Ziua internațională a telefonului copilului

0
143
telefonul copiluluiLa 17 mai, este marcată Ziua internațională a telefonului copilului, de către toți membri rețelei globale de servicii Child Helpline International.

În ultimii zece ani, peste 277 de milioane de copii din întreaga lume au apelat liniile de asistență ale Child Helpline International. Serviciile ”telefonul copilului” ascultă, oferă consiliere specializată. Se îndrumă copiii către servicii de asistență socială relevante pentru acele situații care impun intervenție în regim de urgență. Numărul apelurilor către serviciile ”telefonul copilului” continuă să crească continuu cu aproximativ 5% pe an. Acest lucru demonstrează faptul că linia telefonică de asistență gratuită reprezintă un instrument de sprijin vital într-o lume în schimbare, transmite Agerpres.

În acest an campania militează pentru dreptul copiilor de a fi ascultați, fiind concepută pentru a sensibiliza cu privire la această problemă globală și pentru a încuraja guvernele și companiile de telecomunicații să se unească în a face posibilă ascultarea fiecărei voci de copil. La fiecare două secunde o persoană face apel la o linie a ”telefonului copilului”. Este nevoie de sprijin. O jumătate dintre cei care au apelat nu au fost ascultați niciodată. Incă este nevoie de finanțare pentru a putea veni în ajutorul celor care au nevoie în primul rând cu noi linii telefonice de asistență și numai.

Child Helpline International Foundation (CHI), fondată în 2003, este o rețeaua globală, care reunește serviciile “telefonul copilului” din toată lumea.

Potrivit site-ului fundației, în noiembrie 2014, dispunea de 192 de linii de asistență pentru copii în 145 de țări. Aceasta înregistrează în total peste 14 milioane de contacte anual de la copii și tineri care au nevoie de îngrijire și protecție.

Până în 2001, serviciul telefonul copilului nu a existat în România.

În prezent, Asociația Telefonul Copilului este singura organizație neguvernamentală, non-profit, din România, care pune la dispoziția copiilor și părinților o linie telefonică de asistență la nivel național. Ea funcționează 7 zile din 7, între orele 08.00-00.00, răspunzând apelurilor copiilor și părinților. În perioada 21 noiembrie 2001 — 31 ianuarie 2015, au fost înregistrate 2.073.366 de apeluri; au fost identificate 52.133 de cazuri, care au necesitat intervenția instituțiilor abilitate.

Problemele sunt diverse: nevoia de comunicare; relaționarea cu părinții; abuzul emoțional, abuzul fizic; neglijarea; încălcarea dreptului la educație; exploatarea prin muncă; abuzul sexual; automutilare și tentative de suicid în principal în situații în care părinții sunt plecați în străinătate și solicitări de informații referitoare la prestațiile sociale de care pot beneficia familiile lor pentru îmbunătățirea traiului zilnic.

În 2014, unul din doi copii care au sunat la 116.111 au solicitat sprijin pentru îmbunătățirea relației cu părinții; 30,40% dintre ei au sesizat probleme legate de nevoia de comunicare; 24,05% probleme de relaționare deficitară cu părinții; 12,98% neînțelegeri cu părinții, 12,46% s-au luptat cu o criză de identitate și anxietăți; 7,72% cu tulburări de comportament; 5,10% cu gânduri/gesturi extreme; 5,10% cu probleme sentimentale, potrivit site-ului Telefonul copilului din România.

Asociația Telefonul Copilului a fost înființată în anul 2006, după finalizarea funcționării serviciului 0800 8 200 200, timp de 5 ani, în cadrul programelor Phare finanțate de Uniunea Europeană.

În luna iulie 2008, Asociației Telefonul Copilului, în parteneriat cu Romtelecom, i-a fost acordată de către Autoritatea Națională pentru Comunicații (ANC) licența pentru implementarea numărului unic european de asistență pentru copii, 116.111. Începând cu 1 octombrie 2008, acesta a devenit funcțional la nivelul întregii țări în rețeaua Romtelecom. România a fost a treia țară din Uniunea Europeană care a pus la dispoziția copiilor acest număr unic.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here