Taina răbdării

0
156

taina rabdarii

Taina răbdării este o condiţie a mântuirii. 

Cu condiţia să nu fie pentru vinovăţii, ci pentru „vinovăţia” de a fi creştin. In lumea aceasta, ostilă „celeilalte”, nu poţi crede în Iisus fără să fii pedepsit. Scriptura a prevăzut demult cenzura împotrivirii zicând: „Fiule, când vrei să te apropii să slujeşti Domnului, găteşte-ţi sufletul tău de ispite!” (Sirah 2,1). Iar sfântul apostol Pavel ne previne: …”toţi cei ce vor să trăiască cucernic în (stilul lui) Iisus Hristos, prigoniţi vor fi!” (II Timotei 3,12).

Oare de ce, oamenii care nu fac rău la nimeni, oamenii care se roagă pentru vrăjmaşii lor, pe aceştia oamenii lumii îi iau la ţinta tuturor fărădelegilor? De ce oare ucenicii lui Iisus, ucenicii iubirii de oameni, stârnesc între „oameni” atâtea valuri de ură?

Dacă lipseşte ceva omului cu adevărat, iubirea îi lipseşte, fiindcă numai climatul iubirii face posibilă viaţa oamenilor.

Deci e de neînţeles cum iubirea stârneşte ura împotriva ei! Şi e de neînţeles cum iubirea trebuie să înghită toate valurile de ură, câte-ar fi.

Oamenii veacului acestuia vă vor face şi vouă ce Mi-au făcut Mie. De M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni. Dacă pe Mine M-au denunţat Stăpânirii veacului acestuia şi pe voi vor pune mâna şi vă vor da în judecăţi şi vă vor duce înaintea regilor şi stăpânitorilor lor şi vă vor arunca în temniţe pentru vinovăţia numelui Meu! Deci „păziţi-vă de oameni!”

De ce atâta prigoană?

– Fiindcă creştinii au ieşit din complicitatea cu păcatul. Şi-au schimbat cetăţenia. Ei s-au declarat cetăţenii împăratului Cerurilor.

Aceasta ar fi o explicaţie.

Altă explicaţie: chiar rostul încercărilor. „în necazuri, cheamă-Mă pe Mine, zice Domnul, şi-ţi voi ajuta ţie”…”în necazurile voastre veţi vedea prezenţa Mea. Eu voi grăi puternicilor lumii prin gura voastră, şi vă voi da o înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă toţi protivnicii voştri. Eu voi grăi prin răbdarea voastră, care îi va uimi, şi-i va sili să Mă cunoască pe Mine”.

Aşa a fost. Căci mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinţilor şi au sfârşit prin a mărturisi şi ei pe Hristos. – De asemenea, cu acelaşi preţ al vieţii. Deci iată că răbdarea sfinţilor în încercări are rostul iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Mulţi oameni, mai ales puternicii veacului, sunt refractari propovăduirii Cuvântului, dar unii din ei se biruie de ultimul cuvânt al sfinţilor: cel acoperit cu preţul vieţii.

La urma tuturora este o dreaptă judecată.

Şi e dreaptă pentru că la toţi le-a propovăduit Cuvântul, prilejuindu-le o mărturisire a cuiva, şi deci nu vor avea cuvânt de scuză că n-au auzit de Dumnezeu. Aceasta e raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea e ispitită să se ciocnească de Iisus: Piatra unghiulară „de poticneală” a lumii, dar de „temelie” a sfinţilor.

Dacă Iisus, Dumnezeul îmbrăcat în om, a fost o puternică ispitire ce i-a făcut Dumnezeu Tatăl, Satanei, ca să se atingă de călcâiul Lui, trupul, şi să păţească, înghiţindu-L, spargerea pântecelui iadului şi slobozirea drepţilor, atunci şi cu ucenicii lui Iisus aceeaşi ispitire face oamenilor lumii acesteia, care, atingându-se de ei: sau să se lumineze spre mântuire, sau desăvârşit motivat să se piardă.

Atâta am înţeles din taina răbdării sfinţilor.

E ascunsă în ea o mare bucurie. Şi Iisus o avea.

Sursa ”Cuvinte vii” – Arsenie Boca

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here