Temperamentul şi personalitatea copilului

0
898
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
copilulTemperamentul reprezintă un set de caracteristici înnăscute, ce hotărăsc modul în care copilul abordează lumea din jur. Personalitatea este determinată de interacţiunea între trăsăturile temperamentale şi influenţa mediului înconjurător.

Numeroase studii au dovedit faptul că trăsăturile de temperament rămân aceleaşi până la maturitate şi de-a lungul vieţii, iar pentru părinţii care ignoră firea naturală a copilului creşterea şi educarea celui mic devine o luptă permanentă.

Părinţii înţelepţi învaţă să-şi cunoască copilul şi astfel pot anticipa reacţiile sale îşi adaptează stilul de creştere individualităţii unice ale copilului lor.

Trăsăturile de temperament nu pot fi caracterizate ca “bune” sau “rele”, însă influenţează adaptarea copilului la mediul şcolar, în jurul celorlalţi copii, sau chiar acasă, precum şi modul în care va fi privit şi judecat de profesori sau colegi. Reacţia celor din jur la comportamentul copilului va decide şi percepţia copilului asupra propriei persoane.

Pentru a fi un bun părinte trebuie să cunoşti caracteristicile temperamentale ale copilului tău şi să i le explici şi lui, fără a-l judeca. Asta îl va ajuta pe el să fie mai atent la comportament şi să aibă încredere în sine, iar pe tine te va scuti de frustrări, deoarece vei ştii la ce să te aştepţi de la cel mic şi nu vei lupta cu “morile de vânt”. Cu alte cuvinte, trebuie să colaborezi cu firea naturală a copilului şi să nu i te împotriveşti.

Trăsături de temperament

•  Nivel de activitate: activ, energic sau tăcut, energie scăzută.

Măsoară cantitatea de energie fizică evidentă în activitatea şi comportamentul zilnic al copilului. Bebeluşii activi se mişcă tot timpul şi sunt dificili atunci când li se schimbă scutecul, iar la polul opus, bebeluşii sunt liniştiţi şi se mulţumesc să privească. Copiii foarte activi îşi pot utiliza energia pentru a practica sporturi interesante sau activităţi incitante pentru ei. Aceşti copiii au nevoie permanent de lucruri care să-i menţină activi şi interesaţi, care să-i ajute să-şi descarce energia. Părinţii trebuie să înţeleagă că unui astfel de copil îi este imposibil să stea liniştit atunci când vor ei şi este bine să fie pregătiţi în astfel de situaţii. Căutaţi să aveţi la îndemână câteva jocuri care să-l ţină ocupat în tăcere, atunci când trebuie să stea cuminte.

•  Distragerea: poate distras cu uşurinţă sau se concentrează foarte bine.

Distragerea măsoară concentrarea şi atenţia pe care un copil o acordă unei activităţi de care nu este interesat în mod special, precum şi facilitatea cu care stimulii externi intervin în comportamentul său.

Nivelul ridicat de distragere este util atunci când doreşti să distragi atenţia copilului de la un comportament nedorit, însă poate afecta în mod negativ capacitatea de a face temele pentru şcoală. Distragerea nu este opusul persistenţei: un copil care poate fi distras cu uşurinţă poate în schimb să fie persistent în reluarea şi continuarea activităţii întrerupte.

Un copil uşor de distras este atent la tot ce îl înconjoară şi poate fi distras şi de propriile gânduri şi vise. La polul opus, copiii se pot concentra o perioadă îndelungată, fără întrerupere.

Părinţii unui copil care poate fi distras cu uşurinţă trebuie să fie siguri că cel mic a înţeles mesajul transmis – cel mai bine este să-i spui ce doreşti privindu-l în ochi şi să enumeri cerinţele pe rând, nu toate odată, asigurându-te că au fost respectate.

•  Intensitatea emoţiilor.

Cum reacţionează cel mic la lucrurile şi evenimentele din jur, în special cele minore, sau atunci când îl supără ceva? Are o reacţie dramatică şi gălăgioasă sau dimpotrivă, este rezervat, liniştit şi mai degrabă gânditor? De obicei o reacţie exagerată a copilului atrage după sine şi o reacţie exagerată a părintelui. Insă, astfel situaţia poate escalada şi mai departe. Oricât de dificil ar fi, părinţii trebuie să reacţioneze cu calm, pentru a oferi celui mic un model de comportament. Vă prezentăm o tehnică pentru a face faţă situaţiilor în care riscaţi să vă enervaţi de faţă cu copilul. Urmaţi paşii:

– Opriţi orice activitate şi mai întâi încercaţi să vă estompaţi propriile emoţii, pentru a-l putea ajuta pe copil.

– Distanţaţi-vă de cel mic – daţi-l cuiva să-l ţină în braţe sau puneţi-l într-un loc sigur, sau chiar părăsiţi camera – dacă copilul este mai mare.

– Reorganizaţi-vă gândurile. Aşteptaţi un moment, pentru a putea evalua situaţia cu claritate.

– Reluaţi activitatea cu mintea limpede.

La polul opus, şi copiii care nu sunt reactivi pot fi dificili. Aceştia se bosumflă şi nu spun ce au, se exprimă cu dificultate; este greu să ştii ce se întâmplă cu ei. Părinţii acestor copii trebuie să aibă răbdare pentru a-i aborda cu blândeţe şi a-i face să vorbească fără a avea o atitudine intruzivă.

•  Ritmicitatea sau regularitatea biologică: regulat, previzibil, sau neregulat, imprevizibil.

Cât de uşor puteţi prevedea momentele în care copilului i se face somn sau foame, ori vrea să meargă la toaletă? Ritmul biologic devine foarte evident în primii doi ani de viaţă. Unii copii au un program regulat de masă şi somn, în timp ce alţii prezintă un tipar mai complicat. Copilul cu ritmicitate previzibilă este fericit atunci când i se respectă programul de somn, mâncare sau joacă. In schimb, el nu se adaptează bine la schimbări. Copiilor cu un ritm neregulat li se face brusc foame său somn, chiar la momente inoportune. Părinţii trebuie să pregătiţi să îndeplinească aceste cerinţe, indiferent dacă familia se află acasă sau în călătorie.

•  Pragul senzorial sau sensibilitatea.

Această trăsătură de temperament măsoară nivelul de sensibilitate la stimulii fizici – lumini şi sunete puternice, cusăturile şi etichetele hainelor, schimbări de temperatură, gustul alimentelor, durere, etc. Pentru un copil foarte sensibil din acest punct de vedere este normal să se plângă mai des şi să fie mofturos, iar părinţii îl pot linişti cu uşurinţă, dacă îi fac pe plac. În schimb, cu copiii care au o sensibilitate scăzută, părinţii trebuie să fie atenţi pentru a nu lăsa neobservat ceva care le-ar putea afecta sănătatea, dar care pe copil aparent nu-l deranjează.

•  Abordarea situaţiilor: apropiere, impulsiv sau îndepărtare, ezitant.

Abordarea situaţiilor se referă la modalitatea în care copilul reacţionează la lucrurile, situaţiile şi persoanele noi în viaţa sa: le acceptă şi se apropie cu uşurinţă de acestea, sau este precaut şi are nevoie de mai mult timp pentru a se obişnui?

Copiii din prima categorie dau dovadă de aptitudini sociale înnăscute, însă pot f caracterizaţi şi de nestatornicie. În acest caz părinţii trebuie să-l înveţe să fie perseverent. În cel de-al doilea caz, copiii sunt categorisiţi ca fiind timizi sau ruşinoşi. Aceste “etichete” nu sunt benefice pentru psihicul său; mai degrabă spuneţi-i că este rezervat sau chibzuit. Învăţaţi să apreciaţi calităţile copilului şi aveţi răbdare cu el. Părerea voastră ca părinte se va reflecta în imaginea pe care copilul o are despre sine.

•  Adaptabilitatea la situaţii noi: adaptabil, flexibil sau inadaptabil, rigid.

Cum se adaptează copilul tău la schimbări? Un copil flexibil le poate face părinţilor viaţa mai uşoară, în schimb riscă să se aventureze în situaţii periculoase sau să nu fie consecvent la şcoală şi la însărcinările de acasă. Părinţii acestui copil trebuie să-i aducă aminte permanent ce are de făcut, sau mai bine să-i afişeze la îndemână un program în scris.

Un copil care se adaptează mai greu poate fi dificil, însă va fi mai puţin predispus să rişte. Acest copil se simte cel mai bine atunci când ştie dinainte la ce să se aştepte – acest lucru îl face să se simtă mai relaxat şi mai confortabil în mediul său. Astfel, în loc să-i spuneţi brusc că va trebui să facă un anumit lucru, mai bine avertizaţi-l înainte, chiar de mai multe ori, din timp în timp. În acest mod evitaţi reacţiile exagerate.

•  Perseverenţa sau intervalul de atenţie.

Această trăsătură de temperament se referă la capacitatea copilului de a continua o activitate, în pofida obstacolelor întâlnite. Un copil persistent continuă să caute rezolvarea jocului, chiar dacă este dificil, poate aştepta să i se facă pe plac, fără a deveni frustrat şi nerăbdător. Copilul poate fi considerat încăpăţânat, caracteristică ce poate fi pozitivă, dar şi negativă. Decât să îi impună să facă ceva şi să rişte un refuz, părinţii trebuie să abordeze alte strategii pentru a-l convinge. Mai degrabă îi oferă o alternativă, sau îi oferă opţiunea de a-şi spune părerea.

Un copil cu o perseverenţă scăzută îşi pierde repede răbdarea, se descurajează în calea obstacolelor; el devine iritat dacă este întrerupt şi are nevoie de încurajări pentru a reuşi. Partea bună pentru părinţi este că acest tip de copil este mai predispus să facă ce i se spune.

•  Starea de spirit: optimist, pozitiv sau pesimist, negativ.

Care este starea generală de spirit a copilului: bună sau proastă, râde tot timpul sau este plângăcios, vede partea bună sau partea proastă a lucrurilor? Un copil prea optimist trebuie să fie ghidat cu blândeţe de părinţi, pentru a şti când este necesar să aibă o atitudine mai serioasă. Părinţii copiilor negativişti trebuie să le ofere multă atenţie şi dragoste, să le amintească permanent să găsească lucrurile bune la viaţă, să le ofere jucării amuzante şi să-i încurajeze să-şi facă prieteni optimişti.

Tipuri temperamentale

Trăsăturile de temperament enumerate mai sus au fost combinate pentru a forma trei tipuri temperamentale de bază şi se estimează că aproximativ 65 % dintre copii se încadrează în una dintre cele trei tipologii. În general, o trăsătură este dominantă şi celelalte trăsături temperamentale sunt prezente într-un anumit nivel de intensitate.

•  Copilul flexibil şi facil este în general calm şi fericit, are un program regulat de mâncare şi somn, nu se supără uşor.

Aproximativ 40 % dintre copii se pot încadra în această categorie. Părinţii acestui copil trebuie să rezerve timp special pentru a discuta nemulţumirile celui mic, deoarece acesta nu va avea iniţiativa în acest sens.

•  Copilul dificil sau activ face deseori mofturi, nu are un program regulat de mese şi somn, se teme de oameni sau situaţii noi.

El este deranjat cu uşurinţă de zgomote şi are reacţii intense. Aproximativ 10 % dintre copii se pot încadra în această categorie. Părinţii acestui copil trebuie să le canalizeze energia şi frustrările în activităţi interesante, să le ofere libertatea de alegere şi să pregătească din timp schimbările.

•  Copilul precaut, care are nevoie de timp pentru a se adapta, este inactiv şi mofturos.

El are o atitudine ezitantă în faţă situaţiilor noi, însă, dacă este lăsat în voie, adoptă o atitudine mai pozitivă. Aproximativ 15 % dintre copii se pot încadra în această categorie. Părinţii acestui copil trebuie să îi ofere o rutină plăcută; ei trebuie să se ţină de cuvânt şi să le dea timp pentru a se adapta la situaţiile noi.

Capacitatea copilului de a avea un comportament acceptabil în societate este determinat în mare parte de adulţii din viaţa lor. El se identifică cu acestia si pot avea un răspuns pozitiv sau negativ faţă de comportamentul celui mic. Prin comportamentul lor, părinţii pot ghida firea naturală a copilului:

• Conştientizaţi temperamentul copilului şi respectaţi-i felul său unic de a fi.

Nu-l comparaţi cu ceilalţi copii şi nu încercaţi să-i schimbări caracteristicile temperamentale fundamentale. De asemenea conştientizaţi propriul temperament şi ajustaţi-vă răspunsurile naturale atunci când acestea vin în contradicţie cu cele ale copilului.

• Comunicarea este esenţială.

Explicaţi-i copilului deciziile luate şi motivele din spatele acestora, ascultaţi-i punctul de vedere şi încurajaţi-l să găsiţi soluţii împreună.

• Impuneţi limite pentru a-l ajuta pe copil să se controleze.

Respectaţi-l opiniile, însă păstraţi limitele cu fermitate.

• Fiţi un bun model pentru copil – acesta învaţă prin imitaţie.

Sursa: la-psiholog.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here