După marele program de cercetare care i-a fost dedicat în Anul Internațional Geofizic, la mijlocul anilor 1950, investigarea platformei de gheață a Antarcticii a continuat cu un elan imens.
Tot timpul sunt aplicate tehnici noi și apar din ce în ce mai multe detalii
O nouă informație recent adăugată la aceste cunoștințe se referă la mișcarea gheții, care poate fi acum surprinsă de la distanță, prin imagini din satelit. Zonele foarte mari de gheață se mișcă, într-adevăr foarte încet. Mișcări rapide se înregistrează doar acolo unde râuri de gheață părăsesc bazinele, trecând printre munți sau iscându-se peste apa de sub gheață.
În platforma de gheață există fluvii mari de gheață lungi de sute de kilometri și care se comportă mai degrabă asemeni ghețarilor din văi. Aceasta poartă gheața dinspre interior către mare.
Măsurătorile din satelit pot face de asemenea estimări destul de bune ale altitudinii suprafeței de gheață. Printre multele afirmații în sprijinul încălzirii globale, topirea calotelor de gheață este întotdeauna în frunte, deci o dovadă obiectivă pentru aceasta este bine-venită – chiar dacă încălzirea însăși nu este.
Imaginile din satelit arată că elevația medie a platformei de gheață a Antarcticii era în scădere cu o rată de puțin sub 1 centimetru pe an între 1992 și 1996.
Dovezile care continuă să se acumuleze despre dinamica platformei de gheață arată că aceasta ar fi putut să aibă doar un efect foarte mic asupra nivelului global al oceanelor: nu mai mult de 2 milimetri, și acești 2 milimetri ar putea fi ori o creștere, ori o scădere.
Perspectivele în secolul XXI pentru Antarctica sunt neclare. Gheața pare că se subțiază progresiv în Antarctica de Vest, în zona ghețarului Ronne, în cea a ghețarului Ross și în zona depresionară dintre ele. Aceasta ar putea avea drept urmare o alunecare a gheții sau colapsul unei calote când secțiuni mari din marginea platformei de gheață care sunt în mod obișnuit sprijinite pe stâncă încep să plutească liber.
Topirea mai accentuată a gheții la margine, acolo unde este în contact cu apa puțin mai caldă a oceanului, este mai probabilă. Pe de altă parte, penetrarea aerului mai cald în Antarctica ar putea produce local căderi masive de zăpadă, așa cum a prezis căpitanul Scott cu 100 de ani în urmă.
În final se poate pute cu ușurință o întrebare: care va fi efectul net al acestor schimbări?
Descoperiri care au schimbat lumea, Rodney Castleden
Jurnal Spiritual
