Țigla. Știați că…?

44c40ceb129c6902bbe4918f8a6f4932Țiglele arse au fost folosite încă din perioada Civilizației Heladice din mileniul III î.Hr., dovadă fiind descoperirea ”Casei țiglelor” din Lerna, Grecia. Printre dărâmături s-au găsit mii de țigle din teracotă care au căzut de pe acoperiș. În perioada miceniană, țiglele au fost menționate în orașele Gla și Midea.

Țigla este o placă realizată din ceramică, metal sau alt material rezistent la daunele produse de fenomenele naturii (ploaie, vânt, îngheț, zăpadă, grindină etc.), iar mai multe țigle așezate pe acoperișul clădirilor formează aspectul unor solzi, scrie Agerpres.

Cele mai vechi țigle găsite din Grecia arhaică sunt documentate dintr-o zonă restrânsă din jurul Corintului, unde țiglele arse au început să înlocuiască acoperișurile de paie ale celor două temple lui Apollo și Poseidon între anii 700 și 650 î.Hr. Răspândindu-se rapid, țiglele și-au dovedit, într-un decurs de 50 de ani, eficiența, fiind folosite într-un număr foarte mare, dovadă fiind siturile arheologice din zona Est-Mediteraneană, inclusiv Grecia continentală, Vestul Asiei Minor și Italia Sudică și Centrală. Țiglele timpurii erau realizate în formă de ”S” și erau foarte grele cântărind aproximativ 30 kg / bucata. Fiind mult mai scumpe față de acoperișurile din paie și mai greu de manevrat, astfel necesitând o forță de muncă mai mare, introducerea țiglelor este explicată doar de rezistența la incendiu, ceea ce oferea protecția dorită templelor foarte costisitoare.

Răspândirea tehnicii țiglelor trebuie să fie observată împreună cu ridicarea simultană a arhitecturii monumentale din Grecia Antică. Doar noile ziduri din piatră, care au înlocuit vechile ziduri din chirpici și lemn, erau capabile să suporte greutatea unui acoperiș de țigle.

Producția țiglelor olandeze a început în secolul al XIV-lea când conducătorii orașelor au fost nevoiți să folosească materiale rezistente la incendii. În acele timpuri, majoritatea caselor erau realizate din lemn și aveau acoperișuri din paie, ceea ce ducea la răspândirea rapidă a focului. Pentru a satisface cererile, mulți producători mai mici de țigle au început să fabrice țigle manual. Multe dintre aceste mici fabrici au fost construite lângă râuri unde existau surse de argilă și transport ieftin.

Cu toate că s-a cunoscut avantajul țiglelor în detrimentul acoperișului din paie, costurile și montarea lor nu au permis tuturor un astfel de lux. Astfel că doar cei bogați și-au permis acest material de construcții, abia în perioada modernă devenind mai accesibil.

În zilele noastre majoritatea clădirilor sunt realizate cu acoperișuri de țiglă, din ceramică, plastic, metal sau alte materiale.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here