Suntem datori cu recunoștința pentru martirii acestui neam

0
94
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

patrioti-Consideraţi politica în rândul patimilor?

-Poate să fie şi patimă.

-Dar naţionalismul?

Există şi un naţionalism moderat, care poate să nu fie patimă, există şi un naţionalism şovin care în orice caz e patimă. Toate ale omului, în mâinile omului, pot să primească valori sau pot să fie devalorizate. Eu cred că cel mai bine se poate afirma un membru al unei naţiuni nu căutând să stinghereşti pe cineva ci afirmându-ţi calităţile tale de apartenent al naţiunii respective. Mie îmi pare tare bine că sunt român.

– Domnul Hristos a zis: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului”. Prin aceasta înseamnă că a acceptat orice tiranie sau orice formă de guvernământ, fără drept de revoltă?

– Nu se pune problema revoltei. În general Domnul Hristos a avut în vedere o rânduială în societate. Şi atunci când a spus Domnul Hristos să dai Cezarului ce este al Cezarului, a spus de fapt referindu-se la o stăpânire care nu era o stăpânire cu credinţă în Dumnezeu, era o stăpânire romană. Cum au rezolvat lucrul acesta martirii, ştim. Şi anume ei nu s-au revoltat, nu au făcut o revoluţie ca să nimicească stăpânirea, ci s-au afirmat cu credinţa lor, preferând să moară decât să facă ceea ce cerea totuşi Cezarul, şi n-au considerat că dacă nu aduc jertfă Cezarului ca unui zeu, nu i-au dat Cezarului ceea ce e al Cezarului. Era Mitropolitul Mladin, Dumnezeu să-l odihnească, profesor la Teologie şi era vorba că va ajunge Mitropolit. Şi era un inspector de culte, un împuternicit din partea statului şi zicea: „Acuma dacă ajungeţi Mitropolit, să spuneţi: «Daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu»”. Şi zice Mitropolitul: “Am să spun, dar să nu ceară nici Cezarul ce nu i se cuvine”.

– În ultimii doi ani, celelalte popoare nu ştiu despre noi că suntem creştini şi vin să ne înveţe, să ne încreştineze. Nu credeţi că aceste întâlniri ar trebui să fie mai dese?

– Cei care vin la noi să ne încreştineze, sau cred că nu suntem creştini, sau ştiu că nu suntem creştini în felul lor. Mie mi-a plăcut foarte mult o afirmaţie pe care a făcut-o Înaltpreasfinţitul Mitropolit de la Sibiu când a venit la Sibiu un misionar, un evanghelist – aşa se numesc ei – din America, şi prezentându-i biserica catedrală din Sibiu a spus: „Această biserică este făcută pe temelia unei alte biserici şi sute şi sute de ani au venit la biserică aici oameni care s-au mântuit în credinţa noastră”. Fiecare crede că mântuirea e în credinţa lui şi aceia care vin aici să ne încreştineze caută să ne facă cum sunt ei. Noi, dacă suntem oameni hotărâţi pentru Ortodoxie, nu mai avem nevoie de altceva. În Ortodoxie de fapt noi avem tot ce ne trebuie pentru mântuire. Tot ceea ce propovăduiesc ei că este necesar pentru mântuire noi de fapt avem la noi acasă, nu trebuie să ne ducem în altă parte. Ceea ce ne lipseşte nouă este metoda aceasta de a vehicula ideile, de a le împărtăşi altora. Se predică prea puţin şi se predică prea oficial cumva, nu se are în vedere nişte lucruri esenţiale. Ei insistă mult pe bază de Scriptură, numai Biblia este în vedere pentru ei, dar noi avem şi cărţile Sfinţilor Părinţi şi avem slujbele. Dacă noi suntem mulţumiţi cu ale noastre, nu avem motive să căutăm în altă parte sau să-i primim pe cei care vor să ne înveţe altceva. „Chiar un înger din cer de va veni – zice Sfântul Apostol Pavel – şi va propovădui altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o eu, să fie anatema” (Galateni 1, 8). Aşa că e bine să ne întărim în credinţa noastră, să ştim ceea ce facem şi de ce facem aşa, şi atunci nu mai poate nimenea să ne „încreştineze” în altă formă de creştinism. Dumnezeu să le ajute, şi noi să ne vedem de calea noastră şi nu trebuie să ne ducem să-i ascultăm pe ei, că avem noi ce asculta.

Cât priveşte chestiunea aceasta a organizării unor dialoguri şi a unor cuvântări de felul acesta, asta depinde de ce posibilităţi sunt ca să se organizeze. Eu cred că v-am spus nişte lucruri esenţiale, nişte lucruri care nu se aud des şi nu se aud în multe locuri. Am avut posibilitatea aceasta să spun mai multe lucruri deodată. Să ştiţi că eu nu am făcut pedagogie la Teologie. Aşa a fost împrejurarea, când am fost în anul I pedagogia se făcea în anul III şi când am ajuns în anul III s-a mutat în anul I. Le spuneam la mănăstire că nu am făcut pedagogie şi zicea un părinte: „Se cunoaşte”. Cred că se cunoaşte că nu am făcut pedagogie, că am îngrămădit cam multe lucruri deodată. Dar să ştiţi că nu se putea altfel, adică dacă nu fac aşa, atunci nu-s eu.

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here