Tămâia. Ştiaţi că…?

0
317

TămâiaCu toţii ştim că tămâia e necesară la săvârşirea Sfintei Liturghii, şi este folosită la majoritatea serviciilor religioase. Mai mult decât atât, tămâia aduce un miros de sfinţenie, de curăţire. De asemenea tămâia aduce un simbol de rugăciune.

De pildă, tămâierea este de fapt un schimb pe care îl facem cu Dumnezeu. Noi îi aducem rugăciune şi miros de tămâie, iar El ne trimite în schimb harul Duhului Sfânt.

Dincolo de faptul că fumul de tămâie este bun pentru suflet potrivit biologilor acesta este benefic şi pentru sănătatea noastră psihică. O echipă de oameni de ştiinţă din întreaga lume au analizat efectele tămâiei asupra minţii şi descriu modul în care arderea de tămâie activează canalele ionice din creier care atenuează depresia sau anxietatea.

Din multitudinea de beneficii, un lucru mai puţin ştiut este că are multiple calităţi terapeutice, printre care şi proprietăţi anticancer.

Tămâia este răşina unui arbore numit Boswellia sacră şi este utilizată de secole întregi pentru proprietăţile sale antiinflamatorii.

Aşadar, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Leicester din Marea Britaniei au constatat că tămâia este utilă şi în tratamentul anumitor tipuri de cancer: de prostată, de sân, de colon, dar şi de ovar.

Ei bine, medicamentul natural din compoziţia tămâii se numeşte  AKBA. În cadrul cercetărilor pe animale de laborator, compusul AKBA s-a dovedit eficient în distrugerea celulelor canceroase de la nivelul ovarelor.

Mai mult, specialiştii britanici spun că tămâia ar putea fi utilă mai ales în cazurile în care cancerul se dovedeşte rezistent la tratamentele clasice; el ar putea, să crească speranţa de viaţă a pacientelor în stadii avansate de cancer ovarian. „Tămâia este folosită de mulţi oameni fără efecte secundare. Cea mai frecventă formă de administrare este aromoterapia. Se pun câteva picături de ulei esenţial de tămâie în lampa de aromaterapie“, reliefează Kamla Al-Salmani, coordonatorul studiului, pentru adevărul.ro.

Mădălina M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here