Tăierea capului Sf. Ioan – rânduială dumnezeiască

0
135

sf IoanAstăzi avem o sărbătoare cu post, o sărbătoare tristă, pentru că s-a întâmplat un lucru nedorit de noi – tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Acest lucru a fost însă primit de Sfântul Ioan Botezătorul, într-o rânduială oarecum dumnezeiască.

Iată cum s-a întâmplat! Sfântul Ioan Botezătorul era un locuitor din pustie, un om care propovăduia pe Domnul Hristos și care prin botezul pocăinței, boteza pe oamenii care voiau să fie curățiți de păcate. În pustia în care Sfântul Ioan Botezătorul își desfășura activitatea, s-a aflat un lucru rău, și anume că Irod, împăratul acelui ținut, era cu soția fratelui său, care trăia încă. Sfântul Ioan Botezătorul, sfântul plin de Duh Sfânt, încă din pântecele maicii lui, nu a putut răbda această nelegiuire și a plecat să-l mustre pe regele Irod. Bineînțeles că aceste nu a primit mustrarea cu liniștea trebuitoare și, în loc să se îndrepte, în loc să sfârșească cu păcatul, l-a băgat pe Sfântul Ioan Botezătorul în închisoare. Sfântul Evanghelist Marcu scrie în Evanghelia sa că, din când în când, Irod îl scotea din închisoare și stătea de vorbă cu el, după care cădea pe gânduri. Numai că asta nu însemna prea mult, pentru că de fapt, nu l-a lăsat niciodată să plece de acolo. Apoi a venit vremea ca Irodiada, soția fratelui lui Irod, cea cu care trăia Irod, să-i ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul și ca Irod să i-l dea. Acesta îi promisese fetei lui Irodiada, și i-a promis cu jurământ, că-i va da orice îi va cere, până la jumătate din împărăția lui. Ori, nelegiuita a vrut să se sfârșească cu Sfântul Ioan Botezătorul, cu mustrătorul lui Irod, cu mustrătorul răutăților și a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul. În cele din urmă, gândindu-se că a făcut o promisiune cu jurământ, Irod a hotărât să-i împlinească cererea și a trimis să i se taie capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfânta noastră Biserică spune că a fost o rânduială a lui Dumnezeu ca Sfântul Ioan Botezătorul să se ducă cu sufletul în iad și acolo să-L propovăduiască pe Mântuitorul cel venit în lume.

Arhimandrit Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here