Tâlcuirea dată de un sfânt episcop minunii pe care a săvârşit-o Domnul săturând cinci mii de oameni cu cinci pâini

0
23

Tâlcuirea dată de un sfânt episcop minunii pe care a săvârşit-o Domnul săturând cinci mii de oameni cu cinci pâini . Un sfânt episcop tâlcuia în următorul fel minunea pe care a săvârşit-o Domnul săturând cinci mii de oameni cu cinci pâini:
– Închipuiţi-vă: un împărat a ieşit din curtea sa şi a aruncat în faţa supuşilor bani din aur. Săracii se bucură că au primit aur, iar cei ce îl iubesc pe împărat – că i-au văzut chipul. Săracii îl vor aştepta iarăşi pe împărat ca să primească aur, iar cei ce îl iubesc – ca să îi vadă chipul iar. Cei cinci mii de oameni care s-au săturat cu cinci pâini au flămânzit din nou spre dimineaţă, însă minunea Domnului îi hrăneşte până în ziua de azi pe cei ce-L iubesc pe Domnul şi văd în minune arătarea cerescului împărat.

Tâlcuirea dată de un sfânt episcop minunii pe care a săvârşit-o Domnul săturând cinci mii de oameni cu cinci pâini

Care este datoria ta

Un călugăr se plângea unui bătrân:
– Nu e întotdeauna uşor să afli care e datoria ta.
– Dimpotrivă, e chiar foarte uşor – a răspuns bătrânul Este ceea ce-ţi place cel mai puţin să faci.

Lepădarea de lume

Un călugăr tânăr l-a întrebat pe un bătrân: – Părinte, acum trebuie să mă lepăd deplin de lume?
– Să nu-ţi faci griji în privinţa asta – a răspuns bătrânul. Dacă viaţa ta va fi cu adevărat creştinească, lumea se va lepăda singură de tine, fără întârziere.

Minciuna

Un ţăran mergea pe drum împreună cu fiul său. Fiul îi povestea ceva tatălui şi i-a zis un neadevăr. Ţăranul şi-a dat seama că fiul îl amăgeşte:
– Acum, fiule, ne apropiem de un pod. Podul nu este unul oarecare, ci fermecat – se surpă sub picioarele mincinoşilor.
Auzind aceasta, fiul s-a speriat şi a recunoscut că a încercat să îl amăgească.
Au ajuns în cele din urmă şi pe pod… şi acesta, pe neaşteptate, s-a surpat.
– Să ştii că te-am păcălit – i-a mărturisit ţăranul băiatului după ce au ajuns cu chiu, cu vai, la mal. Nu există poduri fermecate.
Câteodată, cuvintele noastre necugetate duc la urmări chiar şi mai grele decât aceasta…

Despre milostenie şi neagonisire

Un oarecare bătrân trăia împreună cu un frate după rânduiala vieţii de obşte. Bătrânul era milostiv, şi când a venit foametea mulţi au început să vină la uşa lui, iar el le dădea tuturor pâine. Văzând aceasta, fratele i-a grăit:
– Mie dă-mi partea mea de pâine, iar tu cu partea ta poţi să faci ce vrei.
– Bine – a zis bătrânul -, fie aşa cum vrei!
A împărţit pâinea şi a continuat să facă milostenie, dându-le tuturor celor care veneau la el – şi Dumnezeu, văzând buna voire a bătrânului, i-a binecuvântat pâinile.
După o vreme, fratele a venit din nou la bătrân.
-Avo, mi-a mai rămas foarte puţină pâine. Nu mă lăsa să mor de foame, ia-mă din nou la tine.
– Bine – a zis bătrânul. O să facem aşa cum vrei.

Şi au început să vieţuiască iarăşi împreună.

Într-o bună zi, fratele, intrând în chilia bătrânului, a băgat de seamă cu îngrijorare că pâinile se cam terminaseră. În acelaşi ceas a venit la ei un sărac, şi bătrânul i-a poruncit fratelui să-i dea pâine.
– Avo, nu mai e pâine! – s-a împotrivit fratele.
– Du-te şi caută! – a stăruit bătrânul.
Fratele s-a dus din nou în chilia stăreţească, şi a descoperit cu mare mirare un coş plin cu pâini. Săracul n-a rămas fără milostenie, iar fratele, cunoscând credinţa şi virtutea bătrânului, a dat slavă lui Dumnezeu.

Despre milostenie şi neagonisire – episcopul zgârcit

În zilele Sfântului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, trăia un episcop zgârcit, pe numele său Troil. Odată, Ioan l-a poftit la bolniţa de săraci şi a zis:
– Iată, părinte, un minunat prilej pentru a-i mângâia pe săraci: dă-le milostenie!
Lui Troil i-a fost ruşine să nu împlinească porunca dată de însuşi patriarhul, şi a dat fiecăruia dintre săraci câte un ban din aur, însă când a venit acasă i-a părut atât de rău pentru banii daţi, încât chiar a căzut la pat. Aflând pricina bolii lui Troil, Ioan s-a dus la el şi i-a grăit:
– Sunt gata să-ţi dau înapoi banii pe care i-ai împărţit în bolniţă, numai să-mi dai în scris că răsplata de la Dumnezeu pentru ei se cuvine nu ţie, ci mie.

Episcopul cel zgârcit s-a învoit cu bucurie, a luat banii înapoi şi a scris precum i se ceruse.

În noaptea următoare, Troil a văzut în vis o casă minunată, deasupra căreia era înscrisul: „Locaşul de odihnă veşnică al Episcopului Troil”. S-a bucurat cum nici că se poate spune, dar nu pentru multă vreme – a apărut un bărbat care le-a zis slugilor de acolo:
– Domnul porunceşte să fie schimbat înscrisul şi în loc de „Troil” să se scrie numele lui Ioan, patriarhul Alexandriei, care a cumpărat această casă cu treizeci de bani din aur.
Nefericitul Troil s-a trezit îngrozit şi s-a pocăit înaintea patriarhului pentru iubirea sa de argint.

Când i-ai dat ceva săracului, Hristos a primit de la tine

Un călugăr avea două haine: una nouă, iar alta veche. Odată, iarna, a venit la el un sărac şi i-a cerut să-i dea ceva de îmbrăcat, măcar o zdreanţă. Călugărului i s-a făcut milă de el, a intrat în chilie, s-a dezbrăcat de haina veche şi a vrut să o dea săracului şi să îmbrace în locul ei haina nouă, dar a căzut îndată pe gânduri: „Oare voi păzi porunca lui Dumnezeu dacă voi da săracului haina veche? Oare nu în numele lui Hristos cere de la mine? Şi atunci, de ce să dau lui Hristos ceea ce am mai prost? Hristos nu este mai bun decât toţi?”
Şi a îmbrăcat iarăşi haina veche, iar săracului i-a dat-o pe cea nouă.

Săracul, luând haina, a vândut-o în oraş, şi straiul a trecut din mână în mână vreme îndelungată – şi iată că într-o bună zi călugărul a venit la oraş ca să-şi vândă rucodelia şi a văzut că în haina lui cea nouă, pe care o dăduse săracului, e îmbrăcată o femeie.

S-a întristat şi, întorcându-se acasă, a început să plângă: „Rău am făcut, mai bine nu aş fi dat haina!” După ce a adormit, în cele din urmă, plin de întristare, L-a văzut în vis pe Domnul Iisus Hristos.
– Frate, frate! – a grăit Domnul, atingându-Se de umărul lui. Uită-te la Mine: recunoşti haina asta?
– Da, Doamne! – a răspuns călugărul. Este haina mea.
– Aşadar, nu te întrista şi nu te necăji – i-a zis Hristos. Când ai dat-o săracului, Eu am primit-o de la tine.
Şi s-a bucurat călugărul de milostivirea lui Dumnezeu.

Lucrul călugărilor e foc

Un oarecare călugăr dădea tot ce câştiga din rucodelie fratelui său mirean, care trăia în sărăcie, dar cu cât îi dădea mai mult călugărul, cu atât mai sărac ajungea fratele. Călugărul i-a povestit această ciudăţenie unui bătrân.
– De vrei să mă asculţi – a zis bătrânul -, să nu-i mai dai nimic. Spune-i: „Frate! Când am putut, ţi-am dat; acum te rog să-mi aduci tu din ceea ce primeşti pentru munca ta.”
Zis şi făcut. Când fratele mirean a auzit asemenea vorbe, s-a întristat foarte, a luat din grădina sa nişte iarbă măruntă – fiindcă altceva nu avea – şi a dus-o fratelui său la mănăstire. Călugărul le-a împărţit iarba bătrânilor şi le-a cerut să se roage pentru fratele său.

Data următoare, fratele a adus legume şi trei pâini.

Luându-le, călugărul a făcut la fel ca data trecută. Când a venit pentru a treia oară, mireanul a adus şi vin deloc puţin, şi peşte, iar fratele, văzând aceasta, s-a minunat şi a întrebat:
– Dar nu ţi-e greu să faci milostenia asta?
– Nu, frăţioare. Când primeam eu milostenie de la tine, parcă intra foc în casa mea şi nimicea tot ce era în ea, dar de când nu mai iau nimic de la tine, am parte de belşug şi Dumnezeu mă blagosloveşte.
Călugărul s-a grăbit să-i povestească bătrânului, la care acela i-a răspuns:
– Vezi tu, frate, lucrul călugărilor e foc, şi celui care trăieşte în lume îi este mai de folos să facă milostenie din osteneala sa şi să primească ajutor prin rugăciune şi blagoslovenie de la Domnul.

Furtul

Un bătrân povestea că în mănăstirea lui s-a săvârşit din această viaţă un călugăr, iar alt călugăr, care era prieten cu el, a hotărât să ia pentru sine, fără să spună nimănui, două cărţi care fuseseră ale răposatului.
A venit vremea rugăciunii de seară, şi obştea s-a adunat în biserică. Deodată, bătrânul a văzut deasupra capetelor călugărilor o putere dumnezeiască în chip de porumbel, numai prietenul răposatului era lipsit de ea. S-a mirat bătrânul, nepricepând care să fie pricina, deoarece îi era părinte duhovnicesc – însă curând, mustrat de conştiinţă, fratele s-a dus la el şi, pocăindu-se pentru fapta sa, şi-a cerut iertare.

Apa vieţii, 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc

Alte articole găsiţi aici .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here