Tradiția vie

0
109
Tradiția vie
Tradiția vie

Tradiția vie

Ni s-a dat șansa extraordinară de a avea alături de noi o tradiție vie, întrupată în oameni de o înălțime duhovnicească uimitoare, cum rar se mai află în lumea modernă.

Că Occidentul laicizat duce mare lipsă de ei, e deja aproape un clișeu al unui anume gen de triumfalism ortodox chiar pornit din cele mai bune intenții. Dar oare noi, românii declarați ortodocși în proporție de vreo 85%, știm cu adevărat să ne apreciem învățătorii neamului?

Tradiția vie

Ei nu ne cer nimic. Depozitari ai unei tradiții inestimabile, transmise neîntrerupt încă de la Părinții Apostolici, ei așteaptă cuminți doar să dea mai departe comorile de înțelepciune și sfințenie moștenite de la înaintași, și rodite prin viața lor de nevoință și rugăciune.

În dar ați primit, în dar să dați! A spus Hristos. Și ei asta fac cu condiția să vrem să primim ceea ce ei ne dăruiesc. Nu ei au nevoie de recunoașterea noastră, ci noi avem nevoie de ei. Ei sunt adevărații noștri maeștri, învățătorii și părinții spirituali ai națiunii. Știm oare să-i prețuim cum se cuvine, să le dăm locul meritat, alături de marii oameni ai istoriei noastre? Nu pentru ei, ci pentru noi.

„Abisuri de smerenie”

Ei sunt „abisuri de smerenie”, călugări înduhovniciți, „pnevmatizați”, care au întrezărit poate slava lui Dumnezeu, „lumina cea neapropiată” a Împărăției Lui, dar se sfiesc să vorbească despre asta.

Și Occidentul are nenumărate biblioteci cu scrieri patristice, colecții uriașe cu studii și opere ale Sfinților Părinți dinainte de Schismă rod al unui travaliu filologic impresionant pentru a traduce și păstra acest tezaur al gândirii creștine de o valoare neprețuită. Și totuși, aceste texte scrise n-au fost de ajuns pentru a împiedica aterizarea în masă a unei bune părți din populația unor țări cândva creștine, precum Franța, Anglia, Olanda, Elveția.

Duhul și învățătura originară

Pentru că ceea ce a lipsit a fost tocmai tradiția vie a unei Biserici rămase în comuniune cu duhul și învățătura originară a primelor decenii și veacuri creștine. O tradiție personificată întotdeauna prin Sfinți Părinți, mari trăitori și duhovnici, pe a căror autoritate s-au întemeiat hotărârile Sinoadelor ecumenice, care au ferit mereu Biserica Ortodoxă de erezii și abateri de la dreapta credință.

Avem la îndemână lumina acestei tradiții vii, arzătoare și pline de iubire. Depinde de noi să ne facem fii ai ei, întorcându-ne fii rătăcitori ce ne căutăm încă norocul și salvarea prin străini la părinții noștri ce ne așteaptă pentru a ne dărui intrarea la ospățul euharistic.

Citește și:

Începutul calendarului
Noi şi morţii noştri
Iubirea de slavă deşartă
Iconomia dumnezeiască

„Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins”, Omagiu la un secol de la nașterea sa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here