Tradiţii incluse în patrimoniul UNESCO: Jocul fecioresc din România, Castells sau turnul uman din Spania

0
1087

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), cunoscută pentru implicarea sa în protejarea bunurilor culturale şi naturale din lume, are în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii 470 de obiceiuri, ritualuri, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale şi practici sociale din 117 ţări.

Deoarece patrimoniul nu înseamnă doar clădiri, monumente istorice sau ale naturii, UNESCO a decis întocmirea unei Liste a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în care au fost cuprinse tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natura şi la univers, tehnici legate de meştesuguri tradiţionale, relatează Rador.

Printre tradiţiile culturale imateriale care au fost recunoscute de UNESCO se numără: Castells, turnul uman din Spania, Jultagi, mersul pe frânghie din Coreea, Jocul fecioresc din România, pescuitul creveţilor cu calul din Belgia.

În 1972, prin Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Cultural şi Natural al Lumii, a fost propusă o listă de 12 obiective din lume cuprinse în patrimoniul UNESCO. În prezent, în Lista Patrimoniului Mondial figurează 1.073 de bunuri şi locuri, din 167 de state.

Ana Grama