Testamentul lui Alexandru Macedon

0
98

Testamentul lui Alexandru Macedon
Când era pe patul morţii, Alexandru Macedon a lăsat cu limbă de moarte să fie astfel aşezat în sicriu, ca mâinile să-i rămână afară.
„Vreau – a răspuns împăratul cel care nu se săturase niciodată de prăzi şi comori – să vadă toată lumea că mă duc cu mâinile goale din această lume.”

download 1
download 1

Clopotele din Alpi

Pe vârfurile cele înalte ale Alpilor, sunt aşezate clopote, ce, pe vreme de furtună, încep ele singure a răsuna, mişcate încoace şi încolo de puterea furtunii. Aceste clopote sunt aşezate pentru turişti. Prin dangătul lor, ele dau de ştire turiştilor rătăcitori că acolo se află o casă de adăpost şi scăpare.

În puterea nopţii şi furtunii, ele parcă strigă: „Veniţi aici! Scăpaţi aici!”.

Ce minunată icoană pentru viaţa noastră cea sufletească – pe timp de furtună – pe timp de încercări şi necazuri – se poate auzi şi în viaţa noastră glasul unui clopot mântuitor, glasul Scumpului nostru Mântuitor.

Omul cel credincios, tocmai în timpul când furtuna încercărilor e mai mare şi întunericul mai grozav, aude glasul Lui cel dulce: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi Eu odihni pe voi!”…

„De când am intrat în Oaste…”

Am auzit, frate Gheorghe, că de când ai intrat în Oastea Domnului ai părăsit toate desfătările şi plăcerile vieţii.
– Tocmai din contră, fratele meu! Eu, de când am intrat în Oaste, am aflat desfătările şi plăcerile cele adevărate. De când sunt n-am avut atâtea desfătări şi plăceri ca acum. Eu am pierdut numai nebuniile şi prostiile cele de suflet pierzătoare.

Pentru o smochină

Despre Sfântul Macarie din Egipt, spun Vieţile Sfinţilor că o viaţă întreagă a plâns şi s-a tânguit pentru o smochină ce o furase când era copil. De câte ori îşi aducea aminte de această smochină, plângea cu amar. Dar noi?

Păţania fierului şi a pârâului

E cunoscută păţania unui fier de plug care n-a vrut să mai taie pământul, ci s-a aşezat la odihnă în cămară. Dar în cămară l-a ros rugina de s-a ales nimica de el.
Tot aşa e şi păţania pârâului care şi-a zis: „Ce să mai alerg eu peste atâtea pietre şi văgăuni? Hai să stau pe loc!“. Şi a stat pe loc. Dar, stând pe loc, apele i s-au stricat şi s-a făcut, dm pârâul cu apa limpede, o baltă urât mirositoare şi plină de broaşte.

Aşa face şi lenea cu omul. Munca înviorează şi curăţeşte trupul şi sufletul omului.

În schimb, lenea roade ca o rugină trupul şi sufletul şi face din viaţa omului o baltă stricată ce se umple cu broaştele şi şerpii scârboaselor patimi şi pofte rele.
Din păţania fierului şi a pârâului, învăţaţi-vă să fugiţi de lene şi trândăvie.

600 istorioare religioase, Preot Iosif Trifa

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here