Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri, la Muzeul Ţăranului

0
228
Translate in

Tradiţionalul Târg al iconarilor şi al meşterilor cruceri va fi organizat de vineri până duminică la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) din Capitală.

targ-mesteriPotrivit MNŢR, evenimentul, la care intrarea este liberă, păstrează structura unui târg mic, cu atmosfera unui praznic, celebrând una dintre cele mai importante sărbători ale ortodoxiei: Înălţarea Sfintei Cruci, marcată în 14 septembrie.

“Rămânem fideli publicului obişnuit al târgului şi continuăm să construim acţiunea ca un tip de act cultural care încearcă să recupereze frumuseţea obiectului de cult, redescoperind valoarea formelor şi a izvoadelor vechi, prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia ţărănească”, menţionează sursa citată.

De asemenea, participanţii la târg vor prezenta şi inovaţii care folosesc imaginea tradiţională ca resursă, urmărind calitatea tehnicii şi a meşteşugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch şi serializările industriale pentru scopuri comerciale.

În cadrul târgului, copiii şi cei “care vor să cunoască atelierul nevăzut al icoanelor şi al crucilor de mână” sunt invitaţi să descopere “cum se desenează izvoadele şi se zugrăvesc sfinţii, cum se însemnează şi se încrustează pristolnicele şi icoanele de vatră în cadrul unor ateliere – întâlniri cu câţiva dintre iconarii şi crucerii al căror drum dezvăluie căutări şi reconstituiri personale ale meşteşugului Icoanei, dar şi o raportare adecvată la canon şi tradiţie”.

Atelierele se desfăşoară după următorul program: vineri, între orele 16,00 şi 18,00 – pictură pe lemn cu meşterul iconar Angela Ludoşanu; sâmbătă, 11,00 – 13,00 – pictură pe sticlă pentru copii cu artistul Bogdan Herăscu; 15,00 – 17,00 – sculptură în lemn pentru copii (10-14 ani) cu meşterul Vasile Moldoveanu; duminică, 11,00 – 13,00 – pictură pe sticlă cu meşterul iconar Mihaela Bercea.

Ca de obicei, oaspeţii muzeului vor putea târgui prăznicare, sfinţi protectori, sărbătorile mari, heruvimi desprinşi din cetele îngereşti, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte şi lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre.

Nu vor lipsi poamele de toamnă, sucul de mere, turta dulce, dulceţurile, mierea şi prăjiturile de casă.

Sursa: Agerpres

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here