Pe cât e de veselă moartea drepţilor, pe atât e de grozavă moartea păcătoşilor; şi cu cât e omul mai păcătos, cu cât a făcut mai multe fapte rele, şi nu s-a căit de păcatele sale, cu atât, pentru el moartea e mai îngrozitoare, cu atât sunt mai grele ultimele momente ale vieţii lui.
Toate articolele pe aceeași subiect
În Vieţile Sfinţilor găsim multe exemple de felul acesta. E vrednică de compătimire moartea diaconului Rafael. În timpul bolii a venit la el prietenul său, fericitul Epifanie şi văzându-l aproape de moarte, a început să plângă în acest timp şi Rafael, emoţionat cu duhul, a început să plângă amar, zicând: „Vai mie, văd că greşelile mele au covârşit faptele mele cele bune şi îngerii m-au părăsit”.
Deşi Epifanie, din iubirea ce avea către Rafael, a început a se ruga pentru el, a fost în zadar, căci rugăciunile sale nu i-au ajutat cu nimic. Diavolul însă, stăpân pe prada sa, a început în faţa tuturor, să-şi bată joc de muribund.
Rafael după îndemnul diavolului, ba îşi netezea barba, ba striga ca un sălbatic, ba lătra ca un câine. Fericitul Epifanie, văzând aceasta, zise: „Se vede că fratele Rafael a făcut un păcat mare de care nu s-a căit”.
Frapant a fost de asemenea şi sfârşitul lui Evagrie cel nemilostiv. Refuzând a se împăca cu Preacuviosul Tit, s-a exprimat: „Niciodată nu vreau să mă împac cu el, nici în veacul acesta, nici în cel viitor”. Imediat după aceasta, a căzut deodată jos, a întins mâinile, aşa că nu le-a mai putut nimeni îndoi; a căscat gura, a holbat ochii şi a rămas aşa, ca şi când ar fi murit cine ştie de când. În această poziţie a şi fost îngropat.
Nu mai puţin îngrozitoare a fost moartea ereticului Arie. Mergând el la biserică, pe drum s-a oprit lângă un zid, pentru sine. Aici s-au deşirat toate măruntaiele lui, din care cauză a şi murit.
De asemenea, îngrozitoare a fost moartea comitelui care a torturat pe Artemon. A doua zi după aceea, un cerb înfruntând pe comite de fapta lui, i-a prezis că va muri de moarte năprasnică. Şi, într-adevăr, chiar a doua zi, comitele, ducându-se călare să vadă cazanul în care fierbea smoala pentru mucenic, deodată, fară veste, se reped asupra sa doi vulturi care îl trântiră de pe cal şi-l aruncară în cazan.
Tainele vieţii viitoare / S.A. Arhanghelov; pref., ed. îngrij. ieromonah Porfirie Bercea; trad.: Climent I. Bontea(1899) – Bacău: Bunavestire, 2007
