Trebuie să te urci la înălţime pentru că acolo diavolul nu te poate răni

0
219
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

urcusCel rău, cel ce ispiteşte, cel ce pune la cale toate fărădelegile, este diavolul. Diavolul nu-i o metaforă, nu-i o ficţiune, nu-i un concept, ci diavolul este o persoană, o persoană care stă la capătul răului.

Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia de la Ioan, are o dispută cu iudeii, cu iudeii păcătoşi, spunându-le lucrul următor: “Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi n-a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii”. El este cel rău, rău din cale afară, răul absolut, însăşi întruchiparea răului.

Se ştie că la început diavolul a fost înger. Toate lucrările lui Dumnezeu au fost foarte bune. Dumnezeu i-a creat pe îngeri. Din păcate, o parte dintre ei, datorită libertăţii, au căzut, mândrindu-se, şi dorind să fie mai presus decât Dumnezeu.

Proorocul Isaia, relatând căderea îngerilor, zice aşa: “Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Suindu-mă deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi. Şi acum tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului”.

Dacă citim cu atenţie Cartea Apocalipsei, vom vedea că o treime din îngerii cei luminaţi au căzut. Au căzut sub comanda lui Lucifer. Şi de atunci îşi fac lucrarea lor cea rea.

Noi îi cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de cel rău; de cel care este, de fapt, foarte rău. Mai mulţi scriitori moderni, meditând asupra lui şi asupra lucrării dezastruoase pe care o face, subliniază faptul că cea mai mare năstruşnicie pe care a pus-o la cale diavolul nu este de a-i convinge pe oameni că nu există Dumnezeu, ci că de a-i convinge că nu există diavol, ca să poată lucra clandestin, subversiv, nevăzut. Dar lucrează cu toată puterea.

Sfântul Petru, în prima Epistolă, ne atenţionează: “Fiţi treji, privegheaţi, potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită. Căruia staţi-i împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri din lume”.

Este teribilă bătălia între bine şi rău, între om şi diavol. Sfântul apostol Pavel, în Epistola către Efeseni, zice aşa: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduhuri. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari având mijlocul vostru încins cu adevărul, şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia duhului – care este cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea în duhul tot felul de rugăciuni şi cereri, şi întru toate acestea priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii”. Aşa ne învaţă Sfântul Apostol Pavel să ne luptăm împotriva duhurilor răutăţii. Îi cerem lui Dumnezeu să ne mântuiască de cel rău, să ne izbăvească de diavol şi de lucrarea lui demonică. Sigur că avem nevoie în această luptă de o strategie anume.

Sfântul Ignatie Briancianinov zice că este foarte greu a te lupta cu diavolul pe terenul lui. În Cartea Facerii, ni se spune că diavolul a luat chip de şarpe şi se târa pe pământ; cu alte cuvinte locul unde îi place lui să ispitească, să lucreze, să rănească, este jos. Şarpele se piteşte printre bălării, printre spini. Nu-i place locul curat, nu-i place locul înalt. Lui îi place la întuneric, printre hăţişuri; când ne complacem jos, când ne târâm; când ispitele ne covârşesc, când suntem pe terenul lui de joc, cu siguranţă că vom fi biruiţi.

Ce trebuie făcut? Trebuie să te urci la înălţime! Să te salţi sus, pentru că acolo diavolul nu te poate răni. Locul în care el se târăşte îl putem intui foarte bine. E vorba de lăcaşurile de petreceri, de crâşme, de discoteci, de cluburi, locuri în care domneşte promiscuitatea, în care el se târăşte şi ne târâm şi noi împreună cu el, şi ne răneşte. Se foloseşte cel rău de ispitele lui, stăpâneşte o întreagă lume astăzi, prin ban şi prin sex.

Iată de ce Îl rugăm pe Dumnezeu „să ne mântuiască de cel rău”, să ne scape de ispitele lui, să ne ajute să ne înălţăm, să ducem o viaţă elevată din punct de vedere spiritual, ca să nu fim răniţi, ca să nu fim ucişi de cel ce umblă răcnind ca un leu.

Literatura duhovnicească ni-l prezintă pe cel rău la lucru. O povestire, care ne-a rămas de la Lev Tolstoi, prezentându-ni-l pe dracul cel rău în acţiune, ne relatează: “Într-o zi, a pornit un biet ţăran la arat fără a fi prânzit. Luă o coajă de pâine cu sine. După ce a ajuns pe ogor, s-a dezbrăcat de suman, l-a pus sub o tufă şi-a vârât şi pâinea sub el. După o bucată de vreme a ostenit şi el şi boii şi l-a apucat foamea. Şi-a dejugat boii, i-a dat la păscut mai la o parte, el s-a dus la suman ca să-şi mănânce felia de pâine. Dar când ridică haina, vede că bucata de pâine nu e acolo. Caută el, caută, învârteşte sumanul pe faţă şi pe dos, îl scutură, pâinea nicăieri. Stă omul şi se minunează. Măi! Ciudat lucru. N-am văzut pe nimeni, cu toate acestea trebuie s-o fi luat cineva! Într-adevăr, pe furiş, venise Aghiuţă şi luase pâinea, pe când săteanul muncea cu boii. Şi acum sta ascuns după tufă şi aştepta să înjure ţăranul şi să-i spună numele.

Nu-i vorbă, s-a mâhnit creştinul, dar la urmă s-a mângâiat.

– Ei, zice el, de foame n-o să mor! Cine a lut pâinea se vede c-a fost mai flămând decât mine. S-o mănânce sănătos şi să-i fie de bine!

Aşa a zis omul, s-a dus la izvor, a băut apă proaspătă de s-a săturat, căci şi apa e de la Dumnezeu, s-a odihnit el ce s-a odihnit, apoi s-a sculat, şi-a înjugat boii şi-a prins iar să are.

A rămas dracul încremenit când a văzut aşa ceva, că nu l-a putut împinge pe creştin la păcat. Şi-a dat drumul în iad, s-a înfăţişat înaintea lui Scaraoschi, mai marele dracilor, şi i-a povestit toată afacerea. Cum a furat ţăranului pâinea şi cum în loc să înjure, a zis să-i fie de bine. S-a încruntat Scaraoschi, plin de mânie, şi s-a răstit la drac răcnind:

– Măi ticălosule, dacă omul a fost mai tare decât tine, vina e numai a ta, ai lucrat prost! Ar fi frumos acum ca toţi gospodarii cu nevestele lor cu tot să uite de înjurături, ce-am mai face noi atunci? Nu se poate să rămână lucrurile aşa! Îţi poruncesc să te duci numaidecât să munceşti pentru felia aceea de pâine şi dacă în trei ani nu-l răpui pe ţăran, să ştii că te scald în agheasmă!

De agheasmă îi era frică lui Aghiuţă. A luat-o la fugă, a ieşit în lumina soarelui şi şi-a făcut socoteala cum să-şi facă slujba pentru pâinea furată. S-a gândit, s-a hotărât, s-a preschimbat în chipul unui flăcău de treabă şi s-a tocmit slugă la ţăranul cel sărac. După aceea, l-a învăţat pe om în vara aceea să semene în mlaştină. L-a vecini arşiţa a ars holdele, iar la omul cel sărac păpuşoiul a crescut mult şi bogat. A avut ţăranul până la primăvară, ba încă i-a şi rămas.

În vara următoare, sluga l-a învăţat pe creştin să semene pe dealuri. Şi vara s-a nimerit să fie ploioasă. La ceilalţi a căzut holda la pământ şi s-a putrezit, iar la gospodarul nostru a făcut roadă minunată şi multă de nu mai ştia ce să facă cu dânsa. Şi a învăţat sluga pe gospodar cum să facă rachiu din porumb. Şi a făcut creştinul ţuică. A băut el, îi cinstea şi pe alţii.

Atunci s-a înfăţişat Aghiuţă înaintea lui Scaraoschi şi i-a spus cum şi-a plătit datoria pentru felia de pâine. Şi a vrut să se încredinţeze tartorul cel bătrân chiar cu ochii lui de această minune şi a venit la casa ţăranului şi iată ce-a văzut: Toţi fruntaşii din sat se strânseseră acolo la crâşmă şi gazda îi cinstea cu rachiu, iar nevasta, pe când împărţea băutura la oaspeţi, s-a lovit de masă şi a vărsat un pahar. S-a mâniat omul şi a început să răcnească: „Nebuna dracului! Cum de verşi tu aşa bunătate pe jos? Crezi că-s lături? Cotoroagă ce eşti!”

Atunci dracul ghionti cu cotul pe Scaraoschi:

– Aha, bagă de seamă, acum nu mai zice să-i fie de bine!

Iar ţăranul, suduind, a început a împărţi el băutura. Un sătean sărman venea de la lucru flămând şi ostenit. Se aşeză la o parte şi privea pe ceilalţi. Îi era poftă şi lui. Se uita, se uita, înghiţea în sec, iar gospodarul, în loc să-i întindă sărmanului un păhărel, îl privi chiorâş şi mormăi:

– Nu cumva ai vrea şi tu? Du-te dracului!

Şi vorba asta i-a plăcut tartorului. Iar Aghiuţă nu mai putea de bucurie şi se lăuda:

– Stai, stai, că ai să vezi ceva şi mai frumos!

Şi au băut oaspeţii. A băut şi crâşmarul. Apoi au prins a se linguşi şi a lăuda unii pe alţii. Privirile erau galeşe şi vorbele unsuroase ca untul, iar Scaraoschi trăgea cu urechea şi-i şoptea lui Aghiuţă:

– Dacă băutura îi face aşa ca vulpile, apoi să ştii că toţi încap pe mâinile noastre!

– Mai aşteaptă, mai stai, zise dracul, lasă-i să mai bea câte un păhărel. Acu ca nişte vulpi se gudură şi se mângâie cu cozile, dar acuşi, acuşi să vezi cum se prefac în lupi răi!

Iar sătenii au mai băut un pahar, au prins a vorbi mai tare şi mai aspru, au început să înjure în toate felurile, apoi s-au apucat la bătaie şi şi-au zdrobit nasurile. Se amestecă şi crâşmarul, îl apucară şi pe el şi-i dădură o mamă de bătaie soră cu moartea.

Se scărpină Scaraoschi în barbă, tare mulţumit:

Bine, tare bine – şopti el.

Mai stai, îi zise Aghiuţă, acuşi când or mai bea ai să vezi ceva şi mai frumos. Turbaţi cum sunt ca lupii, dar acuşi or să ajungă ca porcii!

Şi beau iar oamenii. Se fac molatici, chiuie, gem în toate felurile. Nici unul nu-i mai aude pe ceilalţi. După aceea plecară câte unul, câte doi, şi încep a cădea pe uliţă. Iese şi crâşmarul afară şi cade şi el cu nasul într­o băltoacă. Se mânjeşte de sus lână jos şi zăcea acum ca un porc sălbatic şi grohăia. Asta şi mai mult i-a plăcut lui Scaraoschi.

– Ei, zise el, bună băutură ai iscodit tu măi băiete! Ia să-mi spui cum ai făcut-o? Eu socot că tu ai luat sânge de vulpe întâi, de aceea s-au făcut oamenii întâi ca vulpile. Pe urmă ai adăugat sânge de lup, şi răutate de lup s-a deşteptat în ei. În sfârşit, ai amestecat sânge de porc, de-au ajuns la urmă ca porcii.

– Ba nu, începu să se lămurească Aghiuţă, nu-i aşa! Am dat numai porumb din belşug. Sânge păcătos are tot omul în el, numai trebuie să îl faci să uite de biserică, de Dumnezeu şi de învăţăturile cele bune. Belşugul aţâţă pe om, sângele începe a clocoti în el şi l-am învăţat cum să prefacă în ţuică belşugul lui Dumnezeu. Şi aşa din ţuică se naşte în el sângele vulpii, al lupului şi al porcului. Iar de va bea mereu ţuică, niciodată nu se va deştepta, şi tot mai tare va cădea în ticăloşie.

Atunci l-a băut Scaraoschi pe umăr pe drac, l-a lăudat şi l-a încărcat de cinste în împărăţia întunericului şi-a mişeliei. De atunci şi până astăzi, mulţi se lasă târâţi de răutatea diavolului, dar sunt şi destui din aceia care se roagă mereu: „Şi ne izbăveşte de cel rău. Şi ne mântuieşte de  cel rău”.

Aceasta-i povestea. Ea este purtătoare de mesaj. Cel rău, diavolul, îl ispiteşte pe om. Belşugul îi dă omului posibilitatea să-şi nutrească patimile. Dacă în povestire este vorba de băutură, astăzi putem adăuga lucruri pe care le vedem la tot pasul: erotism, fumat, droguri şi alte plăceri scârboase.

De toate acestea îl rugăm pe Dumnezeu să ne izbăvească: „Să nu ne ducă pe noi în ispită şi să ne mântuiască de cel rău!”.

Morala Împărăției, Andrei Andreicuț

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here