Acasă Etichete întrupare

Etichetă: întrupare

Prin Întrupare, omul se regăsește înăuntrul lui Dumnezeu

Continuare de AICI Dacă acceptăm falsa dialectică (pe de o parte puterea Episcopatului, pe de alta libertatea Poporului lui Dumnezeu), totul se deformează, devine obiectiv...

Atunci când este desacralizat, Timpul ciclic devine înspăimântător

Şi Grecia a cunoscut mitul eternei reîntoarceri, iar filozofii din epoca târzie au împins la limita extremă concepţia Timpului circular. Cum spune atât de...

Lumea devine un dar imperial de îndată ce orizontala îşi găseşte...

Conciliul Vatican II a abordat acest mister ecclesial, tratând – în secţiunea a XlII-a – marea problemă a Bisericii în lume. Totuşi, aceasta este...

Dumnezeu s-a întrupat din iubire pentru om

Întruparea Cuvântului, adică coborârea Sa în mijlocul făpturii pe care a zidit-o şi asumarea integrală a condiţiei umane constituie momentul central al istoriei. Întruparea...

„Vino, suflarea şi viaţa mea, mângâierea smeritei mele inimi!”

Dacă Hristos este „cap al Bisericii, care este trupul Lui“, Sfântul Duh este „Cel ce plineşte toate în toţi“ (Efes. 1, 23). Astfel, cele...

Ce este teologia mistică?

Într-un anume sens, orice teologie, întrucât face arătarea tainei dumnezeieşti, deci a datelor revelaţiei, este o teologie mistică. Pe de altă parte, adesea teologia...

De ce a ales Mântuitorul să îmbrace trup omenesc?

Unii ar putea spune că vrând Dumnezeu să învețe și să mântuiască pe oameni putea să o facă numai cu voința și să nu...

Despre dumnezeiasca întrupare și despre purtarea de grijă față de oameni

Cel îndurat, Cel care a dat existența și care a dăruit o existență fericită n-a trecut cu vederea pe omul care a fost amăgit...

„Magnificat” sau Cântarea Sfintei Fecioare Maria  

În Evanghelia după Luca găsim textele a patru cântări biblice creștine: Magnificat (Maica Domnului), Benedictus (Zaharia), Gloria in excelsis (corul de îngeri) și Nunc...

Mesajele ierarhilor ortodocși din străinătate cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului 2014

Sanctitatea Sa Bartolomeu I, arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic al Bisericii Ortodoxe – „Iisus, ca etalon al umanității” Dumnezeu S-a întrupat pe...

Valoarea mântuitoare a întrupării Cuvântului

Minune covârșitoare fiind, Cuvântul nu era cuprins de ceva în chip deosebit, ci mai degrabă le cuprindea El Însuși pe toate. Și precum, deși...

Întruparea Cuvântului – refacere a omului zidit după chipul lui Dumnezeu...

Dumnezeu, Cel care are toată stăpânirea, când a făcut neamul oamenilor prin Cuvântul Său, a văzut și slăbiciunea firii lor; a văzut anume că...

Despre modul zămislirii Cuvântului și al Întrupării Lui dumnezeiești

Îngerul Domnului a fost trimis la Sfânta Fecioară, care se trage din seminția lui David: „Căci este evident că Domnul nostru a răsărit din...

Dacă păcatul originar nu ar fi avut loc, Hristos S-ar fi...

Pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul, întruparea şi îndumnezeirea corespund una alteia, se implică una pe alta. Dumnezeu coboară în lume, se face om şi omul...

Întruparea lui Dumnezeu între oameni – partea a II-a

„Nu ştiţi că Hristos este întru voi, afară numai dacă nu sunteţi netrebnici" (II Corinteni 13, 5) ..Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte...

Întruparea lui Dumnezeu între oameni

Aceasta este proporţia cosmică a naşterii Domnului. De aceea azi se despică istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoarea timpului în amândouă...
Translate »