Misterul tăcerii – „Dacă nu speri, nu vei întâlni nesperatul”

0
167

tăcereaCe poţi să-i spui unui ateu care cere dovezi? Un singur lucru: de îndată ce omul pătrunde în el însuşi regăseşte tăcerea şi resimte un fel de aşteptare venită de la „Tatăl, care vede în ascuns” (Matei 6,6).

Tatăl grăieşte prin Fiul, prin Cuvânt. Acest Cuvânt nu copleşeşte, ci-şi mărturiseşte doar apropierea: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apocalipsa 3, 20). Avem aici ceva infinit mai măreţ decât orice demonstraţie: o evidenţă răsunătoare, o certitudine de nezdruncinat; Dumnezeu există, este prezent, „prietenul Mirelui îi aude vocea şi bucuria sa este mare”.

lisus le cere ucenicilor să se veselească primind această imensă bucurie ale cărei raţiuni se află dincolo de om; ele aparţin existenţei obiective a lui Dumnezeu, adică fericirii trinitare. Dumnezeu spune: „Cu iubire veşnică te-am iubit” (Ieremia 31, 3), „şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa se va veseli de tine Dumnezeul tău” (Isaia 62, 5).

Tăcerea este Post al Crăciunului

Este timp al aşteptării „deşi e noapte”, pândire a neaşteptatului… Aşa cum spune Heraclit: „Dacă nu speri, nu vei întâlni nesperatul”. Prin lipsa nădejdii, gura capătă gustul neantului, dar deznădejdea stă deja în pragul speranţei. Se pare că Hristos i-ar fi spus unui stareţ din zilele noastre: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”.

Numai tăcerea ne poate face să înţelegem cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul: „Iubirea lui Dumnezeu şi iubirea omului sunt cele două feţe ale unei iubiri totale”. Tăcerea umbreşte pământul păcii printr-o şoaptă nemăsurată: „Primeşte-mă aşadar, Doamne, căci toate sunt ale Tale, începând cu mine”. Sfântul Serafim tranşează dilema dintre viaţa activă şi cea contemplativă spunând: „Găseşte-ţi pacea lăuntrică şi liniştea, iar mai apoi o mulţime de oameni se vor mântui alături de tine”. Părinţii spun că Dumnezeu i-a creat pe îngeri „în tăcere”. De aceea, Dumnezeu îi îndrumă pe cei tăcuţi, iar îngerii râd de cei ce se frământă.

„Domnul are să se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi” (Exod 14, 14)

O linişte specială care este, la rândul ei, o lupta pentru curăţia şi  transparenţa acelor inimi in stare să cunoască şi să se bucure de triumful lui Dumnezeu. „Şi a închis Domnul Dumnezeu corabia peste Noe” (Geneză 7, 16) pentru ca liniştea lui să-l pregătească pentru încheierea Alianţei. Tot Ia fel, lona sau Iov, cărora Domnul le-a „acoperit buzele” (Iov 40, 4) pentru a primi mai cuviincios Rhema, Cuvântul de viaţă făcător. În Apocalipsă (8, 1) se arată tăcerea tuturor Puterilor cereşti înaintea descoperirilor din urmă. Când Zaharia a ajuns fără grai, adică tăcut, tot poporul a înţeles că Dumnezeu i se arătase (Luca 1, 20-22). Hipolit, care descrie hirotonia, spune că în timpul „punerii mâinilor” li se cere celor prezenţi să facă linişte propter descensum Spiritus: în momentul pogorârii Duhului, toată lumea tace.

O mare tăcere învăluie lumea în Vinerea Patimilor. După ce moartea lui Dumnezeu este vestită, lumea pare să se cufunde în liniştea marelui Sabat. Potrivit Părinţilor, înainte de a  primi învăţăturile Cuvântului, trebuie să înveţi a-I asculta tăcerea; Sfântul Isaac o numeşte „graiul lumii ce va să vină”. Aici, tăcerea te face părtaş pe dinăuntrul Cuvântului. O părtăşie pe care omul nu o poate trăi decât tăcând.

Într-o asemenea tăcere şi în regeasca libertate a spiritului său, omul este chemat să răspundă la întrebarea elementară: cine este Dumnezeu? La care Sfântul Grigorie de Nyssa spune, abia auzit: „Tu, iubirea sufletului meu”.

Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here