Tusea poate fi calmată

2
3395

tuseaTusea poate fi calmată și vindecată

Tusea vă irită nu numai pe dumneavoastră, ci şi pe cei din jurul dumneavoastră – fie că este vorba de familie, cineva din rândul din fată de la cinematograf sau întreaga sală în timpul unui recital de muzică clasică. Dar dacă aveţi o tuse productivă, nu trebuie să o întrerupeţi, deoarece aceasta este modalitatea organismului de a elimina mucusul. De fapt, trebuie să încurajaţi tusea pentru a scăpa de flegmă rapid şi pentru a termina la fel de repede cu tusea. Pe de altă parte, dacă aveţi o tuse uscată, ideea este să badijonați patul si să calmaţi „mâncărimea”.

 Tusea – Ce este în neregulă?

O răceală, sau, dacă sunteţi ghinionist, o gripă reprezintă cea mai probabilă cauză pentru tuse. O infecție a tractului respirator superior poate provoca inflamarea şi iritația căilor aeriene superioare şi, câteodată, producerea de mucus, pe care îl tușiţi şi eliminaţi ca flegmă.

Există două tipuri de tuse: tipul umed sau productiv, care produce mucus, asociat de obicei cu alergii, răceli şi alte infecții respiratorii, şi tipul uscat, neproductiv, care poate fi de asemenea asociat cu o răceală, dar este mult mai frecvent provocat de fumul de ţigară, praf, aer poluat sau alte forme de iritanți. Acest tip de tuse nu face nimic altceva decât să vă irite gâtul.

Folosiți orice tip de bomboane de gât sau dulciuri calde. Bomboanele tari măresc secreția de salivă şi vă fac să înghiţiţi mai mult, suprimând tusea.

Pentru tipul productiv de tuse folosiți unguraș. O plantă dulce-amăruie, aceasta are acțiune expectorantă, declanşând reflexul de tuse şi ajutând la eliminarea flegmei.

Pentru tusea uscată încercaţi să găsiţi dropsuri de tuse cu ulm (vândute doar online şi în unele magazine de produse naturiste). Produse din scoarța ulmului, acestea erau în trecut tratamentul principal în afecțiunile pulmonare. Ulmul este bogat în substanţe cu consistenţă de gel care badijonează faringele şi reduc la minimum tusea.

Tratați tusea cu siropuri casnice

Amestecaţi două linguri de suc de lămâie cu o lingură de miere şi adăugaţi puţin ardei cayenne. Mierea unge gâtul, calmând ţesuturile iritate, în vreme ce lămâia reduce inflamația şi oferă o doză de vitamina C. Ardeiul măreşte circulația sângelui în zonă, accelerând procesul de vindecare. Sau, în loc de ardei cayenne puteţi folosi puţină ceapă rasă. Ceapa conţine compuși iritanți care declanşează reflexul de tuse şi elimină flegma.

Un alt remediu cu ceapă se prepară din şase cepe de dimensiuni medii curăţate şi tocate, la care se adaugă patru linguri de miere; amestecul se fierbe la bain-marie. Acoperiţi şi fierbeţi la foc mic timp de două ore. Strecuraţi amestecul şi luaţi câte o lingură la fiecare două sau trei ore.

Înainte să mergeţi la culcare, amestecaţi puţin tonic de coacăze negre (alegeţi tipul „cu mult suc”) cu un păhărel de vin de Porto. Alcoolul are efect terapeutic, pentru a vă ajuta să dormiţi.

Cuișoare și miere

Pentru un sirop de calmare a gâtului, amestecaţi cinci sau şase cuișoare cu o cană de miere şi lăsaţi în frigider peste noapte. Dimineaţa înlăturaţi cuișoarele şi luaţi o linguriţă la nevoie. Cuişoarele micşorează durerea, iar mierea reduce inflamația.

Bomboane de piatră

Generațiile precedente apreciau foarte mult bomboanele „piatră” (bomboane care semănau ca aspect cu pietrele de pe ţărmul mării). O reţetă pentru acestea sună cam aşa: „O cutie de bomboane «piatră», 450 g de stafide, sucul a trei lămâi, jumătate de cană de zahăr şi suficient whisky pentru a obţine un sirop”. Cu toate acestea, este nevoie de câteva săptămâni pentru ca bomboanele să se dizolve.

Produse ceva mai uşor de folosit includ siropul de tuse cu lobelia; sirop de tuse care conţine ipecacuanha, oţet de ceapă-de-mare, ulei de mentă şi cloroform, precum şi linctus de coacăze negre şi glicerină (ambele pot fi obţinute de la farmacii).

Oțet de zmeură

Oțetul de zmeură poate fi luat cu lingura, singur sau cu suc dacă doriţi să mascaţi gustul. Oțetul este, de asemenea, bun pentru gargară dacă tusea este însoţită de dureri faringiene.

Citiți și Cum scăpăm de durerile de gât și de tuse?

Măceșe sau mușețel

Un „remediu” de tip vechi este siropul de măceșe – badijonează gâtul şi este bogat în vitamina C.

Mușețelul este o plantă calmantă: vă ajută să dormiţi atunci când îl consumaţi sub formă de ceai şi ajută tusea cu catar atunci când este folosit în inhalaţii. Sau lăsaţi noaptea câteva picături de tinctură de mușețel într-un castron deasupra radiatorului din dormitor.

Ar trebui să-mi sun medicul?

Marea majoritate a cazurilor de tuse dispar de la sine după aproximativ o săptămână sau 10 zile. Dar dacă în cazul dumneavoastră durează mai mult de patru săptămâni sau dacă expectorați flegmă de culoare verde sau cu sânge, mergeți la medic. Tusea poate fi un simptom al multor boli serioase, cum ar fi bronhopneumopatia obstructivă cronică sau astmul bronșic.

Ea poate chiar indica insuficiență cardiacă, în special dacă este însoţită de respirație șuierătoare, dispnee sau inflamații ale gleznelor. Dacă aveţi dureri acute în piept, sau o febră de peste 38 C pentru mai mult de trei zile, cât şi tuse, s-ar putea să aveţi pneumonie. Mergeţi la un medic imediat dacă tusea apare la un copil sau la o persoană în vârstă.

Tratați laringita cu abur

Un copil cu laringită (crup) prezintă o tuse care seamănă cu un lătrat şi care de cele mai multe ori se accentuează noaptea. Provocată de o infecție virală sau bacteriană, această boală nu este de obicei periculoasă, dar poate speria părinții. Pentru a o trata, duceți copilul în baie şi daţi drumul la apă foarte fierbinte la duş sau umpleţi cada cu apă foarte caldă pentru ca aerul să se umezească. Ţineţi copilul în abur până când tusea se reduce. Dacă starea sa nu se îmbunătățește – sau dacă are dificultăți de respirație – sunaţi un doctor, apelaţi 112 sau duceţi-l dumneavoastră la camera de gardă a spitalului cel mai apropiat.

Arsurile retrosternale ar putea fi cauza?

Dacă tusea apare în principal după ce aţi mâncat, noaptea sau când staţi întins în pat, problema s-ar putea să nu fie în torace, ci de la sistemul digestiv. Arsurile retrosternale (pirozis) apar atunci când acidul gastric refulează în esofagul inferior, iritând mucoasa sa sensibilă – fapt ce poate produce tuse. Dacă puteţi controla aceste arsuri, s-ar putea să descoperiţi că puteţi face acelaşi lucru şi pentru tuse.

Citiți și Rețetă: Sirop de morcovi pentru tuse.

Faceți un ceai care să vă calmeze tusea

Cimbrul este un expectorant şi conține, de asemenea, substanțe care relaxează tractul respirator. Pentru a prepara un ceai de cimbru, puneţi două linguri de cimbru proaspăt (sau o lingură de plantă uscată) într-o cană cu apă caldă. Lăsaţi să se infuzeze timp de cinci minute, apoi strecuraţi, adăugaţi miere dacă doriţi şi beţi.

Isopul aromatic a fost folosit în lichioruri şi medicamente încă din timpurile biblice. O infuzie de flori uscate de isop poate fi consumată de trei ori pe zi pentru tuse, astm bronșic şi bronșită. Beţi o cană de ceai de nalbă mare. Atunci când sunt combinate cu apa, frunzele de nalbă produc un mucilagiu gelatinos care badijonează faringele şi subţiază mucusul din plămâni, facându-l mai uşor de eliminat prin tuse. Pentru a prepara ceaiul, folosiți două sau trei grame de frunze uscate la o cană de apă caldă, lăsaţi la infuzat 10 minute şi strecuraţi înainte de a bea. Beţi până la trei căni pe zi.

Adăugaţi 45 de picături de tinctură de lemn dulce într-o cană cu apă caldă şi beţi. Luaţi acest amestec de trei ori pe zi. Lemnul dulce foloseşte pentru detaşarea mucusului şi relaxarea spasmelor bronșice. (Atenţie! Nu luaţi lemn dulce mai mult de câteva săptămâni pentru că poate produce hipertensiune arterială.)

Cei care practică ayurveda, medicina tradiţională indiană, recomandă ceaiul de mirodenii pe care îl puteţi bea de câteva ori pe zi. Pentru a prepara acest ceai, adăugaţi jumătate de linguriță de ghimbir pudră şi puţin praf de cuișoare şi scorțișoară la o cană cu apă fiartă, strecuraţi şi beţi.

Frecționați pentru confort

Cumpăraţi o cremă cu camfor şi mentol, şi aplicaţi-o prin masaj pe piept şi gât. Vă poate ajuta să respiraţi mai uşor prin ameliorarea congestiei. Vicks VapoRub este foarte bună de utilizat înainte de culcare. Sau preparaţi o infuzie de frunze de eucalipt şi uleiuri esențiale, inhalând aburul pe gură şi nas cât de des doriţi. Uleiurile esențiale pot fi masate pe gât şi piept de două ori pe zi.

Dacă nu aveţi nimic de folosit pentru masajul pieptului, încercaţi să faceți o cataplasmă de muştar pentru a ameliora congestia toracică. Amestecaţi o parte pudră de muştar cu două părţi faină într-un castron. Adăugaţi atâta apă cât să obţineţi o pastă. Intindeţi pasta pe un prosop mic şi împăturiţi-l. Protejaţi-vă pielea cu un strat de vaselină, apoi ţineţi cataplasma aplicând presiune pe ea. (Nu puneţi niciodată cataplasmă de muştar direct pe piept pentru că vă poate arde pielea.) Verificaţi din când în când pielea şi înlăturaţi cataplasma dacă aceasta a devenit prea roşie sau iritată.

Învățați o nouă tehnică de a tuși

Dacă gâtul este dureros şi iritat de la tușitul continuu, încercaţi această tehnică pentru a opri un episod de tuse. Data viitoare când simţiţi că începe o nouă criză de tuse, forţaţi-vă să tușiți de câte va ori, mai uşor, în final ajungând să tușiți o dată tare. încercări de tuse mai uşoară încep să deplaseze mucusul către partea superioară a căilor aeriene, astfel încât să puteţi să îl eliminaţi mai uşor la sfârşit cu ultimul tușit.

Puneți ceva ritm în remediu

Dacă sunteţi acasă şi aveţi un partener care vă poate ajuta, folosiți o tehnică de percuţie toracică pentru a vă ajuta să reduceţi congestia toracică. Staţi întins pe abdomen pe o saltea sau un pat tare. Cereţi partenerului să bată ritmic, cu palmele strânse în formă de cupă, pe spatele dumneavoastră, mergând de jos în sus către zona gâtului. Repetaţi de câteva ori până când congestia începe să slăbească.

Citiți și Soluții care te scapă de tuse.

Luminile stinse, vaporii – înăuntru

Pentru a preveni tusea nocturnă, folosiţi un umidificator în dormitor pentru a umezi aerul, în special iarna.

Alegerea unui sirop de tuse

Atunci când mergeţi la farmacie pentru a cumpăra un sirop de tuse, pe care îl alegeţi? Farmacistul este calificat pentru a vă oferi cel mai bun sfat, aşa că întrebaţi-l. Dacă eliminaţi flegmă, cumpăraţi un sirop ,   de tuse expectorant care conţine guaifenesin, şi luaţi I în timpul zilei. Va desprinde mucusul şi îl va face mai uşor de eliminat. Luaţi un supresor de tuse doar dacă aveţi o tuse uscată. Verificaţi pe ambalaj să conţină codeină sau dextrometorfan. Ca alternative la aceste medicamente pentru tuse, încercaţi Nelson’s Sootha (Bryonia) Cough Syrup, un preparat homeopat pentru tuse.

1001 de remedii casnice, Reader’ s Digest

Jurnal Spiritual

2 COMENTARII

  1. Eu folosesc isla cind sunt in calatorii si ceaiurile cu inhalatii cind sunt acasa in plus. Isla sunt iste comprimate de supt foarte bune la gust si foarte eficiente. Sunt pe baza de plante naturale si se pot da si copiilor mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here