„Toată asceza fără iubire, este străină de Dumnezeu”

Dragostea de creatură și de Dumnezeu

0
243

nevoie_de_dragosteDragostea de creatură și de Dumnezeu

Dragostea de creatură -„Toţi avem nevoie de dragoste”, scria un afiş pentru „Ziua iubirii”, prin care făcea un îndemn la fapte de dragoste creştinească faţă de bătrâni, săraci şi suferinzi.

Pe lângă latura sa practică, afişul exprima un mare adevăr: nu numai bătrânii, bolnavii şi suferinzii, ci toţi, dar absolut toţi, avem nevoie de dragoste. Aşa cum nu putem trăi fără aer, fără lumina şi căldura soarelui, tot aşa nu este cu putinţă fără dragoste, traiul omului pe pământ.

Toţi avem nevoie de dragoste

Dragostea de creatură -Faptul acesta nu are nevoie să fie demonstrat, îl trăieşte fiecare om în viaţa sa proprie. „Puterea de a iubi este sădită de la început în sufletul omenesc” (N. Cabasila: Viaţa în Hristos, pag. 64). Face parte din însăşi alcătuirea fiinţei noastre, este pecetea chipului lui Dumnezeu „Care este iubire” ( Ioan 4, 8).

În Vechiul Testament, iubirea se află în fruntea Decalogului, dar adevărata ei icoană ne-a arătat-o Mântuitorul Hristos. Când s-a întrupat din dragoste pentru noi şi ni s-a descoperit ca Iubire întrupată. Atunci, El a iubit pe oameni cum nimeni nu i-a iubit sau îi va iubi vreodată. Le-a tămăduit bolile, le-a iertat păcatele şi s-a împovărat cu păcatele tuturor, primind să moară pentru noi cu moarte înjositoare. Pentru a ne deschide tuturor calea iubirii şi a Învierii. Apoi ne-a lăsat cel mai sfânt Testament, pecetluit cu sfântul şi dumnezeiescul Său Sânge:

„Porunca cea nouă a iubirii”

Dragostea de creatură -La Cina cea de Taină, în ultimele clipe pe care le mai trăia cu ucenicii, Mântuitorul le încredinţează acest Testament al Iubirii. „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unul pe altul aşa cum v-am iubit Eu pe voi. Acesta va fi semnul după care lumea vă va cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei” (Ioan 13, 33-34). Şi ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns această aşa de limpede poruncă, Mântuitorul o repetă iarăşi peste puţin „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unul pe altul aşa cum v-am iubit Eu” (Ididem 15, 22). Pentru ca îndată să o repete şi mai hotărît: „Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiţi unul pe altul” {Ididem 16,17).

Cu nici o altă poruncă evanghelică n-a făcut Mântuitorul aşa

Dragostea de creatură -Ne-a spus că toate poruncile dumnezeieşti  sunt necesare mântuirii: „De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile” (Matei 19, 17). Dar când este vorba de iubire, Domnul stăruie în chip deosebit, insistă, porunceşte cu riscul de a sili voia cea liberă a omului. Pentru a ne face să înţelegem cât de trebuitoare ne este iubirea, ce mare preţ are ea înaintea lui Dumnezeu.

De aceea şi marele Pavel, în minunatul imn al dragostei, spune şi el în acord cu învăţătorul iubirii: „Fără dragoste, toate darurile duhovniceşti, toate virtuţile şi însăşi mucenicia nu valorează nimic” (I Corinteni 1, 3). Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul, referindu-se în special la viaţa duhovnicească, precizează că: „Toată asceza fără iubire, este străină de Dumnezeu”(Cuvânt Ascetic 36).

Nimic nu este mai minunat, mai mare şi mai necesar oamenilor ca iubirea

Dragostea de creatură -Ea a fost prezentă la întemeierea lumii, prin ea lumea s-a creat a doua oară. Este lege universală a existenţei noastre pe pământ şi va constitui bucuria cea negrăită a vieţii veşnice.

Dar a vorbi despre Iubire însemnează a vorbi despre însuşi Dumnezeu şi lucrul acesta este primejdios pentru cel nedesăvârşit (Scara). De aceea, din noianul cel nesfârşit al bogăţiei ei, mă vai opri numai la câteva aspecte ale dragostei dintre oameni. Aşa cum au fost puse în lumină de unii mari părinţi duhovniceşti şi mari trăitori ai iubirii.

La Sfântul Isaac Sirul găsim acest cuvânt minunat

Dragostea de creatură -„Sileşte-te, zice, să întâmpini pe aproapele tău cu o dragoste care să întreacă măsura cuvenită lui. Laudă-l chiar pentru lucrurile pe care nu le are… . Prin aceasta semeni sămânţa virtuţii în el. Îl sileşti să se întoarcă spre bunătate şi dacă are unele scăderi, se va tămădui de ele, ruşinându-se de cinstea pe care i-o arăţi…”(Cuvânt 5).

Iubind pe cineva nu faci doar o simplă faptă bună faţa de el, ci îl ajuţi să fie mai bun, semeni sămânţa virtuţii în el. Dar lucru şi mai minunat este că această schimbare pe care o produc eu prin iubirea mea în aproapele, se întoarce la mine şi mă schimbă şi pe mine. „Faţa celui iubit, zice Sfântul Ioan Scărarul, ne preschimbă în chip vădit, ne face luminoşi, veseli, alungă întristarea. Dar faţa Stăpânului ce nu poate face când vine în chip nevăzut în sufletul curat? (Scara 30,10).

Ce făcea oare ca lumea să se adune cu miile în jurul Mântuitorului uitând de foame şi de sete şi de oboseală?

Dragostea de creatură -Era cu adevărat învăţătura cea nouă a Sa, dar mai ales era puterea dragostei dumnezeieşti, pe care o revărsa asupra lor. Dragostea întrupată şi care îi mângâia, îi uşura, îi vindeca de suferinţele cele trupeşti Şi de cele sufleteşti. Să ne amintim de femeia cu curgere de sânge de 12 ani: „Numai să mă ating de haina Lui, zicea în gândul ei, şi mă voi face sănătoasă” (Matei 9,12).

 Vedem acest lucru şi din viata unor sfinţi

Dragostea de creatură -Se spune de pilda, în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, că dacă cineva era cuprins de vreo boală, sau durere sufletească, chiar şi numai uitându-se la chipul marelui ierarh, afla mângâiere durerii sale. Dar Sfântul Nicolae era mult milostiv şi milostenia este semnul cel mai autentic al dragostei faţă de altul. Puterea dragostei marelui ierarh cu care învăluia pe cei ce veneau la dânsul le aducea uşurare şi mângâiere sufletească. De aceea şi Biserica cinsteşte pe Ierarhul Nicolae în fruntea tuturor ierarhilor ei.

Şi numai din aceste exemple, constatăm că din fiinţa celui ce are dragoste se revarsă ceva tainic, o putere care face bine celorlalţi

Dragostea de creatură -Între cei ce se iubesc se face o comunicare tainică de puteri lucrătoare, care transformă adânc toată viaţa lor. „Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, zice iarăşi Apostolul Pavel, nu caută ale sale, nu se mânie, nu gândeşte răul… . Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (I Corinteni 13). Aceste atitudini aşa de deosebite de felul obişnuit de comportare dintre oameni, nu şi le impune cu sila cel ce iubeşte. Ci decurg în chip firesc din dragostea fată de cel iubit. Nu vedem noi acest lucru din viaţa de toate zilele? Când cineva iubeşte pe altul , vede cu alti ochi decât vede cealaltă lume.

Fie un copil cât de urât, mama lui îl iubeşte şi îl vede mai frumos ca pe nimeni altul

Aibă cineva toate defectele, prietenul său nu i le vede, nu i le ştie şi este în stare să moară pentru el. Pentru că: „nimic nu poate schimba pe prietenul credincios” (Eclesiast 4, 15). Și pentru că „iubirea este o putere, un foc, pe care nici râurile, nici marea nu-l pot stinge. Este tare ca moartea” (Cântarea Cântărilor 8). De unde vine această schimbare de optică, această adâncă transformare pe care o lucrează dragostea între cei ce se iubesc?

Ierom. Petroniu Tănase , ”Chemarea Sfintei Ortodoxii”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here