Taina răului nu e mai mică decât taina binelui.
Cea dintâi este adesea mai atrăgătoarea decât cea de-a doua. Iar omul iubeşte ceea ce este tainic în orice versiune s-ar înfăţişa aceasta.
Nu există lucru în lume pe care omul să-l poată explica în întregime şi să spună: Iată un lucru în care şi în jurul căruia nu există mister şi nimic tainic.
În orice fenomen în lume, în orice lucru din univers rămâne întotdeauna ceva ce omul nu poate cuprinde în cuşca de cleştar a minţii lui.
Nu există laborator chimic sau alchimic în care lumea să se poată distila în aşa fel, încât să se evaporeze din ea toate tainele.
Sub clopotul albastru al cerului care acoperă pământul nimic nu este simplu, nimic nu este fără taina.
Din orice punct de vedere am privi-o, lumea n-i se înfăţişează ca un mare semn de întrebare.
Taina răului şi taina binelui dau o luptă susţinută în lume, mai cu seamă în om.
Dacă Domnul cel iubitor de oameni nu ar păstra echilibrul, lumea ar fi căzut de mult în haos. Taina răului este deosebit de atrăgătoare; ea încânta pe om până la îndrăgostire şi, în marea şi îngrozitoarea lui dragoste, omul se aduce cu entuziasm acesteia ca jertfă de ardere de tot. Taina binelui însă este smerită şi blândă, defăimata şi luată în derâdere pe pământ; pentru aceasta sunt mai puţini cei îndrăgostiţi de taina binelui şi mult mai mult îndrăgostiţi de taina răului.
Taina binelui ar fi fost condusă demult la groapa, dacă Hristos nu ar fi înviat din mormânt şi nu ar fi arătat în Persoana Lui înviată tot farmecul ei minunat şi frumuseţea ei atrăgătoare.
Redactia Juranal Spiritual
