Testament. Cuvinte de folos. Din testamentul părintelui Arsenie Papacioc (II)

0
245

parintele-arsenie-manastirea-techirghiol–      Care sunt primii paşi pentru a se pune cineva la punct? A înţeles cum stau lucrurile, a înţeles care e adevărul. Cum să se pună la punct?

–      Îşi face o cruce ortodoxă în faţa lor. „Dom’le, eu sunt ortodox” – dar să faci cruce! Nu cu toată mâna [ca şi catolicii – n.n.]. Şi chiar crucea în sine. Când s-a făcut această cruce, s-a făcut tot de către Duhul Sfânt: Tatăl – toată înălţimea, Fiul -toată adâncimea, Sfântul Duh – toată lăţimea; invocarea Sfintei Treimi. De aceea şi fuge dracul, asta e mărturia cea mai bună că e sfântul adevăr, că fuge dracul de cruce. Nu fuge numai de semn, fuge şi de invocarea semnului.

–      Numai că oamenii sunt dezinformaţi. Li se spune, de exemplu, că părintele Stăniloae a fost ecumenist, când părintele Stăniloae, înainte de a * muri, a spus într-un interviu: „Ecumenismul este erezia vremurilor noastre. Eu, unul, îl socotesc produsul masoneriei…” Interviul există, e şi pe internet, poate fi ascultat. Dar ecumeniştii zic: „Nu, părintele Stăniloae a fost ecumenist.”

–      Dacă vrei să interpretezi că Tatăl nu e Tatăl şi Fiul nu e Fiul, Sfântul Duh nu e Sfântul Duh, eşti liber! însă, răspund: „Nu putea un Stăniloae să fie ecumenist.” Eu am stat de vorbă cu el, şi chiar nej întâlneam, şi cu el, şi cu părintele Cleopa, nu mal vorbesc! Am trăit împreună în pustii.

–      Şi de părintele Cleopa se zice că a fost ecumenist E chiar un articol pe tema asta – „Părintelă Cleopa, model de ecumenism”.

–      Dragă, dacă se hotărăşte aşa, şi Sfântul Nicolae este ecumenist.

Iulian Liţă: – Părintele Stăniloae a spus că „ecumenismul e produsul masoneriei. Şi a avum dreptate părintele Justin Popovici când a spus că e pan-erezia vremurilor noastre”. Unii au spus că  s-a luat un interviu forţat (interviul cu părintelui Stăniloae este înregistrat), că i-au luat un intervim forţat şi l-au obligat să zică treaba aceasta. Şi că nu asta ar fi ceea ce credea părintele Stăniloae! Asta este problema.

–      Nu putea [fi ecumenist – n.n.]. Era un mare trăitor. Eu nu vă pot spune nişte lucruri şi slăbiciuni ale părintelui Stăniloae… Dar nu denatura ade-j vărul. Am fost într-un proces, cu Rugul Aprins, înj sfârşit; pe mine m-au condamnat la 40 de anii părintele Stăniloae – şase ani, cinci ani. Voiculescu, Mironescu, ăştia toţi, câte cinci-şase anii Mie atunci mi-au dat 40 de ani. M-a mişcat într-ol formă veselă, când am auzit, dar m-a costat: acolol te trata ca pe un puşcăriaş, ca pe o fiară marel Patruzeci de ani! Şi chiar s-a întâmplat, la Jilava când mă dezbrăca şi mă tundea acolo, m-a întrebat un căpitan care comanda operaţia asta: „Ce ai făcut, mă?” Eu, de colo, zic: „N-am făcut pimic, mă!” Zice: „Mă, dacă nu făceai nimic, îţi dădea 10-15 ani! Nu-ţi dădea 40!” Şi s-a dat de gol, ştiţi? Şi el singur vedea, el conducea, cum s-ar zice, mascarada asta. Am spus, în cameră acolo era şi [părintele – n.n.] Stăniloae, şi Voiculescu, şi Miro-nescu, şi [părintele – n.n.] Benedict [Ghiuş – n.n.]…

–      Oamenii se tem că, dacă apără Ortodoxia, au necazuri: sunt dati afară de la serviciu, sunt văzuţi ca nişte ciudaţi – le e frică că pierd, pur şi simplu, locul pe care-/ au. Ce să facă oamenii? Cum să biruie această teamă?

–      Dragă, eu v-am spus: pentru adevăr trebuie să şi mori, nu numai să-ţi pierzi serviciul. Dar, dacă nu e vorba de adevăr, ci este vorba de o intervenţie oarecare, de un examen oarecare, atunci apără-te pentru locul ăla. Dar, dacă nu se poate, în final, să te aştepţi… şi cu niciun chip… pentru că te aşteaptă o veşnicie neagră, o veşnicie, îngrozitor, vorba lui Coşbuc: „Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.” Pentru că ai avut ocazia să fii în fruntea unei veşnicii albe, şi ai renunţat. Nu ne jucăm! Viaţa nu e asta, decât arvunim pe cealaltă cu asta, adică cu viaţa de pe pământ. Şi repet ce-a spus Mântuitorul: „Şi veţi trece de la moarte la viaţă.” Viaţa atunci începe.

Vă daţi dumneavoastră seama? Nu cunoaştef bucuria care te cuprinde atunci când aperi adevărul – faţă de alte bucurii: că ţi-a mers bine la serviciu, sau ţi-a mărit leafa. Asta e o bucurie care te renaşte… Şi pentru ce [să ne fie teamă – n.n.]? Dragii mei, teama de moarte este o mare greşeală, Teama de moartea fizică, murim în câteva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ţi s-a oprit răsih flarea, în nişte secunde, şi ai terminat. Dar ce urmează? Ce gândiţi, că moartea vine să-i faci o cafea? Vine să te ia, nu-i chiar glumă! Dar cum te ia? Cum te duce?

–      Totuşi, oamenii nu-şi dau seama că preţul compromisului e riscul de a-ţi asuma iadul. Adică, nu-şi dau seama că pot ajunge în iad.

–      Nu prelungim discuţia. Sigur că da, ce maili întrebarea se pune: „Care este adevărul?” Să ştiel [oamenii – n.n.] adevărul tot: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cine ne-a apărat adevărul? Să-i cunoască! [oamenii – n.n.] pe Părinţii lor. Lumea nu cunoaşte! frumuseţea Ortodoxiei, de aia tot discută atât de mult şi o compară. Nu cunoaşte frumuseţea şil adâncurile ei. Nu au o credinţă trăitoare. E o credinţă mâzgălită. [Ei – n.n.] aşteaptă Paştele cui fripturi şi cozonaci. Nu îl aşteaptă cu frumuseţea învierii.

–      Ce să facă un călugăr care e ameninţat că val fi dat afară din mănăstire dacă apără Ortodoxia?

– Ei, ferice de el! Dar el e ca un ortodox acolo, nu s-a dus ca un catolic. Şi pe ăia care-l dau afară îi aşteaptă o răspundere, nu-i chiar gluqiă. Un singur cuvânt… Cum zice Sfântul Grigorie de Nazianz: „De orice cuvânt în plus vom da răs¬puns.” Cu atât mai mult, şi de orice cuvânt ruşinos. Şi, zic eu, şi cu atât mai mult de orice cuvânt ucigător. A nu apăra adevărul e groaznic! E o suferinţă teribilă! N-aţi văzut cei patruzeci de mucenici? Unul care a ieşit [din ceata lor – n.n.] s-a topit. Iar altul, care a văzut cununile – dar se pune întrebarea dacă a văzut cununile! -, s-a dus el în iezerul ăla. Câţi nu văd cununile! Cine îndrăzneşte să spună, la judecata cea din urmă, că n-a ştiut? N-ai ştiut? Ce n-ai ştiut? N-ai ştiut de ce bat clopotele? N-ai ştiut care e Adevărul? De ce n-ai întrebat? Ce voiai să mai fi spus Hristos? N-a spus tot? „Eu sunt Cel ce sunt.” Tatăl, Fiul, Sfântul Duh. „Şi nu ştii că Tatăl e întru Mine şi Eu întru Tatăl?” Ce mai venim cu argumente, cu Evanghelia lui luda, cu nu ştiu ce… Nu vedeţi ce luptă se dă în respectivul moment istoric, pentru uciderea [adevărului – n.n.]… Pentru că diavolul, în lupta lui finală, dorinţa lui aprigă este să nu recunoaştem că suntem făcuţi după asemănarea cu Dumnezeu. Nu-i convine dracului că noi suntem asemănarea lui Dumnezeu. Şi suntem: chip şi asemănare. Fiinţa umană este dincolo de închipuiri. Zice Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile [cel Mare – n.n.], că Dumnezeu  are încă multe taine ascunse despre fiinţa umană  necunoscute nici de îngeri, de nimeni. Pentru că : [omul – n.n.] e făcut chip şi asemănare. Nu l-a  făcut dintr-un cuvânt, cum a făcut scaune, domnii, începătorii, arhangheli, îngeri, nu! L-a cioplit, l-a : făcut după chip şi asemănare. De ce nu dăm mai multă atenţie acestui cuvânt scripturistic? Creaţia  lui Dumnezeu… chip şi asemănare. Şi atunci nu-I convine satanei să fim noi chip şi asemănare, să avem asemănare cu Dumnezeu, pentru că el şi-a  pierdut toate aceste drepturi. El n-a fost creat după chip şi asemănare. A fost creat ca o creaţie ascultătoare, şi gata!

–      Bun, călugărul să mărturisească!

–      Orice creştin [să mărturisească – n.n.]…

–      Dar dacă există preoţi care sunt ameninţaţi că, dacă apără credinţa ortodoxă în faţa ereziilor contemporane, vor fi caterisiţi? Ce să facă preotul care e ameninţat cu caterisirea? „Dacă nu taci şi dacă mai vorbeşti despre catolici sau despre ecumenism, vei fi caterisit!” Ce să facă?

–      Nu vă supăraţi: cine, ce să facă?

–      Preotul care e ameninţat cu caterisirea: „Dacă nu taci, vei fi caterisit.” Ce atitudine să aibă?

–      V-am spus: să ştii să mori, că sigur vei învia; în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă, apărând adevărul. Nu apărăm un cozonac frumos de Paşte. Apărăm adevărul, care reprezintă Biserica şi veşnicia, Creatorul! Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apărăm adevărul. Pentru un cuvânt, dacă l-ai spus, ori anatemizat, ori… Ce, ne jucăm? Să fim gata de jertfă! Care ostaş se duce pe front şi nu se gândeşte: „Măi, poate mă loveşte vreun glonţ!” Uite, eu am fost înţepat cu baioneta la un centimetru de burtă. Dar a scăpat ăla puşca din mână, eu am scos baioneta care era înfiptă în mine, cu puşcă cu tot, şi ăla a căzut în şanţ. Puteam să-l omor. l-am spus: „Prostule, ce făceai?” îl con¬damna că l-am dezarmat. Vă întreb: „Cine a biruit, ăla că a băgat baioneta în mine, sau eu, că am suportat?” Mi-a fost un frate împuşcat. Şi am ajuns pe urmă eu în situaţia de puteam să-l omor pe acela [pe ucigaş – n.n.] în piaţă, în faţa tuturor, că fratele meu nu era orice persoană, era însemnat, dar am zis aşa: „Dacă-l omor, sunt dator la fratele meu şi la Dumnezeu. Dacă nu-l omor, ei sunt datori la mine. Mai bine să fie ei datori la mine.” Şi nu l-am omorât, l-am trimis vorbă să stea liniştit, că nu i se face nimic – îi pun şi pază, dacă vrea. A murit el la doi ani, de tortură… Dar vă întreb: cine a biruit, el sau fratele meu, care e mort? Şi după aia şi noi, ca să urmăm ce lege se cuvine.

”Viaţa părintelui Arsenie Papacioc, testament, cuvinte de folos”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here