Tradiţia ortodoxă

0
129
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

humorTradiţia ortodoxă este o îmbinare absolută între disciplină şi libertate. Există în ea suficientă supunere pentru a-i salva orizontul şi verticali-tatea şi suficientă libertate în vederea exprimării personale. Insă, din nefericire, astăzi vedem că se impune în viaţa bisericească o disciplină riguroasă în ceea ce priveşte ascultarea faţă de ierarhie, şi nu în ceea ce priveşte păstrarea autenticei tradiţii căreia mulţi ne arătăm cunoscători incontestabili fără a putea spune de unde şi cum am dobândit această cunoaştere.

Fiecare putem şi suntem în stare să investigăm dacă o anumită practică concretă este expresie autentică a tradiţiei bisericeşti. însă este indis-pensabil să cercetăm cu atenţie mai întâi onesti-tatea motivaţiilor noastre, să ne exprimăm îndo-ielile cu umilinţă şi apoi să aşteptăm răbdător să vedem ce a tezaurizat Biserica despre aceasta practică în conştiinţa ei.

Foarte ades, mulţi dintre noi încercăm, în viaţa noastră bisericească, să imităm modele culturale apusene, mai concret anglo-saxone, sau să jude-căm actualitatea tradiţiei noastre bisericeşti daca este sau nu în acord cu aceste modele. Avangarda acestei tactici a fost şi este de trei-patru secole raţiunea, la a cărei propagare concurează cei din diaspora. Dar şi aceasta cu vanitatea pe care ne-o creează complexul rudei sărace, astfel încât ajungem să nu putem vedea foarte adesea cum înseşi opiniile cele mai avansate ale Apusului justifică tradiţia noastră bisericească. Astfel se întâmplă ca în psihoterapie să urmărim o pro-cedură asemănătoare cu cea a Tainei Botezului. Un prim pas în vederea psihoterapiei îl constituie privirea în faţă a realităţii. Negarea este cea mai întâlnită formă de apărare împotriva durerii suferite în procesul de formare şi cauza oricărui fel de tulburări psihice. Individul tulburat sufleteşte refuză să recunoască eşecurile sale şi utilizează orice tip de artificiu defensiv pentru a le ascunde. în consecinţă, nu poate să răspundă realelor şi sănătoaselor lui nevoi, deoarece îşi risipeşte energia spre a construi defensiva, spre a-şi ascunde diformitatea propriei vieţi. Nu este | posibil pentru un om să aibă o viaţă sănătoasă şi să se dezvolte fără a privi în faţă şi fără a înfrunta respingătorul său schelet.

Botezul se identifică exact cu hotărârea cuiva de a privi în faţă şi de a-şi respinge vechiul sine cu diformitatea lui, pentru a reîncepe o viaţă nouă în adevăr, adică în Hristos. Nu există o altă posibilitate pentru cineva de a începe o viaţă nouă, fără a privi în faţă şi a refuza urâţenia vechii sale vieţi. Taina botezului, care nu este un eveniment sau o rânduială liturgică, ci descope-rea unui mod de viaţă, este de o importanţă excepţională, iar dificultatea unora de a-i recunoaşte importanţa poate fi rezultatul propriei lor negări şi expresia propriei lor fobii de a privi în faţă hidoşenia acelor elemente ale personalităţii lor care le obstructionează dezvoltarea. Astfel de personalităţi defensive sunt ineficace ca păstori, căci eşuează în a-i ajuta pe ceilalţi să atingă plinătatea vieţii, adică mântuirea.

Starea de conştiinţă deplină a omului este absolut necesară dezvoltării duhovniceşti, deo-rece conştientizarea conduce la autocunoaştere şi autocunoaşterea conduce la metanoia, adică la dispoziţia pentru schimbare. Metanoia este starea sufletească aflată în opoziţie cu autarhia, cu auto-suficienţa spirituală a fariseului, a omului „virtuos”, care crede că se găseşte în starea de „har”, tocmai pentru că nu deţine autocunoaşterea şi de aceea rămâne în stagnare, nu se dezvoltă.

Însă scuipatul dinainte de botez nu este o barbarie? Dacă ar fi întrebat cineva care îl consideră barbarie de ce este barbarie, probabil va fi surprins şi poate că nu există vreun răspuns decât acela că scuipatul este un obicei anglo-saxon.

Scuipatul este foarte expresiv, evident şi even-tual impur pentru un temperament anglo-saxon, astfel că pentru această situaţie este foarte adecvat, fiindcă nici o reprobare a răului nu este excesivă.

Bine. Scuipatul poate să aibă o oarecare importanţă pentru un adult, însă care poate să fie utilitatea acestei atitudini pentru un prunc? Un răspuns teologic la această întrebare poate fi considerat naiv. Istorisirea păcatului strămoşesc poate fi învăţată la şcolile catehetice, însă în mod nor-mal noi, cei mari, nu îl luăm în serios şi de aceea nu este ciudat că şi copiii noştri nu iau în serios ceea ce îi învăţăm.

 Concluziile psihologiei faţă de psihodinamica umană îi ajută pe cei mai dezgheţaţi dintre aceştia, care au o prejudecată anti-transcenden-tă, să vadă corectitudinea multor adevăruri reve-late. Criteriile corectitudinii pe care toţi aceştia le folosesc au de obicei o origine apuseană şi neortodoxă, însă psihologia într-un mare grad, ba chiar într-unui inconştient, reuşeşte să-l repu-nă pe drumul cel bun pe omul european. Dinlă-untrul exercitării terapiei familiei oricine poate observa vociferanta realitate a păcatului strămo-şesc, deoarece din interiorul acesteia constatăm că ceea ce numim „bolnav identificat” este doar un simptom al patologiei familiei şi că imediat după naşterea sa copilul este contaminat de această patologie. Duhurile cele viclene, ale înşelăciunii şi rătăcirii, care au contaminat relaţia dintre părinţi sunt transplantate imediat la pruncul nou-născut.

Demonii pe care îi exorcizăm la acela care vine la dumnezeiasca luminare a botezului sunt indubitabil realităţi distrugătoare, care domina intr-un grad diferit vieţile noastre, ale tuturor. Co-participarea la un botez poate fi o ocazie foarte bună pentru fiecare ca să privească şi să-şi condamne proprii lui demoni distrugători. Daca mulţi nu înţeleg ceea ce fac clericii, acesta nu este un motiv pentru cleric să renunţe, dar vor trebui să vadă această lipsă a înţelegerii ca pe un indiciu al neglijenţei lor de a-i învăţa pe oameni viaţa în Hristos şi de a săvârşi cele necesare pentru a deveni accesibile şi inteligibile toate mijloacele pe care Biserica le are la dispoziţie pentru mântuirea lor.

Este oricum cert că cele menţionate mai sus nu au absolut nici o importanţă pentru majoritatea zdrobitoare a celor prezenţi la ceremonia unui botez în zilele noastre. Botezurile, ca şi nunţile, în experienţa omului obişnuit sunt evenimente desacralizate, care de obicei nu numai că sunt lipsite de orice caracter duhovnicesc, dar sunt lipsite chiar şi de cea mai elementară decentă. Dincolo de satisfacerea unui de multe ori foarte scăzut nivel al vanităţii lumeşti, botezurile şi nunţile, pentru marea majoritate a oamenilor, constituie simple practici de legalizare, dând impresia a fi nimic altceva decât surse de câştig.

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here