Teologia culturii (II)

0
103

Teologia ecumenicaCultura creştină ortodoxă este o cultură ecumenică. Părintele Bria promovează şi afirmă valorile din teologia ortodoxa în perspectiva dialogului ecumenic. El nu separă „aspectul liturgic-euharistic” al Bisericii de „aspectul comunitar-ecumenic”.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor

Bria pune în evidenţă faptul că în Biserica Ortodoxa exista deja o largă tradiţie ecumenică deoarece ea a fost implicată activ în Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la început. Biserica Ortodoxă Română nu este doar reprezentată ci participă ca membră activă la Consiliului Ecumenic al Bisericii din 20 noiembrie 1961. Adică de la treia Adunare Generală de la New-Dehli. Consiliul Ecumenic nu constituie o nouă biserică ci o mişcare de restaurare a unităţii vizibile a Bisericii, o „călătorie comună spirituală spre unitat văzută”. Mişcarea ecumenică promovează această refacere a unităţii văzute a tuturor creştinilor într-o „comunitate conciliară”; „pe calea acordurilor şi dialogului teologic, a mărturiei comune; a cooperării şi asistenţei reciproce interbisericeşti”. Scopul suprem al mişcării ecumenice este de „a regăsi ,baza euharistică’ a unităţii văzute” deoarece euharistia este fundamentul vieţii creştinilor ca membri ai Bisericii celei una.

Părintele  Bria  afirmă  că  ecumenismul  şi Ortodoxia „constituie realităţi corelative”.

El susţine astfel existenţa unei compatibilităţi evidente între ecumenism şi Ortodoxie, deoarece Ortodoxia se axează pe „sistemul polifonic” în care „fiecare Biserică locală îşi păstrează identitatea ei etnică şi culturală”. „Ortodoxia constată că în centrul divergenţelor interconfesionale, ecumenice, stă misterul Bisericii, o realitate istorică, actuală, în care lumea care va să vină, împărăţia lui Dumnezeu, este deja prezentă în mod sacramental”. Coeranţa ecumenică este asigurată nu numai de teologia apofatică, prin care Ortodoxia păstrează natura de mister a Bisericii, ci şi prin învăţături fundamentale comune.

Intre Ortodoxie şi Protestantism există de exemplu diferite punte de convergenţă precum Jectio divina, venerarea cuvântului lui umnezeu despre care dă mărturie Sfânta Scriptură”, „teologia Sfântului Duh şi accentul pe sfinţirea persoanei”, „conceptul de Biserică locală, adică manifestarea Bisericii universale într-un anumit timp şi loc”, „raportul dintre Evanghelie şi cultură, indigenizarea creştinismului, participarea poporului la Liturghie în limba autohtonă” şi conştiinţa necesităţii unei unităţi văzute în contextul pluralismului teologic.

Un alt fundament comun ecumenic îl constituie simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan din anul 381. Crezul este .„canonul’ credinţei ecumenice” şi „rezumă doctrina creştină apostolică şi patristică într-o formă conciliară”: „Faptul că toate Bisericile din Consiliul Ecumenic al Bisericilor recunosc în Crez esenţialul doctrinei trinitare reprezintă o bază pentru refacerea unităţii lor văzute şi pentru misiunea lor comună în lumea de astăzi”.

Teologia unui ecumenism local

Reticenţele faţă de ecumenism nu sunt de aceea conforme nici cu poziţia oficială şi nici cu vocaţia interioară a Bisericii Ortodoxe. Părintele Bria îndeamnă mereu la un ecumenism local, la o cooperare misionară şi la mărturie comună a Evangheliei. În acelaşi timp el subliniază importanţa participării la ecumenismul european printr-o etică socială liturgică. Este vorba despre o etică liturgică deoarece Părintele Bria vede liturghia ca „adevărata structură a unităţii Bisericii”. Liturghia este poarta spre unitatea ecumenica a Bisericii lui Hristos iar Ortodoxia are o adevărată „vocaţie ecumenică”.

Ecumenismul înţeles ca „proces de deschidere a Bisericilor faţă către faţă, de colaborare practică şi actuala in Biserici separate de istorie” conduce la „un mod de vi deschis” care favorizează pacea şi dreptatea între oameni şi societate. Dinamismul ecumenic însufleţeşte şi chiar hrăneşte „solidaritatea între oameni, între culturi, între popoare”.

Ortodoxia poate contribui în mod substanţial la reconcilierea confesiunilor creştine numai atunci când îşi depăşeşte complexul de superioritate sau aroganţa doctrinară triumfalistă. Biserica adevărată iradiază mobilitatea şi supleţea Duhului Sfânt prezent în ea, aflându-se într-un proces continuu de reânnoire interioară. Biserica Ortodoxă trebuie să contribuie ia restaurarea unităţii Bisericii lui Hristos cu toată puterea ei, deoarece aceasta este „porunca expresă şi sfântă a Domnului Hristos (In. 17,21)”.

Părintele Bria respinge în acelaşi timp un minimalism doctrinar… „Ecumenismul nu înseamnă a uniformiza, a minimaliza, în mod artificial, formalist, polifonia Bisericilor locale”.

Teologia despre Sfanta Treime : „doctrina fundamentală a creştinismului”

Ortodoxia a contribuit şi continuă să contribuie la mişcarea ecumenică îndeosebi prin spiritualitatea ei liturgică precum şi prin teologia ei despre Sfânta Treime. Învăţătura despre Sfânta Treime constituie pentru Părintele Bria „doctrina fundamentală a creştinismului”. Sfânta Treime este originea și viitorul creaţiei. Existenţa ipostatică a persoanelor treimice este garanţia faptului că viitorul eshatologic al lumii trebuie înțeles în sensul comuniunii interpersonale cu Dumnezeu; unirea supremă şi veşnică fiind de natură trinitară. Crearea, întruparea şi mântuirea lumii vizează transmiterea vieţii de comuniune care există în Sfânta Treime. Înţelegerea autentică a creştinismului nu înseamnă însă doar acceptarea şi mărturisirea doctrinei despre Sfânta Treime „ci şi transpunerea ei în practică, în cult şi într-un mod de viaţă trinitară”.

Aceasta presupune faptul că credinţa în Sfânta Treime trebuie să marcheze profund modul de existenţă al creştinului, sensibilitatea sa pentru pluralitate şi tendinţa spre unitate în comuniunea iubirii. „Dumnezeu – Sfânta Treime, principiul de mişcare, de comuniune, de schimbare şi de înnoire, vrea ca toţi şă fie una după cum El este una”.

„.Aluatul Duhului Sfânt” trebuie să fermenteze cultura lumii.

Părinte Bria speră că tradiţia ortodoxă cu bogăţia patrimoniului ei liturgic va deveni „fermentul” unităţii creştine în general. „.Aluatul Duhului Sfânt” trebuie să fermenteze cultura lumii. Important pentru identitatea liturgică, ascetică şi diaconală a Ortodoxiei este faptul că spiritualitatea este o comoară comună tuturor Bisericilor. Ortodoxia exprimă un aspect al spiritualităţii creştine universale. De aceea ea este chemată a fi ecumenică în timp şi în spaţiu, luându-şi în serios responsabilitatea proprie faţă de lume şi de lucrarea universală a Duhului Sfânt în istorie.

Una dintre aspectele acestei responsabilităţi constă în angajarea în sistemul  educaţional.  Ortodoxia trebuie sa contribuie la educarea omului şi prin deschiderea ei ecumenică. 0 trăsătură fundamentală a educaţiei ecumenice constă în antrenarea credincioşilor la rugăciunea pentru „unirea tuturor”, deoarece ecumenismul nu este doar acţiunea teologilor şi a preoţilor. „Unitatea văzută a Bisericilor este un imperativ biblic şi istoric”. Această unitate vizibilă stă în directă legătură cu reînnoirea Bisericii, ca realitate vie. Sursa primară a acestei reînnoiri este tocmai experienţa liturgică a Sfintei Treimi.

„Teologia responsabilă”

Toleranţa ecumenică se bazează şi pe faptul că definiţiile dogmatice nu sunt absolute în sensul static al cuvântului. Orice dogmă este formulată într-un anumit context cultural şi trebuie reformulată în istorie, deoarece ea poartă pecetea istoriei. Caracterul istoric, hermeneutic sau contextual al teologiei interzice pretenţia de absolutism. Mişcarea ecumenică de astăzi se inspiră prin simţul istoric şi de libertate a „gândirii teologice creatoare”.Unitatea şi diversitatea nu se exclud din punct de vedere ortodox. Conceptul „in dubiis libertas” ajută la depăşirea dogmatismului adică a rigidităţii gândirii confesionaliste şi a identităţii exclusiviste.

Teologia ecumenică trebuie să ajute la fixarea unui „cod moral ecumenic” respectat de către toate Bisericile. Unitatea văzută a Bisericilor depinde de acest cod precum şi de reînnoirea lor continuă. Biserica trebuie să-şi ia în serios vocaţia ei de „comunitate slujitoare” şi de „comuniune conciliară”…Atât timp cât „there is a crying need for Christians to speak and act in society with a common voice”.

O teologie ortodoxă ecumenică înseamnă pentru el o „teologie responsabilă”. Scindarea creştinilor este un scandal „care împiedică unitatea mărturiei Bisericii”. Ortodoxia autentică este pentru Părintele Bria o Ortodoxie ecumenică; o ortodoxie „deschisă tuturor”; „doxologică” şi „evanghelică”, nu numai conştientă de „scandalul diviziunilor confesionale” ci şi angajată în depăşirea acestui scandal.

„Vestigia Ecclesiae”

Ortodoxia trebuie să caute unitatea văzută a Bisericii şi să se roage continuu pentru această unitate. O modalitate viabilă de depăşire a scandalului diviziunii, adică de reconciliere ecumenică constă în modelul ortodox de unitate care recunoaşte „principiul diversităţii, al polifoniei” şi facilitează „polifonia contextuală” precum şi identitatea proprie într-o lume pluriculturală.

Biserica Ortodoxă Română participă real şi activ la Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Prezenţa Ortodoxiei interzice stigmatizarea Consiliului Ecumenic al Bisericilor ca forum protestant.Procesul de recunoaştere a „celorlalte Biserici ca Biserici depline”, „practicarea concelebrării cultice şi chiar liturgice”, „comuniunea euharistică” cu Bisericile surori are nevoie mai întâi de o „vindecare a memoriei” „prin înlăturarea condamnărilor şi excomunicărilor reciproce”.

Părintele Bria propune ca mijloc teologic de recunoaştere a caracterului eclesial al Bisericilor neortodoxe teza sa despre „vestigia Ecclesiae”. El susţine că există „semne tangibile ale apostolicităţii şi ale catolicităţii, păstrate în forme variate şi în structuri particulare” în afara Ortodoxiei, precum „recunoaşterea Sinoadelor ecumenice” sau respectarea unor „crezuri de origine apostolică sau patristică”.

Părintele Bria nu separă imperativul misionar de cel dogmatic, liturgic, moral şi ecumenic.

Teologia sa este o teologie a spiritualităţii liturgice şi ecumenice. Imperativul ecumenic este şi de natură pnevmatologică în sensul percepţiei prezenţei universale a Duhului Sfânt în întreaga creaţie. Părintele Bria subliniază această prezenţă a Duhului Sfânt, citând din Sf. Maxim Mărturisitorul: „Duhul Sfânt nu e din nici o făptură şi mai ales din cele ce s-au învrednicit de raţiune. El o susţine în existenţă pe fiecare, întrucât Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu se află prin puterea providenţiatoare în toate.

Plecând de la această sensibilitate pentru prezenţa cosmică a Duhului Sfânt Părintele Bria remarcă faptul că „o nouă interpretare a concepţiei patristice despre lucrarea Duhului Sfânt în relaţie cu limitele Bisericii ar putea să aducă o concepţie mai flexibilă a noţiunii de ,limitele Bisericii'”.De aceea el combate „agnosticismul eclesiologic” adică teza că în afară de Biserica Ortodoxă nu ar mai exista nici o altă Biserică autentică şi citează pe Părintele Stăniloae care vorbea despre o Biserică subzistentă în afara creştinismului. Practicarea ecumenismului înseamnă pentru Părintele Bria redescoperirea energiilor vieţii spirituale comune în procesul de reconciliere al umanităţii.

În concluzie putem spune că teologia Părintelui Bria este şi va rămâne un reper şi o sursă de inspiraţie pentru teologul ortodox. care nu se ascunde în spatele unui concept bigot despre Ortodoxie, ci caută să contribuie activ la profilul şi la misiunea legată de identitatea ortodoxă prin dialogul cu societatea, şi anume pentru sfinţirea ei şi a lumii întregi, prin liturghie, prin deschidere şi angajament ecumenic, prin cultură şi prin liturghia de după liturghie.

Pe urmele iubirii, Contribuţii trinitare la o cultură a comunicării sfinţitoare, Daniel Munteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here