Împărăția lui Dumnezeu are două vârste. Prima vârstă e deodată cu venirea lui Iisus între oameni. El e Fiul și energia spirituală a Împărăției. El, născut în fiecare suflet prin Duhul Sfânt, în suflete devenite fecioare, se multiplică, dar neîmpărțindu-se, locuind deodată între o mulțime de frați, făcându-i oameni cerești, chiar dacă după omul dinafară aceștia suferă toate umilințele și necazurile veacului acestuia – și mai ales dacă le suferă mulțumind și binecuvântând pe Dumnezeu întru necazuri.
Împărăția, în vârsta ei primă, e nevăzută; e mai mult dedusă din „răbdarea sfinților”. Ea nu are decât o evidență interioară pentru cel ce o trăiește și, în lipsă de argumente decisive, el nu are decât afirmarea ei prin jertfa vieții – ultimul cuvânt. În acest interval al Împărăției nevăzute, creștinul se bucură întru necazuri, arde într-nsul focul aruncat de Iisus pe pământ: focul iubirii de oameni.
În rezumat, Împărăția lui Dumnezeu e oriunde se află un om centrat lăuntric de Iisus. Nu e o împărăția de vedenii – cum cer oamenii. Aici se pune accentul pe virtuți, nu pe daruri neobișnuite sau viziuni. A fi luminat de cunoștința de Dumnezeu, curat și smerit cu inima, e singurul argument valabil al Împărăției. Într-un așa suflet se străvede Iisus. El nu trebuie să vorbească, e destul să existe: existența lui grăiește mai tare decât cele ce ar spune.
A doua vârstă a Împărăției lui Dumnezeu va veni pe văzute: ca fulgerul de la răsărituri până la apusuri, fiindcă e deodată cu a doua venire a lui Iisus, în slavă și mărire. Până atunci Împărăția lui Dumnezeu e contestată; vinovăția o purtăm și noi, creștinii nevrednici, dar atunci va fi afirmată de Însuși Împăratul Cerurilor. Creștinismul este văzut ca a doua creație a omului. Când va veni Împărăția lui Dumnezeu, întru slava ei orbitoare, toată făptura se va înnoi ca prin foc și va deveni spirituală, înghițită de slavă și statornicită pentru nesfârșitul veșniciei.
Și când te gândești că în fiecare om e ascunsă Împărăția lui Dumnezeu, în grăunte nevăzut: desăvârșirea, nici unul din „necazurile de față” nu pot să ne despartă pe noi de dragostea lui Iisus, Cel care ne lucrează desăvârșirea, destinul și obârșia noastră de fii ai lui Dumnezeu. O astfel de zare a destinului nu se deslușește însă omului care nu vrea să sufere nimic.
Pentru veșnicia noastră în împărăția lui Iisus nici prețul vieții și nici un alt preț nu este prea mare. Necazurile care vin acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare. Sunt multe chipuri de a intra în Împărăția lui Dumnezeu, da numai o singură ușă: Iisus. Dacă nu puteți înțelege Împărăția lui Dumnezeu, cel puțin primiți-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvășire dialectică.
Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din secolul XX
Jurnal Spiritual
