Tumorile maligne

 cancer 3Cancerul poate afecta pe oricine, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, bărbaţi, femei şi copii. Nu există un scut împotriva cancerului şi nimeni nu se poate lăuda că deţine o soluţie infailibilă pentru a~l trata. Anual, cancerul determină mai mult de 7,5 milioane de decese, 13% din totalul deceselor pe plan mondial. Se estimează că numărul deceselor prin cancer va atinge valoarea de 9 milioane în 2015 şi de 11,4 milioane în 2030. Povestea terorii declanşate de cancer, în loc să se încheie, capătă o tot mai mare amploare. Totuşi, mai mult de 40% din decesele prin cancer ar putea fi prevenite prin detectarea precoce şi tratament Din acest motiv, este important ca monstrul numit cancer să fie demascat Oricine ar trebui să ştie care sunt semnalele de alarmă şi metodele de a depista o formaţiune malignă cât mai timpuriu.

Cancerul reprezintă creşterea anarhică a celulelor a căror proliferare scapă de sub controlul mecanismelor de reglare homeostatică şi are drept consecinţă formarea unei tumori care se dezvoltă local şi la distanţă, ducând în final la deces.

Statistici            –

Anual, cancerul determină mai mult de 7,5 milioane de decese, 13% din totalul deceselor pe plan mondial, dintre care 1,3 milioane prin cancer pulmonar, aproape 1 milion prin cancer gastric, 662.000 prin cancer hepatic, 655.000 prin cancer de colon şi 502.000 prin cancer de sân. Numărul deceselor prin cancer este estimat la 9 milioane pentru anul 2015 şi la 11,4 milioane în 2030. Conform rapoartelor medicilor de familie, anual se depistează în România aproximativ 50.000 de cazuri noi de cancer.

Factori de risc

în declanşarea apariţiei cancerului au fost incriminate mai multe categorii de factori:

1. Factorii exogeni:

-fizici: radiaţiile ionizante, UV, mi-crotraumatismele, câmpul electromagnetic. Este demonstrat faptul că paci-entele cu TBC pulmonar, expuse în mod repetat la radiografii, fac mai frecvent cancer de sân decât populaţia neexpusă. Similar, radiaţiile ultraviolete determină o frecvenţă crescută a malignităţilor cutanate în ţări cu expunere crescută la soare şi la segmentele populaţionale ce îşi desfăşoară activitatea în aer liber: pescari, marinari. Rolul traumatismelor mici şi repetate este evident în cazul malignizării nevilor pigmentări din zonele în care se produce frecarea de îmbrăcăminte;

-chimici – organici (hidrocarburi aromatice, policiclice, amine aromate, hidrazide, pesticide, insecticide) şi an-organici (cromul şi nichelul determină cancer al cavităţii bucale, nazale, cancere pulmonare, arsenicul este asociat cu cancere pulmonare, hepatice, azbestul cu mezotelioame). De asemenea, numeroase medicamente au fost incriminate în declanşarea procesului de malignizare: ciclofosfamida şi acroleina dau cancer de vezică urinară, cloram-fenicolul determină hemopatii maligne, fenacetina a fost asociată cu cancerul renal. Şi hormonii şi-au demonstrat rolul în apariţia cancerului, etinilestradio-lul fiind asociat cu cancerul mamar şi de col, iar testosteronul, cu cancerul de

Fumatul este responsabil de apariţia a 30% dintre malignităţi, iar consumul excesiv de alcool contribuie la apariţia a 20% dintre cancere

prostată. Substanţele chimice din fumul de ţigară şi alcoolul sunt alţi factori favorizanţi ai cancerului;

-factori alimentari: regimurile alimentare bogate în grăsimi şi dulciurile favorizează cancerul mamar, iar pro-teinele şi dulciurile, cancerul de colon;

-factori virali. Integrarea ADN-ului viral în celula-gazdă contribuie la malig-nizare, cum s-a constatat în cazul cancerului de col uterin determinat de virusul herpes simplex.

 2. Factorii endogeni:

-genetici. Două tipuri de cancer determinate exclusiv genetic sunt tumoarea renală bilaterală Wilms la co-pilul mic şi retinoblastomul bilateral. De asemenea, se pot transmite genetic afecţiuni cu risc crescut de malignizare: polipoza rectocolonică familială, neuro-fibromatoza, sindromul de instabilitate cromozomială.

-factori imunologici;

-factori constituţionali: sexul (de exemplu, cancerul de sân este mult mai frecvent în rândul femeilor) şi vârsta (cancerul prostatic apare de regulă după vârsta de 80 de ani).

Particularităţile celulei canceroase

La baza procesului malign stă apariţia celulelor canceroase, cu particularităţi morfo-funcţionale care le permit să se dividă rapid, să invadeze structurile din jur şi să determine metastaze la distanţă.

Particularităţile celulelor maligne sunt:

-transformarea: capacitatea de a produce noi tumori dacă sunt transplantate la un primitor sinergie;

-alterarea inhibiţiei de contact a diviziunii care le permite să se dividă anarhic;

-alterări ale mobilităţii;

-modificări ale membranei celulare;

-alterări ale permeabilităţii, joncţiunilor intercelulare, sarcinilor electrice de suprafaţă, enzimelor membranei celulare.

Stadii biologice ale cancerului

Primul proces din fiziopatologia cancerului îl reprezintă iniţierea, prin apariţia unor mutaţii la nivelul unei celule stern > ca urmare a expunerii la un agent iniţiator chimic, fizic sau viral. Urmează faza de creştere a celulei iniţiate şi apoi promoţia, prin acţiunea unui agent promotor tumoral asupra celulei iniţiate. Prin succesiunea acestor trei fenomene apare celula malignă, într-un interval de timp care poate fi de până la 20-30 de ani din momentul iniţierii, până la promoţie. Etapa următoare este conversia, în care o parte dintre aceste celule maligne evoluează spre cancer. Un număr variabil 10-1.000 de celule pot fi reconvertite prin intervenţia sistemului imunitar. Pentru apariţia cancerului, este suficient să rămână o singură celulă malignă. Propagarea reprezintă creşterea numărului de celule neoplazice sub influenţa factorilor interni, într-o perioadă variabilă – între câteva luni şi ani. Numărul acestora creşte până la 105 şi rezultă o tumoare avasculară (tumoarea albă) în care membrana bazală nu e depăşită şi se hrăneşte prin difuziune şi imbibiţie (carcinom in situ). Etapa următoare este progresia ce reprezintă creşterea masei tumorale, cu invazia locală şi metastazarea. în această etapă se produce trecerea de la cancer ocult la cancer manifest clinic. Atunci când tumoarea are 109 celule, volumul acesteia este de 1 cm. La 1.012 celule cance roase, tumoarea are aproximativ 1 kg şi determină decesul gazdei.

Tumoarea se extinde local prin contiguitate (din aproape în aproape), prin permeaţie şi prin embolizare (ruperea tumorii şi migrarea fragmentelor tumorale cu implantare în alte locaţii). Extensia directă locală a tumorilor determină apariţia de complicaţii ca hemoragia, compresia, stenoza, obstrucţia. Complicaţiile indirecte sunt reprezentate de infecţii, manifestări la distanţă ale tumorii primare (sindrom paraneoplazic), secreţia de hormoni sau substanţe hormon-like, blocarea receptorilor din periferie pentru hormonii normali, proprii organismului, eliberarea antigenelor oncofetale (Ag carcinoembrionar).

Metastazarea reprezintă migrarea celulelor maligne de la nivelul tumorii primare în alte ţesuturi şi organe aflate la distanţă, unde se fixează şi se dezvoltă pe cont propriu, formând metastaze. Celulele maligne se desprind din tumoarea primară, pătrund în circulaţie, fiind transportate în alte ţesuturi/organe unde se extravazează şi se implantează, ulterior multiplicându-se şi dezvoltând noi colonii de celule tumorale.

 Printr-o dietă adecvată (400-800 g fructe şi legume/ zi, 600-800 g cereale/zi), 30-40% din cancere ar putea fi prevenite, însem-nând 3-4 milioane de oameni anual la scară mondială

Căi de metastazare:

-vasculară: celula malignă pătrunde în capilarele de neoformaţie ale tumorii care au o permeabilitate mai mare decât cele normale, fenomen numit in-travazare. Sunt vehiculate fie singure, fie sub formă de microembolusuri în alte ţesuturi sau organe;

-limfatică: celula malignă se desprinde din tumoarea primară, pătrunde prin permeaţie în vasele limfatice, ajunge la ggl limfatici locoregionali, unde poate fi distrusă, poate pătrunde pe calea şunturilor în circulaţia sistemică sau poate merge mai departe către staţiile ganglionare mai îndepărtate;

-peritoneală, pentru tumorile ovari-ene, endometriale şi ale tubului digestiv după ce acestea depăşesc seroasa. Din tumoarea primară se descuamează celule ce se vor implanta la nivelul peri-toneului şi vor forma „carcinomatoza peritoneală”;

-tubară în organele cu lumen, prin ruperea tumorii şi implantarea fragmentelor maligne în segmentele distale ale organului;

-prin lichidul cefalorahidian, pentru tumorile sistemului nervos central;

-de-a lungul tecilor şi rădăcinilor nervoase.

Principii şi metodede diagnostic

În oncologie, diagnosticul trebuie să îndeplinească următoarele principii: Certitudinea diagnosticului

Pentrufiecare localizare sunt regiuni precise de examinare care trebuie să precizeze sediul leziunii, numărul leziunilor din acelaşi organ, forma, dimensiunile exacte, consistenţa, limitele, sensibilitatea, raportul cu structurile vecine

Anamneză este etapa diagnostică ce precizează factorii de risc şi manifestările clinice. Diagnosticul trebuie susţinut de examenul clinic complet şi de explorările paraclinice şi de laborator şi confirmat de examenul histopatologic/citologic. Diagnosticul de cancer se stabileşte obligatoriu cu ajutorul examenului histopatologic, malignitatea afirmându-se pe baza modificărilor morfologice ale celulelor şi a arhitectonicii tisulare. Precocitatea diagnosticului Are repercusiuni asupra evoluţiei ulterioare, a supravieţuirii, persistenţei anumitor handicapuri etc. în clinică, prin diagnostic precoce se înţelege stabilirea certitudinii de cancer în stadiile curabile ale acestuia. De cele mai multe ori, cancerul în stadiul 0, in situ, este descoperit întâmplător. Factorii implicaţi în diagnosticul precoce depind atât de bolnav (adresarea precoce la medic, eventual în absenţa simptomatologiei, educaţia sanitară, controalele periodice, apelarea la teste de screening), cât şi de medic (recunoaşterea manifestărilor precoce).

Formularea completă a diagnosticului

Diagnosticul oncologic trebuie obligatoriu să parcurgă 3 etape: diagnostic clinic, diagnostic imagistic şi paraclinic şi diagnostic biologic. Diagnosticul clinic cuprinde anamneză, examenul fizic al aparatelor şi sistemelor şi examenul locoregional. Trebuie să investigheze factorii de risc, semnele şi simptomele.

Semne directe de cancer:

-Prezenţa unei formaţiuni tumorale care poate fi: tumoare primară, în cazul organelor accesibile palpării sau în stadii avansate, tumori metastatice, adenopatii (cele mai frecvente – 60-70% dintre cazuri);

-Ulceraţia.

Cele mai frecvente tipuri de cancer

Cancerul de col uterin:

-ocupă locul III ca incidenţă (locul II la femei), şi locul IV ca mortalitate;

-prevenţia primară se face prin informarea populaţiei cu privire la factorii de risc (de exemplu, bolile cu transmitere sexuală, vaccinul împotriva virusurilor papiloma umane;

-depistarea precoce se face prin citologie exfoliativă cervico-vaginală.

Cancerul colorectal:

-se află pe locul V ca incidenţă, şi locul V ca mortalitate;

Manifestări „de alarmă”

-rata de curabilitate globală este de 40%, iar supravieţuirea la 5 ani variază de la 80% la 20% în funcţie de stadiu;

-prevenţia primară: recomandări dietetice şi stil de viaţă (alimentaţie bogată în fibre, cereale, legume, fructe, scăzută în grăsimi saturate, consum moderat de alcool, evitarea prăjelii şi frigerii, greutate normală, activitate fizică);

-depistarea: testul de depistare a sângerărilor oculte în scaun (2-5% teste pozitive peste 45 ani). La 6 teste pozitive se descoperă: 2 polipi, 1 cancer, 3 fals pozitiv. Acest test a scăzut mortalitatea cu 15-21% la persoanele investigate. Se recomandă ca după vârsta de 45-50 de ani testul să se efectueze anual/bianual. Colonoscopia şi sigmoidoscopia sunt recomandate numai la persoanele cu risc.

Cancerul de prostată:

-este pe locul III ca incidenţă în rândul bărbaţilor şi locul III ca mortalitate, incidenţa fiind în creştere, în acord cu creşterea speranţei de viaţă;

-prevenţia primară este necunoscută;

-depistarea se face prin tuşeu rectal. în caz de suspiciune clinică, se afectuează dozarea PSA, ecografie transrectală, biopsie prostatică transrectală. Antigenul specific prostatic este un marker foarte sensibil, dar nu specific pentru cancerul de prostată, crescând şi în hipertrofia benignă (75%) a acesteia.Prevenţie şi depistare în cancer

Prevenţia primară constă în controlul factorilor de risc, evitarea comportamentelor care implică un risc pentru apariţia cancerului: descurajarea producţiei, promovării şi utilizării tutunului, evitarea consumului moderat de alcool, evitarea expunerii excesive la soare, respectarea măsurilor de protecţie a muncii, alimentaţie bazată pe fructe şi vegetale, menţinerea unei greutăţi normale, promovarea activităţii fizice, limitarea consumului excesiv de grăsimi.

Prevenţia secundară reprezintă descoperirea unui cancer înainte de apariţia semnelor clinice ale bolii. Anticipează diagnosticul obişnuit printr-un test care separă persoanele aparent sănătoase de cele care pot suferi de boală.

Principalele mijloace de depistare:

-clinice: autoexaminare, examenul clinic periodic medical;

-metode radiologice: mamografia (a scăzut cu 37% mortalitatea prin cancer mamar la femeile evaluate periodic);

-metode endoscopice: endoscopia digestivă superioară, colonoscopia;

-metode biologice: hormoni, enzime de origine tumorală;

-examenul citologic: testul Babeş-Papanicolau (examenul citologic cer-vico-vaginal a scăzut cu 90% mortalitatea prin cancer de col uterin la femeile evaluate la intervalele de timp recomandate), citologia exfoliativă (cancer bronşic, vezical).

Prevenţia terţiară reprezintă prevenţia sechelelor terapeutice, reinserţia socială şi profesională a bolnavilor trataţi.

Tratamentul cancerului

Chirurgia

1. Activitate preventivă

Activitatea chirurgicală cu scop de prevenire a cancerului constă în extirparea leziunilor cu risc crescut de ma-lignizare, a tumorilor borderline (plaja de leziuni de graniţa între benign şi malign cu comportament biologic in-cert). Transformarea malignă poate avea loc într-o perioadă variabilă de timp, însă extirpându-le, oprim evoluţia prevenind  apariţia  cancerului. Din-

tre aceste leziuni fac parte hiperplazia adenomatoasă ductală a sânului, po-lipomatoza intraductală hiperactivă, tumori philodes care pot ajunge la sarcom, hiperplazia adenomatoasă atipică endometrială, metaplazia pavimentoasă atipică bronşică, chist-adenoame seroase şi mucoase, chisturi ovariene, nevi joncţionali, papiloame hiperkeratozice. Chirurgia profilactică se aplică în condiţii de precancer: poli-poza multiplă colică, colita ulcerativă, polipoza multiplă gastrică, cancérele familiale ale sânului, colonului şi ovarului, criptorhidia.

2.         Rolul diagnostic

Prin extirparea de fragmente tumorale se face posibil examenul histopa-tologic cu stabilirea diagnosticului de certitudine al cancerului. Biopsia excizională constă în excizia completă a tumorii, permiţând examinarea acesteia în totalitate. Nu poate fi realizată întotdeauna deoarece uneori tumoarea este extinsă locoregional sau diseminată la distanţă sau starea bolnavului nu permite intervenţia. Alte tipuri de biopsie sunt: biopsia incizională (extirparea unui fragment), puncţie biopsie, puncţie cu ac subţire şi examen citologic. Chirurgia are şi un rol în stadializarea tumorii, în stabilirea extensiei locale a bolii şi a metastazării.

3.         Rolul terapeutic

Chirurgia curativă se practică în tumori cu o extindere limitată, în stadii de dezvoltare mici. 50% dintre bolnavi sunt vindecaţi dacă boala este limitată (cancer in situ). Chirurgia cu intenţie radicală îşi propune extirparea în to-talitate a tumorii, excizia trecând la distanţă de marginea acesteia. împreună cu tumoarea, se extirpă staţiile lim-fatice ganglionare corespunzătoare, deoarece se poate produce diseminarea tumorii în ganglioni, urmată de diseminarea sistemică. Intervenţiile cu rol de citoreducţie se efectuează atunci când tumoarea este descoperită tardiv, într-un stadiu care face imposibilă chirurgia cu intenţie de radicalitate. Se încearcă reducerea masesi tumorale astfel încât să sporească eficienţa răspunsului ulterior la chimio şi radioterapie.

Rezecţia paleativă se efectuează atunci când nu se poate face chirurgia radicală pentru a îmbunătăţi oarecum cali-tatea vieţii. De exemplu, se poate efectua o operaţie de bypass (ex: digestivă,   biliară, vasculară) pentru a permite reluarea tranzitului, operaţia de toaletă (mastectomii) a tumorii mari ulcerate, sângerânde sau intervenţii chirurgicale neurologice care întrerup căile durerii. Hormonosupresia chirurgicală are ca scop scăderea concentraţiei unui hormon care favorizează dezvoltarea cancerului prin extirparea organului (de exemplu, ablaţia chirurgicală a ovarelor la femeile tinere cu neoplasm mamar avansat, care prezintă receptori estrogenici). O altă aplicaţie a chirurgiei o reprezintă intervenţiile de reconstrucţie (de exemplu, post-mastectomie).

Cancerul bronhopulmonar ocupă locul I ca incidenţă şi locul I ca mortalitate, iar depistarea se realizează prin radiografie, dar nu influenţează rata mortalităţii

Chimioterapia

Are scopul de a combate macro sau micrometastazele, paleativ în cancérele diseminante când există un beneficiu biologic (o îmbunătăţire a calităţii vieţii) şi de reconvertiré la operabilitate (când este necesară o reducere a tumorii pentru a fi operabilă). Toxicitatea chimioterapi-celor este relativ selectivă, adresându-se cu precădere ţesutului malign, însă nu există tratament citostatic fără toxicitate, cel puţin la nivel gastric. Chimioterapia adjuvantă are rolul de consolidare a rezultatului obţinut în operaţie după extirpare, în timp ce chimioterapia neoadjuvantă se face în cancerul iniţial aparent neoperabil. Chimioterapia are rezultat curativ pentru anumite tipuri de cancer. Cancérele perfect controlabile prin citostatice răspund bine şi la radioterapie, şi la tratamentul chirurgical. Dacă durata de supravieţuire fără semne de boală ajunge să depăşească 10 ani de la controlul tumoral, obţinem o „vindecare”, iar riscul de a face cancer este egal cu cel al populaţiei generale. Prin măsurarea dimensiunilor tumorale (două diametre perpendiculare), urmată de evaluarea variaţiei tumorii în timp, se poate constata:

-remisiunea completă – până la cel puţin 4 săptămâni;

-remisiunea parţială – scădere la cel puţin 50% a tumorii;

-stabilizare – scăderea cu minimum 25%;

-creşterea tumorii sub tratament.

Chimioterapicele acţionează asupra ţesuturilor cu rată rapidă de multiplicare, ca de exemplu epiteliul folicului pilor (apare alopecie, până la întreruperea tratamentului). Toxicitatea digestivă determină manifestări ca: greaţă, anorexie, vărsături incoercibile, perforaţiile gastrointestinale. Toxicitatea hematologică se monitorizează la 2 săptămâni de la administrare, iar constatarea unei valori leucocitare sub 3.000, unui număr de trombocite sub 100.000 şi a unei valori a hemoglobinei sub 12 g contraindică tratamentul, în plus, orice substanţă folosită în tratamentul cancerului poate produce un al doilea cancer.

Cancerul mamar ocupă locul II ca incidenţă şi locul III ca mortalitate. Diagnosticul precoce constă în recunoaşterea semnelor clinice de bolnav (autoexami-nare) sau medic (examen clinic al sânului). Mamografia joacă cel mai important rol în depistarea cancerului mamar, scăzând mortalitatea cu 37%. Autoexaminarea (autoinspecţia, autopalparea) este utilă între mamografii şi examene medicale, scăzând mortalitatea cu 10-15%, în timp ce examenul clinic al sânului scade mortalitatea cu 20-25%)

Radioterapia

Este metoda fizică de tratament a bolii canceroase constând în administrarea unei cantităţi de energie radiantă unui volum-ţintă definit, concomitent cu protejarea ţesuturilor sănătoase învecinate. Administrarea în volumul-ţintă a unei doze prestabilite de radiaţii ionizante are ca rezultat: distrugerea celulelor tumorale, creşterea calităţii vieţii pacientului, creşterea duratei de supravieţuire, ameliorarea şi prevenirea apariţiei simptomelor date de boala neoplazică. Scopul poate fi: curativ, când există probabilitatea unei supravieţuiri pe termen lung după aplicarea tratamentului sau paliativ, când se utilizează în scopul ameliorării simptomatologiei şi îmbunătăţirii calităţii vieţii, când speranţa de viaţă este este redusă.

Radioterapia poate fi externă, când sursa de radiaţii este exterioară corpului, iradierea este transcutanată, bra-hiterapie sau curieterapie, când sursa radioactivă vine în contact direct cu ţesutul. Doza mare, 2000 cGy, se foloseşte în cancerul gastric, pancreatic, rectal, în timp ce iradierea corporală totală – doza 600-800 cGy – în metastazele osoase multiple.

Radiosensibilitatea tumorală reprezintă susceptibilitatea ţesuturilor la acţiunea radiaţiilor ionizante. Răspunsul la iradiere reprezintă aparenţa clinică de regresie tumorală după o anumită doză de radiaţii. Radiocurabilitatea se refera la controlul local al tumorii prin iradiere indiferent de ritmul ei de regresie.

Complicaţiile iradierii acute:

-tegumentare: radiodermită, radioepitelită, fibroză, scleroză, necroză;

-mucoase: ulceraţii, xerostomie;

-ale tubului digestiv: greaţă, vărsături, gastrite, ulcere, enterite, fistule, fibroze;

-hematopoietice: limfopenie, trombopenie, plazie medulară;

-pulmonare: pneumonie, fibroză, scleroză;

-urinare: cistită rădică, cistită hemoragică, fistulă vezico-vaginală.

Bătălia împotriva cancerului este departe de a fi câştigată. Industria farmacologică încearcă să găsească terapii tot mai eficiente. în ciuda strădaniei lor, şi în acest an cuvântul „malign” rămâne unul fatidic pentru 7,5 milioane de oameni.

Deznodământul poveştii îl vor scrie poate generaţiile viitorului.

Revista ”Farmacist.ro”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here