Aroganţa Apusului şi apostazia Răsăritului – VI

tradiţia isihastăCu toate acestea „politicienii”, adică aceia care au renunţat la tradiţia isihastă, par să domine aproape în întregime atmosfera religioasă postrevoluţionară a Greciei. Intelectuali ca Neofit Vamvas şi Theoclit Pharmachides, formaţi în Apus, ignoră şi dispreţuiesc tradiţia isihastă şi au acceptat integral punctul de vedere apusean despre cunoaştere şi, în consecinţă, despre formare.

Romeii care au emigrat şi emigrează în Apus cu complexul inferiorităţii rudei sărace sunt impresionaţi de bogăţia-i materială, asemenea reprezentanţilor Răsăritului, la sinodul de la Florenţa, şi, de obicei, îşi vând drepturile lor culturale de întâi-născuţi în schimbul blidului de linte al acceptării arătate de către… aristocraţii apuseni, cu scopul de a fi număraţi între oamenii „cumsecade”.

Iar când reuşesc asta, se simt ca şi cum ar fi izbândit ceva foarte important, se mândresc fără reţinere, şi când se întorc acasă aşteaptă să-i uimească cu deosebita lor reuşită pe cei care au rămas în urmă fără… cultură şi înţelepciune şi vor. Chiar să fie primiţi înălţându-li-se arcuri de triumf şi să fie recunoscuţi oficial ca iluminişti ai neamului. Aduc cu ei toată această zestre, prea adesea falimentară, provincială chiar în Apusul însuşi, care, aproape întotdeauna, nu are nici o legătură cu înţelepciunea apuseană, urmărind să o impună fără ca măcar să o adapteze, ignorând de obicei tezaurele duhovniceşti similare ale propriei lor moşteniri culturale, fără să aibă suspiciunea că nu fac decât „să aducă în dar Atenei bufniţa”.

Pouqueville si Lepra fanatismului – atasamentul fata de tradiţia isihastă

Pouqueville, care laudă acest comportament al apostaţilor, descrie, fără să-şi fi propus aceasta, cu fidelitate rolul lor. „Grecul cultivat, spune, nu mai vrea să fie supus la umilinţe; va locui permanent în Europa. Ce va face printre compatrioţii săi? Lepra fanatismului (astfel denumeşte Pouqueville ataşamentul faţă de tradiţia isihastă spirituală), mai periculoasă decât puterea otomană, ofileşte toate sufletele cărora ar fi trebuit să le trezească conştiinţa. In consecinţă, nu îi rămâne decât să ia o singură hotărâre: să scrie sau să traducă cele mai bune opere ale Europei civilizate, care, cu timpul, vor invada toate oraşele Greciei.”

Însă un alt vlăstar al Apusului, Henry Miller, care a avut acuitatea să constate fiasco-ul culturii apusene cu o cutremurătoare clarviziune şi curajul de a declara acest lucru, scrie: „Nimeni nu este civilizat, nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Unii, care înainte îşi foloseau degetele, folosesc acum cuţitul şi furculiţa; unii folosesc acasă lumina electrică în locul lămpii cu petrol sau seu; unii au nişte cataloage Sears-Roebuck Şi o Sfântă Scriptură pe raftul pe care altădată ţineau o armă sau o puşcă; unii au lucioase pistoale automate în locul ciomagului; unii folosesc bani în locul scoicilor şi cochiliilor; unii au pălării de paie de care nu au nevoie; iar alţii II au pe Iisus Hristos şi nu ştiu ce să facă cu El.

Insă toţi, fără excepţie, sunt neliniştiţi, nemulţumiţi, invidioşi şi bolnavi sufleteşte. Toţi suferă de cancerul şi lepra sufletului. Celor mai puţin educaţi şi celor mai depravaţi li se va cere să ia arma pe umăr şi să lupte împotriva unei culturi care nu le-a adus nimic altceva decât nefericire şi decădere…

Este o lume nebună şi, dacă te detaşezi puţin de ea, pare şi mai nebună decât în realitate.

Avionul aduce moartea; radioul aduce moartea; arma automată aduce moartea; alimentele conservate aduc moartea; preotul aduce moartea; şcolile aduc moartea; maşina agricolă aduce moartea; legile aduc moartea; electricitatea aduce moartea; sistemul hidraulic aduce moartea; furculiţa şi cuţitul aduc moartea; cărţile aduc moartea; însăşi respiraţia noastră aduce moartea, limba noastră, gândirea noastră, iubirea noastră, filantropia noastră, igiena noastră, bucuria noastră. Independent dacă sunt prietenii sau duşmanii noştri, indiferent dacă ne numim pe noi înşine japonezi, turci, ruşi, francezi, englezi, ger-mani sau americani, oriunde vom merge, oriunde ne vom proiecta umbra noastră, oriunde vom respira, otrăvim şi distrugem”. Merită de consemnat în special că Miller a scris această carte în intervalul premergător celui de-al Doilea Război Mondial.

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here