Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Eveniment la Muzeul Național al Satului prilejuit de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Între 29 iunie și 1 iulie Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” găzduiește Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Evenimentul face parte din tradiția Muzeului Satului din București. Prin această manifestare se intenționează refacerea târgurilor de altădată și reconstituirea obiceiurilor din perioada Moșilor de Vară. Moșii de vară constituiau un important interval de timp în calendarul agricol, iar Sfântul Pavel este patronul agricultorilor. În deschidere se va oficia o slujbă religioasă la Biserica Turea.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel – obiceiuri tradiționale, dansuri și spectacole
Cu ocazia acestui Târg vor avea loc numeroase acțiuni, printre care șezătoarea reprezentanților comunității orașului Avrig din județul Sibiu, „Purtata Avrigului”, cântecele grupului folcloric „Gorjeanca” din Târgu-Jiu, dansurile grupului „Romnori” din Brăila, cântecele dunărene ale „Ansamblului Reabinușca” al rușilor lipoveni din Jurilovca, Tulcea, ansamblul german Korona din Brașov. Manifestarea se va bucura de prezența unui invitat special, Ansamblul de Dansuri al Centrului de Reabilitare și Integrare a Adulților cu probleme de auz din Varna, Bulgaria, care va înveseli audiența cu dansuri, muzică și obiceiuri tradiționale de la sud de Dunăre. Actorul Alexandru Nicolae Mihai va prezenta spectacolele. Sâmbătă, 30 iunie, se va desfășura o masă rotundă cu tema „Ziua Internațională a Dunării” prezentată în colaborare cu Asociația Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării.
Chiar în prima zi a evenimentului va avea loc acțiunea „În dialog cu meșteșugurile tradiționale”. Prin acest atelier, persoane de toate vârstele vor putea să învețe cum se fac opincile sau cum se realizează podoabele populare. La târg vor fi prezenți meșteri populari care te vor îmbia „să târguiești” din oferta largă prezentată cu această ocazie. Vei găsi oale, străchini, măști, mărgele, bucate tradiționale, miere, pâine, cozonaci, bragă. Toate acțiunile din cadrul evenimentului au loc în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Pentru a participa la manifestarea dedicată Sfinților Apostoli Petru și Pavel este necesară procurarea biletului de intrare. Orarul și programul complet se găsesc pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Te invit să citești și această rugăciune.
Mihaela Mușetescu