Și păcătoşii s-au arătat celor de pe pământ spre a-i lumina şi a-i întări în credinţa vieţii viitoare.
Toate articolele pe aceeași subiect
Se scrie un caz din viaţa răposatului Mitropolit Platon:
„În viaţa mea – zice înaltul prelat, adresându-se ascultătorilor săi – am văzut odată umbra unui om aşa de limpede cum vă văd acum pe dumneavoastră. Aceasta a fost în anul 1830, pe când eram inspector al Academiei Duhovniceşti din St. Petersburg. Printre studenţii Academiei, era unul Ion Kralov, din Seminarul de la Orlov, pe care-l cunoşteam încă de pe timpul când eram acolo profesor. Dânsul învăţa binişor, avea o conduită bună şi era cu bun chip. Odată a venit la mine şi a cerut permisiune să intre în infirmerie. I-am dat-o, căci, văzându-l cam istovit, credeam că acolo, fiind hrănit mai bine, se va îndrepta şi, poate, îşi va termina şi teza de licenţă.
Trecu câtăva vreme fără ca eu să mai aud ceva despre el; şi nici doctorul nu-mi mai spunea nimic. Dar, odată, pe când şedeam culcat în odaie, cu o carte în mână, văd pe Kralov stând înaintea mea şi uitându-se ţintă la mine. Faţa i-am văzut-o aşa de limpede, ca şi cum vă văd pe dumneavoastră acum; trupul însă, îi era oarecum ca într-un nor, ca într-o ceaţă. A stat cât a stat înaintea mea, în care timp nici eu nu l-am pierdut din vedere. După o vreme, fantoma, făcând o mişcare de repulsie, dispăru prin fereastră.
Pe când, cuprins încă de fiori, mă gândeam la cele ce le văzusem, deodată aud bătând în uşă. Era gardianul de la infirmerie care, intrând, îmi zise:
– Studentul Kralov şi-a dat sufletul.
– De mult? îl întrebai eu cu nedumerire.
– De vreo cinci minute, că îndată am şi plecat.
Poftim de ghiciţi această taină, zise arhipăstorul adresându-se ascultătorilor – dar toţi au tăcut. Toate acestea – conchise vlădica – ne dovedesc că între noi şi sufletele morţilor există o legătură tainică”.
Tainele vieţii viitoare / S.A. Arhanghelov; pref., ed. îngrij. ieromonah Porfirie Bercea; trad.: Climent I. Bontea(1899) – Bacău: Bunavestire, 2007
