Tabloul lui Rembrandt „Suzana şi bătrânii” supus expertizei

0
1173
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

susanaPrivite de toţi, anumite capodopere ale picturii universale, ascund, de cele mai multe ori, secrete pe care nu le putem vedea la o simplă privire. Din această categorie face parte şi faimosul tablou al secolului al XVII-lea în care Rembrandt înfăţişează povestea biblică a Suzanei.

Pentru a afla mai multe detalii referitoare la metodele aplicate de  pictorul olandez Rembrandt van Rijn în crearea operei sale semnată „Povestea Suzanei”, istoricii de artă şi cercetătorii au comparat recent două tehnici de imagistică descoperite în straturile ascunse ale picturii vechi de aproape 400 de ani, relatează Live Science.

Pictura în ulei, datată şi semnată în anul 1647 şi expusă în Gemäldegalerie, muzeul de artă din Berlin, ilustrează povestea biblică a Suzanei, soţia lui Ioachim, o femeie foarte credincioasă, surprinsă la scăldat de un grup de bătrâni, care este constrânsă de aceştia să îi însoţească. Aceasta refuză spunându-le că Dumnezeu o va proteja.

Folosind două tehnici de imagistică, cercetătorii au descoperit că pictura are „un număr considerabil de trăsături supra-pictate”. De exemplu, spun cercetătorii, Rembrandt a repictat unul din braţele bătrânului, faţă de proiectul iniţial al tabloului. Ei au identificat şi o serie de elemente chimice utilizate în pigmenţi, cum ar fi manganul şi fierul în culorile pământii, urme de plumb în nuanţele de alb şi mercur în pigmentul roşu vermillion.

Primul pas a fost făcut în 1930 când cercetătorii au realizat o radiografie a picturii. Rezultatele au scos la iveală faptul că opera de artă are numeroase schimbări realizate de artist pe măsură ce pictura se apropia de scena finală.

Detalii mai ascunse au fost descoperite în 1994, când s-a realizat o  neutrografie (radiografie efectuată un fascicule de neutroni). Observând cum neutronii interacţionează cu pictura, cercetătorii au determinat ce elemente sunt prezente în pigmenţi, cu excepţia celor de plumb.

Potrivit cercetătorilor, elementele identificate cu raze X au fost cel mai uşor de interpretat. Această tehnică, cunoscută sub numele de macro fluorescenţă, poate fi utilizată pentru a studia o gamă mai variată de elemnete chimice, în comparaţie cu neutrografia.

Atât analiza prin macro fluorescență cu raze X, cât şi radiografia efectuată un fascicule de neutroni nu sunt exacte. Dacă neutrografia poate detecta pigmenţii negri pe bază de carbon, ratează tehnicile de scanare ascunse, cum sunt schiţele; neutrografia este un instrument potrivit pentru detectarea elementelelor chimice precum fosfor, pigmenţi precum ambra, pigmeţi pe bază de cupru şi pigmenţi roşii, dar mai puţin exactă la identificarea pigmenţilor pe bază de calciu şi fier.

Dar atunci când aceste tehnici au fost combinate au scos la iveală  că modificări considerabile au fost aplicate picturii, ambele metode furnizând informaţii suplimentare, în special în ceea ce priveşte fosforul, prezent în schiţa tabloului.

Emanuela Popa

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here