Trăsăturile distinctive ale artei apusene

Arta apuseană și artistul

0
179
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Apuseana2Arta apuseană și artistul

Arta  apuseană -Un mod de a dezvolta aceasta – fiind un exemplu, şi nu o analiză exhaustivă – ar fi acela de a privi la ceea ce este distinctiv în arta apuseană. Aş sugera că ceea ce diferă este noţiunea de creativitate artistică: în arta sa, artistul este într-un fel analog lui Dumnezeu, prin faptul că el creează ceva. Noţiunea că artistul este creativ de această manieră are rădăcini în trecut până în Renaştere şi se conturează clar abia în Romantismul secolelor XVIII Şi XIX.

Germenul ideii apare în conceptul lui Nicolae de Cusa

Referita mintea zbuciumată ca un secundus deus ce creează o lume ipotetică, imitând pe Dumnezeu Creatorul. La Nicolae, aceasta este doar o temă minoră şi nu este niciodată bine dezvoltată. Scaliger, marele umanist al Renaşterii, în a sa Poetica spune că, în timp ce restul artelor doar imită şi, ca un actor sau interpret, ele doar exprimă ceea ce a fost deja compus, adevăratul poet este creativ, asemenea unui al doilea Dumnezeu. Alte influenţe renascentiste. În special cea a lui Giordano Bruno – combină spre a-l face pe poet adevăratul artist, un fel de Prometeu. „Unul care din adâncul înţelegerii şi al trăirii naturii divine, creative şi universale şi din deplinătatea acestei personalităţi etice, devine el însuşi un creator… din «forma interioară»”.

În secolul XVIII, aceste idei invadau Germania

Pentru început, folosirea cuvântului Schöpfer sau „creator”, pentru poet, ofensa urechile creştine. Cu toate acestea, pe vremea lui Goethe, ideea de poet ca un fel de geniu divin, în esenţă creativ. Concepând din adâncurile fiinţei sale, devenise o noţiune acceptată. În timp ce această idee era tot mai împărtăşită, înţelegerea a ceea ce presupune aprecierea artei s-a schimbat. Ea a devenit un gen de ecou al procesului creativ al poetului. A înţelege un poem (sau, în principiu, orice lucrare artistică) înseamnă a intra imaginative în procesul creator al artistului şi a-i retrăi experienţa.

Într-un fel, arta este transferată şi însuşi artistul îşi asumă miezul experienţei

Tocmai viaţa interioară a artistului este cea pe care încercăm să o pătrundem şi să o împărtăşim. O astfel de concepţie despre ceea ce presupune a înţelege a fost elaborată genial de către Schleiermacher, marele teolog. Celălalt atribut al său – probabil unul încă şi mai important – a fost cel de filosof al procesului de înţelegere şi interpretare, un domeniu ce a ajuns să fie numit ulterior „hermeneutică”.

Dacă aceasta este o adevărată analiză a dezvoltării gândirii apusene

Chiar şi dacă oarecum mult simplificată, atunci nu  este dificil de înţeles de ce Ortodoxia are o problemă în ceea  priveşte arta. Căci noţiunea că artistul este în esenţă creativă găseşte cu greu rădăcinile în Tradiţie, cea care este vistieri a, norma de bază a reflecţiei teologice ortodoxe. Este ceva ce s-a dezvoltat din ideile mişcării Renaşterii. Ale Iluminismului şi ale Romantismului – toate mişcările de gândire şi de sensibilitate. Care au ignorat continuitatea istorică a creştinismului ortodox.

Aceasta este o problemă obişnuită pentru orice gânditor ortodox din Apus

Căci deşi în primul meu paragraf am amintit destul de vag despre disensiunile dintre Apus şi Ortodoxie, pentru majoritatea creştinilor din Occident acestea au loc chiar în noi. Noi, ortodocşii din Apus, ne simţim obligaţi în diferite moduri să fim amfibii. Suntem susţinuţi de credinţa noastră în Sfânta Tradiţie. Dar felul nostru de a gândi a fost format, inevitabil, de tradiţii de gândire destul de independente de Tradiţia Bisericii. Putem fi amfibii în tot soiul de moduri: încercarea de a ne uita propria educaţie din Vest este o extremă. Cea de a traduce Sfânta Tradiţie în termeni apuseni este, poate, o alta. Și între ele există diferite alte tipuri de punţi, unele chiar impresionante, altele foarte provizorii.

A reflecta asupra Ortodoxiei şi artei înseamnă a fi forţat să aduci toate acestea în lumina reflectoarelor

Căci limbajul creativităţii artistice este, în mod cert, indispensabil oricui este preocupat de artă şi poezie. Dar rădăcinile acestei noţiuni sunt tangenţiale cu – sau poate ar fi mai bine să spunem că sunt independente de – cursul istoric al Tradiţiei Bisericii. Mai mult decât atât, a încerca să traduci vorbirea despre creativitate în limbajul Tradiţiei este hazardat . Deoarece în Occident, noţiunea de creativitate nu este inocentă. Ea face parte dintr-o dezvoltare ce substituie individul lui Dumnezeu. În Vest, ea a s-a îndreptat rapid chiar spre inima procesului de secularizare. Dacă acceptăm această agendă, atunci vom întâmpina acuităţi insurmontabile în a păstra legătura cu Tradiţia.

Totuşi, dacă ideea creativităţii artistice, aşa cum s-a dezvoltat în Vest

Este străină Tradiţiei, creaţia artistică în sine – sau cel puţin crearea de către artişti a chipurilor sfinte ale lui Hristos. Al vorbirii  Domnului şi ale sfinţilor-joacă un rol important. Nu este vorba, bineînţeles, doar despre artele vizuale. Muzica, poezia şi arhitectura au găsit toate un cămin primitor în sânul creştinismului. Dar artele vizuale au dus la criza iconoclasmului şi la o afirmare categorică şi la o analiză a valorii lor.

 De fapt, concepută istoric, cultura bizantină şi culturile slave derivate din ea sunt distincte

Prin faptul că au dezvoltat o înţelegere explicită a locului pe care îl ocupă arta vizuală. Deşi ceva similar este valabil şi pentru cultura islamică, nu la fel este şi pentru Apusul care a utilizat arta într-o varietate de moduri. Dar care, ca şi cultură, nu a articulat niciodată vreo justificare a artei în sine. Cultura bizantină a dezvoltat într-adevăr o legitimare a artei, ca rezultat al controversei iconoclaste al secolelor VIII şi IX. De aceea mi se pare că ar fi profitabil să privim înapoi, la respingerea bizantină a iconoclasmului. Și la justificarea icoanelor şi a venerării lor. Pentru a vedea dacă ne oferă vreun context în care să dezvoltăm o înţelegere ortodoxă a artei.

Cum să trăim Ortodoxia astăzi, Ortodoxia şi arta, Dr. Andrew Louth

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here