare în ceea ce priveşte accepţiunea termenului de umor în secolul trecut, deoarece acesta a devenit un concept-umbrelă pentru toate fenomenele care implică râsul precum: glumele, comediile, serialele tv, satira politică, arta etc. în literatura de specialitate nu se face o deosebire clară între formele adaptative şi cele dezadaptative de umor şi acest lucru poate fi una din cauzele descoperirilor insuficient elucidate în cadrul cercetărilor asupra relaţiei între umor şi sănătatea mintală şi fizică (Martin, 2003).

 Umorul este un construct multidimensional (Martin, 2003) şi acesta poate desemna:

 -caracteristicile stimulului (glume, desene animate, filme de comedie);

-procesele mintale implicate în crearea, perceperea, înţelegerea şi aprecierea umorului;

-reacţiile individului (amuzament, zâmbet, râs).

 observă că umorul include atât elemente cognitive, cât şi afective. De cele mai multe ori, umorul apare în contexte sociale, dar, de asemenea, poate reprezenta un fenomen intrapsihic (concepţia personală umoristică asupra vieţii sau a nu se lua pe sine în serios). Umorul poate fi conceptualizat atât ca stare (amuzament, veselie, ilaritate), cât şi ca trăsătură (simţul umorului) (Martin, 2003).

Thorson şi Powell (1993) afirmă că există anumite elemente care alcătuiesc registrul umoristic al individului:

-Autorecunoaşterea ca persoană cu umor. Dacă în experienţa anterioară persoana a avut succese sau eşecuri în producerea umorului, acest lucru îi va afecta motivaţia actuală în dezvoltarea abilităţii de generare a umorului.

-Recunoaşterea umorului altora. De asemenea, o persoană poate fi motivată să-şi dezvolte abilitatea de „a înţelege gluma” numai dacă a primit feed-back-uri pozitive în experienţa anterioară.

 -Aprecierea umorului se referă la atitudini. S-a observat că atitudinile către oamenii cu umor sunt legate de atitudinile faţă de umor, astfel că, dacă cineva afirmă că „oamenii care glumesc chiar încearcă să mă manipuleze”, acest lucru reflectă concepţia persoanei atât asupra utilizării umorului, cât şi asupra umorului însuşi.

-Râsul. Acest fenomen reprezintă un răspuns comportamental care poate fi legat sau nu de simţul umorului. întrucât sunt persoane care râd

În literatura umorului, se bucură de o foarte mare popularitate concepţia conform căreia un simt al umorului dezvoltat are efecte pozitive asupra sănătăţii fizice (Martin, 2001), însă există numeroase cercetări care nu sprijină această ipoteză facilitativă a umorului.

Simţul umorului constă într-un ansamblu multidimensional de caracteristici şi cuprinde aspecte fundamentale ale umorului, precum abilitatea de a aprecia umorul, de a crea umorul şi de a folosi umorul pentru a face faţă într-un mod eficient stresului vieţii (Kuiper şi Olinger, 1998). Elementele care compun simţul umorului alcătuiesc harta cognitivă a simţului umorului unei persoane.

 Şi fără să se amuze şi se amuză fără să râdă, râsul poate fi una din reacţiile posibile legate de simţul umorului. Cercetări suplimentare au relevat că umorul şi râsul pot să aibă nu numai efecte pozitive asupra sănătăţii psihologice, dar chiar pot avea efecte negative (Martin et al., 2003).

 -Distanţarea. Concepţia persoanei, de asemenea, poate constitui un element al simţului umorului, în special atunci când acea concepţie cuprinde o apreciere a absurdităţilor vieţii. Distanţarea poate fi considerată ca fiind o strategie de coping, deoarece în loc să se lase copleşită de probleme, aceasta se poate amuza de situaţiile stresante.

 -Umorul ca mod de coping. Utilizarea umorului ca o strategie de coping sau ca un mecanism adaptativ reprezintă o componentă pozitivă a simţului umorului. A fi capabil de detaşare faţă de probleme şi de a le putea trata cu umor reprezintă un mijloc de protecţie împotriva evenimentelor nefavorabile ale vieţii. Vaillant, în 1977, atrăgea atenţia asupra faptului că există mai multe tipuri de umor, unele care au efect adaptativ, iar altele, dezadaptativ. Umorul de autodepreciere, dar cu autoacceptare reprezintă unul din cele mai mature mecanisme adaptative, însă umorul pe seama altora (ostil, agresiv) reprezintă un mecanism nevrotic de adaptare cu efect negativ în plan interpersonal. Acest din urmă tip de umor poate constitui un element al simţului umorului, însă trebuie diferenţiat de utilizarea umorului ca o modalitate de coping (apud Thorson şi Powell, 1993).

4 mecanisme posibile

R. Martin (2002) descrie patru mecanisme posibile prin care umorul şi râsul pot influenţa sănătatea:

1.            Râsul poate cauza modificări fiziologice la nivelul diferitelor sisteme ale organismului, ceea ce poate avea efecte adaptative asupra sănătăţii. Diferiţi autori au afirmat că râsul puternic relaxează musculatura, îmbunătăţeşte respiraţia, stimulează circulaţia, creşte producţia organismică de endorfine care anihilează durerea, ajută la scăderea producerii de hormoni ai stresului şi măreşte imunitatea organismului. în acest model se remarcă faptul că râsul puternic este o condiţie esenţială în cadrul relaţiei dintre umor şi sănătate. Alte dimensiuni ale umorului care nu implică râsul este de aşteptat să nu producă efecte pozitive asupra sănătăţii.

2.            Frederickson (2000) afirmă că umorul şi râsul pot avea efecte pozitive asupra sănătăţii prin inducerea unor stări emoţionale pozitive, care pot determina o creştere a toleranţei durerii, a imunităţii şi o scădere a consecinţelor cardiovasculare ale emoţiilor negative (Apud Martin, 2002). Se remarcă faptul că, faţă de primul model, acesta nu acordă umorului şi râsului o importanţă atât de mare, întrucât ele sunt doar căi de a intensifica emoţiile pozitive, împreună cu veselia, optimismul etc.

3.            O altă modalitate prin care umorul poate avea un impact pozitiv asupra sănătăţii este aceea de moderare a relaţiei dintre stres şi sănătate. Un număr mare de cercetări relevă că stresul vieţii are un efect negativ asupra sănătăţii, în sensul că poate produce suprimarea sistemului imunitar şi poate mări riscul producerii bolilor infecţioase şi cardiovasculare.

4. Un alt mecanism prin care umorul poate avea efecte adaptative asupra sănătăţii este creşterea nivelului individual de sprijin social. Persoanele cu un simţ al umorului ridicat atrag alte persoane în cadrele sociale şi sunt capabile să calmeze spiritele în situaţii conflictuale, ceea ce poate duce la relaţii interpersonale apropiate şi pozitive. Aceste relaţii sociale pozitive pot avea efecte de atenuare a stresului şi de îmbunătăţire a sănătăţii. Modelul acesta se centrează pe aspectele relaţionale şi sociale ale simţului umorului şi de asemenea atrage atenţia asupra necesităţii diferenţierii stilurilor de umor.

Cercetări

Nivel ridicat al S-lg A

Astfel, într-un studiu cu un lot mic de subiecţi (n = 9), Dillon, Minchoff şi Baker (1985) au aplicat Scala de coping umoristic şi au colectat şi mostre de salivă de la participanţi. Mostrele de salivă au fost supuse unor analize biochimice pentru a se stabili nivelul de imunoglobulină secretorie A (S-lg A), o imunoglobulină cu rol semnificativ în apărarea organismului împotriva infecţiilor respiratorii. Rezultatele au evidenţiat o corelaţie mare (r = .75) între Scala de coping umoristic şi nivelurile S-lg A. Aceasta înseamnă că cei care folosesc umorul ca strategie de coping pentru a face faţă stresului au de asemenea un nivel ridicat al imunoglobulinei secretorii A. Într-o cercetare din 1989, Dillon şi Totten au investigat un grup de 17 femei chiar înainte de a naşte şi după două luni de la naştere. Participanţii au completat chestionarul de coping umoristic (CHS), luându-li-se probe de salivă şi de lapte, care au fost supuse analizelor biochimice pentru a li se evalua nivelul imunoglobulinei secretorii A. Scorurile la scala de coping umoristic au corelat puternic cu nivelurile salivare ale imunoglobulinei A (r = .61), dar nu şi cu nivelurile imunoglobulinei A din laptele mamelor. De asemenea, scorurile CHS ale mamelor au corelat negativ semnificativ cu numărul infecţiilor respiratorii atât ale mamelor (r = -.51), cât şi ale copiilor (r = -.58) pe parcursul perioadei de două luni de la naştere.

Argumente contra ipotezei facilitative

în literatura umorului se bucură de o foarte mare popularitate concepţia conform căreia un simţ al umorului dezvoltat are efecte pozitive asupra sănătăţii fizice (Martin, 2001), însă există numeroase cercetări care nu sprijină această ipoteză facilitaţi vă a umorului.

 Un studiu care nu a susţinut ipoteza facilitativă a umorului asupra sănătăţii fizice a fost cel efectuat de White şi Camarena în 1989. Aceşti autori au cercetat timp de şase săptămâni efectele intervenţiei râsului asupra presiunii sangvine diastolice şi sistolice şi asupra ritmului cardiac. în acest studiu au participat voluntar 65 de femei şi 28 de bărbaţi sănătoşi, care au fost împărţiţi aleatoriu în trei grupuri: un grup căruia i s-a aplicat un tratament de râs, altul căruia i s-a făcut un training de relaxare şi un grup de control.

Intervenţia râsului a presupus aplicarea unor exerciţii de inducere a râsului şi vizionarea unor filme umoristice. Fiecare grup s-a reunit săptămânal timp de o oră şi jumătate, iar înainte şi după fiecare întâlnire au fost evaluate atât ritmul cardiac, cât şi tensiunea arterială. în această cercetare nu a fost evaluată frecvenţa râsului, deşi cercetătorii au observat că participanţii au râs la fiecare întâlnire a grupului la care s-a aplicat râsul. Rezultatele studiului nu au relevat schimbări pre-post întâlnire în ceea ce priveşte tensiunea auerială sistolică şi diastolică şi ritmul cardiac la subiecţii din cadrul grupului în care s-a intervenit prin râs şi, de asemenea, nu s-au observat diferenţe între grupul la care s-a aplicat râsul şi cel de control.

La grupul la care s-a aplicat un training de relaxare, s-a observat un nivel post-întâlnire semnificativ mai scăzut al ritmului cardiac şi al tensiunii arteriale sistolice în comparaţie cu celelalte două grupuri. Acest studiu nu a susţinut ipoteza conform căreia intervenţia râsului va determina niveluri mai scăzute ale ritmului cardiac şi ale tensiunii sangvine (Apud Martin, 2001).

Bibliografie

1. DILLON K.M., MINCHOFF B.&BAKER K.H. (1985). Positive emotional states and enhancement of the immune system, International Journal of Psychiatry in Medicine, 15, 13-17.

2.            KUIPER N.A.&OLINGER L.J. (1998). Humor and mental health, In Friedman H. (Ed.), Encyclopedia of Mental Health 2, San Diego, CA: Academic Press, 445-457.

3.            MARTIN R.A. (1996). The Situational Humor Response Questionnaire (SHRQ) and Coping Humor Scale (CHS): A decade of research findings, Humor: International Journal of Humor Research, 9, 251-272.

4.            MARTIN R.A. (2001). Humor, laughter and physical health: Methodological issues and research findings, Psychological Bulletin 127, 504-519.

5.            MARTIN R.A. (2002). Is laughter the best medicine? Humor, laughter and physical health, Page Proofs, 11(6), 216-220.

6.            MARTIN R.A., PUHLIK-DORIS P., LARSEN C, GRAY J.&WEIR K. (2003), Individual differences in uses of humor and their relation to psychological well-being: Development of the Humor Styles Questionnaire, Journal of Research in Personality, 37, 48-75.

7.            THORSON J.A.&POWELL F.C (1993). Development and validation of a multidimensional sense of humor scale, Journal of Clinical Psychology, 49, 13-23.

8.            THORSON J.A.&POWELL F.C. (1993). Relationships of death anxiety and sense of humor, Psychological Reports, 72, 1.364-1.366.

Există şi alte tipuri de umor, ca de exemplu a râde în faţa morţii (în cazul pacienţilor cu boli terminale), însă acestea reprezintă mai degrabă mecanisme de negare a morţii. De asemenea, capacitatea de a folosi umorul în scop de facilitare socială, pentru a ameliora tensiunile create, reprezintă unul din cele mai elegante moduri de a utiliza umorul şi poate fi considerată un mijloc adaptativ de coping (Thorson şi Powell, 1993).

Psiholog Alexandra Ilie, Farmacist.ro / Septembrie 2006

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here