Toamna în versurile lui George Coșbuc

0
131

george coșbuc toamnaGeorge Coșbuc – Zile de toamnă – Toamna – Părintele baladescului la noi – Despre ce dă valoare liricii sale

ZILE DE TOAMNĂ

Ieri vedeam pe luncă flori
Mândri fluturi zburători
Și vedeam zburând albine
Ieri era și cald și bine.

Azi e frig și nori și vânt
Frunzele cad la pământ
Florile stau supărate
Veștejesc de brumă toate.

Ieri era frumos pe-afară
Ca-ntr-o caldă zi de vară
Azi e toamnă pe pământ
Vreme rea și bate vânt.

George Coșbuc – epopeea lumii satului

În anul 1893, în ziarul „Moftul român”, Caragiale nota: „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut, în sfârșit, zilele acestea și un copac tot mai sănătos și mai trainic”. Coșbuc trăiește, ca dealtfel toți poeții transilvăneni până la Blaga, drama unor limite proprii, deoarece concepția lui despre poezie nu a asimilat poetica timpului.

George Coșbuc a vrut să realizeze o epopee a lumii satului. Întreaga sa activitate a avut ca motto convingerea: „În artă, adevărul și frumosul sunt una”. Satul prezentat de poet este unul idilic, stilizat, iar poeziile sale sunt mici scenete cu eroi lirici. Aceștia se mișcă într-o lume reală, concretă, bogată în evenimente, obiceiuri și îndeletniciri zilnice. Idila lui Coșbuc este un joc al iubirii, al cunoașterii, al inteligenței, al vorbei înțelepte care poartă sensuri adânci.

Coșbuc, părintele baladescului

Discuțiile sunt lungi tatonări, care se desfășoară după un ritual stabilit ce presupune stângăcie, naivitate, candoare, șăgălnicie și, mai presus de toate, umor tineresc și sănătos, ca în poeziile „Nu te-ai priceput”, „Seara”, „Numai una!”, „Pe lângă boi”, „La oglindă”, „În miezul verii”. Uluitoare e în poezia lui Coșbuc rumoarea naturii: codrii mari sună, valurile cad ritmic, apa se zbuciumă, vântul doinește, clopotele plâng. Contemplarea devine un mod de comunicare între om și peisaj. Lumea nu are nimic cu felul în care era privită de romantici (motivul lumii văzute ca teatru). Spectacolul lumii reprezintă un dialog cu esențele.

George Coșbuc a cultivat cu predilecție o poezie echilibrată, cu virtuozități formale, idilică și pedagogică. Modernitatea lui nu a fost sesizată în epocă. S-a trecut cu ușurință peste stilizările sale. Valoarea liricii se află în tonul rostirii. Baladescul reprezintă comunicarea unei stări afective prin intermediul unui eveniment. El există în poezia lui Coșbuc sub forma motivului. Formulele și motivele baladești la care apelează poetul sunt lipsite de tensiuni dramatice. Coșbuc este, de fapt, părintele renumit al baladescului la noi.

TOAMNA

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Și geme și sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Și vine și crește
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Și bine-nțelege
Al oștilor vuiet
Din nord pornite –
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Și-njură și urlă,
Că-și simte pieirea.
Și galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-și află nici pace.
Și tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocnește și sună
Și-și urlă durerea.
Căci vântul îl prinde
Și-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!

Și codrul se-ndoaie;
Și-l biruie vântul,
Râzând îl sugrumă
Și-i rupe veșmântul
Și părul i-l smulge
Și-n văi îl aruncă.
Un țipăt răsare
Pe deal și pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Și norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-ascunde
Pârâul sub gheață –
Și regele codru,
Din ultima viață
Suspină văzându-și
Pustiul, și geme
Și cade pe spate
Și moare cu fruntea
Pe pieptul naturii,
Și moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!
George Coșbuc

Te invit să citești și Nichita Stănescu – Cele mai frumoase poezii de toamnă.

Mihaela Mușetescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here