Trei lucrări de Brâncuşi, în retrospectiva aniversară “Armory Show” de la New York

0
539

Trei opere de artă aparţinând sculptorului român Constantin Brâncuşi sunt expuse în galeria aniversară “100 de ani de la Armory Show”, al cărei vernisaj a avut loc vineri, la New York.

domnisoara-pogany“Domnişoara Pogany”, versiune în marmură, împrumutată de la Muzeul De Artă din Philadelphia, capul “Muza Adormită” în ghips şi bustul “Muza” vândut anul trecut la Christie’s – obţinute de organizatori tot cu împrumut de la colecţionarii particulari care le deţin în prezent -, alături de alte peste 100 de lucrări din expoziţia originală, adunate din colecţii private şi muzeale, vor fi prezentate publicului american pe durata următoarelor patru luni, la Muzeul New York Historical Society.

Cele trei opere brâncuşiene, realizate în 1912, au făcut parte dintr-un lot de 5 aparţinând artistului român, aduse pentru prima dată la New York de organizatorii Expoziţiei Internaţionale de Artă Modernă din 1913, care este considerată drept unul dintre cele mai importante evenimente de artă ale secolului XX.

“Constantin Brâncuşi este unul dintre cei mai mari sculptori, el şi-a început cariera la Paris, ca sculptor român tânăr, şi şi-a urmat calea lui, care a dus la acest stil abstract. Nu a fost înţeles de multă lume în 1913, dar, dacă te uiţi la ‘Mademoiselle Pogany’ – este o sculptură minunată, care conferă pace şi frumuseţe. Este unul din sculptorii mei preferaţi”, a declarat Marilyn Kushner, curatorul principal al Galeriei.

Sursa: Mediafax

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here