Tainele vieţii viitoare: Existenţa de după moarte

0
159
Tainele vieţii viitoare: Existenţa de după moarte
Tainele vieţii viitoare: Existenţa de după moarte

Tainele vieţii viitoare: Existenţa de după moarte

În toate timpurile şi la toate popoarele, alături de credinţa în divinitate, a existat şi  credinţa în viaţa viitoare.

Vechii greci şi romanii, perşii şi arabii, sălbaticii din Polinezia, Melanesia, din centrul şi sudul Africii, aleuţii americani etc. cu toţii au crezut şi cred, într-un chip sau altul, că viaţa omului nu se sfârşeşte aici pe pământ odată cu moartea lui, ci, sub o formă sau alta, se prelungeşte şi dincolo de mormânt.

Toate articolele pe aceeași subiect

Această generalitate a credinţei în existenţa vieţii de după moarte e de o mare şi instructivă însemnătate; ea ne arată în modul cel mai lămurit că viaţa viitoare există cu adevărat, deoarece credinţa în ea e sădită nemijlocit în însăşi natura omului, şi este elementul esenţial al conştiinţei religioase. Ceea ce e general şi indispensabil pentru orice om, fără îndoială trebuie să şi existe.

Judecata sănătoasă, de asemenea, ne încredinţează cu siguranţă, că viaţa omului nu se termină aici pe pământ, ci se prelungeşte şi dincolo de mormânt. Să ne întoarcem luarea aminte la natura vizibilă, exterioară.

Tainele vieţii viitoare: Existenţa de după moarte

„În lumea întreagă – zice marele Ierarh rus, răposatul Filaret – nu poţi găsi nici un exemplu, nici un indiciu, nici o dovadă, de nimicirea vreunui lucru, cât de mic; nu e trecut care să nu fi pregătit viitorul; nu e sfârşit, care să nu arate începutul; fiecare viaţă particulară, când se pogoară în propriul ei mormânt, nu lasă în el decât anterioara ei haină învechită, iar ea se înalţă în marele domeniu al vieţii nevăzute, pentru ca iarăşi să se arate în haină nouă, uneori mai bună şi mai desăvârşită.

Soarele apune, pentru ca din nou să răsară; stelele dispar dimineaţa, pentru ochii noştri, iar seara reapar; timpurile se sfârşesc, şi se încep; sunetele, care încetează, înviază în ecouri; fluviile se înmormântează în mare şi înviază în izvoare; întreaga lume a plantelor moare toamna şi reînviază primăvara; moare în pământ sămânţa şi înviază ca iarbă sau copac; moare viermele târâtor, înviază aripatul fluture; viaţa păsării se îngroapă în oul neînsufleţit şi iarăşi din el înviază.

Dacă creaturile inferioare se distrug pentru reconstruire, mor pentru o nouă viaţă, apoi omul, coroana pământului şi oglinda cerului, va cădea, oare, în mormânt numai pentru ca să se risipească în pulbere, mai deznădăjduit ca viermele, mai fără rost decât grăuntele de muştar?”

Tainele vieţii viitoare / S.A. Arhanghelov; pref., ed. îngrij. ieromonah Porfirie Bercea; trad.: Climent I. Bontea(1899) – Bacău: Bunavestire, 2007