Tainele vieţii viitoare: Dovezi despre existenţa lumii de după moarte

0
364

clip_image0011

O dovadă experimentală despre existenţa lumii de după moarte este arătarea sufletelor oamenilor morţi.

Toate articolele pe aceeași subiect

Iată încă una din cele mai însemnate arătări întâmplate în Rusia în veacul actual:

În anul 1855 trăia în oraşul Epifani din gubernământul Tulsk negustorul Vasilie Ivanov P., fost epitrop al bisericii catedrale din acel oraş. Familia lui se compunea din soţie, doi fii (Nicolai, de 23 ani, căsătorit, şi Ivan, de 17 ani ) şi trei fiice (Ecaterina de 13 ani, Raisa de 11 ani şi Alexandra de 6 ani). În anul amintit, în noaptea spre Duminica Mironosiţelor (10 Aprilie), Raisa, de spaimă, fu cuprinsă de un puternic paroxism (acces de boală) şi începu a huli pe Dumnezeu şi pe sfinţii Lui, în special pe Preacuviosul Serghie.

Ajutoarele medicale nu i-au folosit nimic. Peste vreo două luni, la 11 şi 12 iunie, bolnava a fost cuprinsă din nou de un paroxism şi mai puternic; venindu-şi în fire, dânsa a spus că i s-a arătat Preacuviosul Serghie, care a vorbit cu ea şi i-a adus o prescură, pe care a mâncat-o.

Părinţii ei au văzut cu adevărat, că bolnava, în timpul accesului, parcă mânca ceva; dar au crezut că acesta-i efectul bolii, deoarece nu văzuseră prescura – cu deosebire, fratele cel mai mare al bolnavei, Nicolai, s-a arătat mai necredincios decât toţi faţă de această minune.

După povaţa Preacuviosului Serghie, ea a rugat pe toţi cei din casă să citească rugăciunea „Să învie Dumnezeu…”, făcând semnul Crucii. Mama sa, împreunându-i cu mare greutate degetele, i-a făcut semnul Crucii, în care timp a văzut cum duhurile rele se îndepărtau de la ea. După o altă povaţa şi indiciu dat de Preacuviosul Serghie, s-a găsit în ungher, după icoană, chipul Sfântului, pe care mama, luându-l, l-a pus fetei la gât.

Dorind a convinge pe fratele său de realitatea Preacuviosului cu prescura, dânsa a cerut un pahar cu apă curată şi, clătindu-şi gura, a aruncat-o jos; în apa aruncată s-au constatat fărâmituri de pâine, deşi nu-i dăduse nimeni nicio bucăţică.

În sfârşit, dânsa a anunţat că la 13 a lunii are să vină iarăşi Preacuviosul. Şi, într-adevăr, în seara acelei zile, la orele 11, ea a fost apucată din nou de un acces din cele mai puternice. Peste jumătate de oră,  sculându-se şi ducându-se la fereastră, a zis: „Iată, vine Preacuviosul Serghie”.

Deschizând fereastra, a întins mâna afară şi a început a vorbi cu cineva; se întoarse apoi către fratele său şi-i dădu o hârtie mototolită, în care era ceva învelit, şi îi porunci să o păstreze ca pe un lucru sfânt. După aceea a mai arătat încă o cruce din panglică albă, de atlas, pe care o primise tot pe fereastră, dar a zis ca i s-a poruncit s-o restituie.

În acest timp faţa ei a devenit luminoasă, iar părinţii şi cei din casă, pe lângă o bucurie mare, au fost cuprinşi şi de un cutremur sfânt. Cu toate stăruinţele părinţilor de a le da crucea, dânsa, refuzând, a întins mâna pe fereastră, şi crucea, care era în palmă, a dispărut. Atunci cei din casă au alergat în stradă, să caute crucea sub fereastră, casele fiind cu un singur etaj, dar în zadar, căci n-au găsit nimic.

După aceasta ea a cerut fratelui său să-i arate ce are în mână, şi atunci s-a văzut că în hârtie era învelit o bucăţică de prescură, în formă unghiulară şi câteva farâmituri de tămâie, iar pe hârtie era scris: „Tu eşti Dumnezeu”.

La întrebările părinţilor şi ale rudelor, dânsa a răspuns că cel care a venit la ea şi cu care vorbise era Preacuviosul Serghie, însoţit de un băiat îmbrăcat în haină albă şi încins cu orar, ca diaconii. Preacuviosul a scos din sân un şervet siniliu, din care i-a dat hârtia şi crucea, poruncindu-i ca hârtia cu prescura şi tămâia să rămână la ea, iar crucea să o înapoieze, după ce mai întâi va convinge pe rude, şi mai ales pe fratele său Nicolai, să nu mai fie în îndoială; iar despre băiat, i-a zis: „El te va păzi pe tine”. După aceea bolnava s-a însănătoşit deplin.

Peste un an, în iunie 1856, dânsa, împreună cu o soră şi mama sa, s-a dus la Mănăstirea „Sfânta Treime” şi au povestit stareţului şi fraţilor de acolo cele ce i s-au întâmplat; atunci s-a constatat că părticica de anaforă era după cum se făceau în mănăstire.

Acest eveniment s-a scris şi autentificat prin propriile semnături ale tatălui, mamei şi a fratelui fetei vindecate, a protoiereului, a preotului şi a diaconului catedralei „Sfântul Nicolaie” din Epifani. Timp de şase ani n-a fost publicat acest eveniment, ci numai după aceea, când s-a primit ştire că Raisa se află într-o completă stare de sănătate, Mitropolitul Moscovei, Filaret, a dat voie să se publice această minune în jurnalul Academiei din Moscova „Operele Sfinţilor Părinţi” (Partea XX, 1861).

Tainele vieţii viitoare / S.A. Arhanghelov; pref., ed. îngrij. ieromonah Porfirie Bercea; trad.: Climent I. Bontea(1899) – Bacău: Bunavestire, 2007