Trăind în vremuri eshatologice

Atitudinea eshatologică și iubirea lui Dumnezeu

0
142
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

postulAtitudinea eshatologică și iubirea lui Dumnezeu

Atitudinea eshatologică -În ultimă instanţă, înţelegem că Dumnezeu îşi arată iubirea pentru noi prin faptul că nu avem succes şi prin faptul că El nu permite să avem succes. Iubirea lui Dumnezeu vrea ca noi să fim liberi, liberi de orice idol. Chiar şi Dumnezeu poate fi idolul nostru. Și cel mai rău idol dintre toţi suntem noi înşine. După cum spunea Sfântul Andrei Criteanul, în Canonul Mare de la începutul Postului Paştelui: „Am devenit un idol pentru mine însumi.” Sfântul Ioan îşi termină epistola spunând: „Copiii mei, feriţi-vă de idoli!”

Atitudinea eshatologică creştin-ortodoxă faţă de viaţă,  este în acelaşi timp liturgică

Atitudinea eshatologică  -dar şi ascetică, este o atitudine de iubire răstignită ce ne duce spre înviere. Învierea nu vine dacă nu ecem prin experienţa răstignirii. De aceea eshatologia vieţii noastre e zi cu zi nu înseamnă sentimentele de fericire trăite la o slujbă bisericească. Ce ne fac să ne simţim mulţumiţi şi în siguranţă. De fapt, religia în sine este un fenomen periculos. Poate fi o scuză pentru fapte greşite, un alibi împotriva necredinţei, un surogat al iubirii crucificate. Şi aceasta, pentru că este posibil ca omul, cu tarile abisuri ce stau la pândă în el. Să se întoarcă în sine şi să se Perceapă pe sine ca fiind scopul final al propriei vieţi. Prin aceasta el pierde ideea Dumnezeului iubitor şi jertfelnic.

Pe Hristos poți să îl urmezi doar într-un gel- ca martirii

Atitudinea eshatologică  -Îl putem înlocui pe Hristos în viaţa noastră cotidiană, aşa cum Putem înlocui pe Dumnezeu cu tot soiul de „dumnezei”. Totuşi experienţa noastră eshatologică este aceea că Maria avea  dreptate în Evanghelii: doar un singur lucru trebuie pentru trăirea în Hristos, şi acela este să-L urmezi aşa cum, în cartea Apocalipsei, martirii L-au urmat pe Hristos. Aceasta nu înseamnă ca noi să ne retragem şi să devenim inactivi în istorie. Nu înseamnă trândăvie, ci aşteptare. Presupune o aşteptare a unei cruciade continui – nu cu puterea, ci cu slăbiciunea dată de Dumnezeu.

În toate slăbiciunile noastre ar trebui să ne amintim că Sfântul Duh este cu noi şi în noi

Atitudinea eshatologică  -Strigând: „Avva, Părinte!” În această atitudine epicletică – adică de invocare a Sfântului Duh – în această situaţie care este atât liturgică, cât şi ascetică. Nu are vreo importanţă cine sunt sfinţii şi cine sunt păcătoşii. Cine sunt virtuoşii şi cine sunt cei căzuţi. Cine se află în susul scării şi cine este mai jos. Prin ce se deosebesc tâlharii aflaţi de-a dreapta şi de-a stânga lui Hristos Cel răstignit? Diferenţa constă în aceea că, în timp ce ambii au păcătuit şi amândoi îşi vedeau sfârşitul cu ochii. Doar un singur tâlhar ÎI vedea într-un mod personal şi mântuitor. El a strigat, într-un adevărat moment de pocăinţă – de epicleză eshatologică-:

„Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta!”

Atitudinea eshatologică  -Aceasta este, deci, crucea dintre comemorare şi epicleză, o dialectică biblică între istorie şi eshatologie. Dar nu este o dialectică de dragul dialecticii. Nu este o dialectică pentru o anumită evoluţie sau schimbare revoluţionară ci o dialectică a crucificării şi învierii. O dialectică a iubirii şi a credinţei.

Închei prin cuvintele Sfântului Marcu Ascetul, care pot fi rezumate astfel: perspectiva eshatologică este o lumină continuă în vieţile noastre. Dumnezeu nu ne va trimite la iad pentru că suntem păcătoşi sau pentru că am săvârşit anumite fapte păcătoase. Și nici nu ne va trimite în Rai pentru că am săvârşit fapte bune, ci datorită credinţei ce vine din dragoste. Ne va judeca, sau mai degrabă noi ne vom judeca pe noi înşine, după modul cum am reacţionat la iubire.

Iubirea ce ne iese în întâmpinare, iubirea ce luminează de la sfârşitul lumii, iubirea care este însuşi Dumnezeu

Atitudinea eshatologică  -Această atitudine, acest răspuns deschis faţă de iubire, poat fi descris ca fiind prezent în mod eshatologie în viaţa noastră de zi cu zi. Ne este greu să acţionăm astfel. De multe ori, creştini fiind, preferăm certitudinea. Controlul şi siguranţa, dar acestea sunt iluzii şi bariere în calea prezenţei eshatologice. După cum spunea Sfântul Ioan Hrisostom, unul dintre cei mai mari Sfinţi Părinţi: „Când eşti nesigur, când nu ai pe ce te sprijini, atunci, cu adevărat şi paradoxal, eşti cel mai sigur, căci doar Dumnezeu îţi este reazem şi tărie.” Aceasta nu este o atitudine de deznădejde sau de frică. Seamănă mai mult cu deschiderea pe care o are un copil faţă de un alt copil sau faţă de părinţii săi, ştiind că este iubit, căci şi el iubeşte.

Atitudinea eshatologică – Pe mulţi copii, bineînţeles, această iubire pur şi simplu îi umple. Le oferă dulceaţă şi bucurie şi, când aceşti copii devin adulţi, această iubire va întâmpina, inevitabil, experienţa crucii. Dacă ei sunt statornici în iubirea lor şi dacă prin cruda experienţă a crucii ajung la înviere, atunci se vor întoarce la o deschidere asemănătoare cu a unui copil. Vor fi trăind într-un timp eshatologic.

Cum să trăim ortodoxia astăzi, Eshaton-ul în viaţa de zi cu zi, Mitropolitul Atanasie de Herţegovina

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here