Suişul duhovnicesc

0
118
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

suisul duhovnicescDupă ce urcă cineva pe o scară, cum coboară înapoi?

Ţinându-se cu mâinile, păşind pe rând cu piciorul drept şi piciorul stâng şi încordându-şi toate mădularele trupului. Şi cel ce s-a pocăit şi a luat hotărârea cea bună de a plăcea lui Dumnezeu purcede îndată la o osteneală care cere încordare atât a puterilor sufleteşti, cât şi a celor trupeşti, şi istovire necruţătoare a lor – şi asta pentru că are neapărată nevoie să se împotrivească sieşi în cele rele, să se silească la bine, să ia aminte la sine şi la tot ce întâlneşte, din cele multe peste care dă să le aleagă pe cele bune, să nu rămână în urmă, să nu o ia înainte, să nu îngăduie ce nu se cuvine, să îndepărteze piedicile, să discearnă mijloacele, să cerceteze vrăjmaşii şi să fie pregătit pent lupta cu ei, să nu lase deoparte armele. Toate acestea şi cele asemănătoare alcătuiesc osteneala luptei cu patimile şi a sporirii în virtuţi, osteneală prin care, la drept vorbind, se şi defineşte reuşita suişului către desăvârşirea duhovnicească – fiindcă ce este desăvârşirea, dacă nu dezrădăcinarea patimilor şi înrădăcinarea dispoziţiilor suflești bune în locul lor? Şi multe trepte are de păşit până osteneala aceasta se va sfârşi: nu vei putea dezrădăcina toate patimile deodată, nu vei putea sădi deodată toate virtuţile; atât o lucrare, cât şi cealaltă se săvârşesc treptat.

Se spune că pe măsură ce te depărtezi de pământ atracția gravitaţională e tot mai mică şi, prin urmare, cel ce urcă se luptă tot mai uşor cu propria sa greutate; se spune că există şi o limită dincolo de care corpurile încetează cu totul să mai graviteze către pământ, adică devin cu totul lipsite de greutate, imponderabile. Aşa e şi cu treptele desăvârşirii duhovniceşti: cu cât urcă cineva mai sus pe ele, cu atât îl împovărează mai puţin cele pământeşti, altfel spus cu cât se întăreşte în virtuţi, cu atât îl luptă mai puţin păcatele şi patimile; există şi o culme a desăvârşirii, unde patimile mor aproape cu totul şi sufletul se îndulceşte de odihna rămânerii în bine, pe care el lucrează deja fără împiedicare, în chip liber, nesilit, firesc, aşa cum au loc, de pildă, respiraţia şi circulaţia sângelui. Însă această treaptă se atinge de-abia atunci când în suflet se înrădăcinează desăvârşit fiecare virtute şi răsare nepătimirea şi curăţia. Tocmai acesta este cerul duhovnicesc, capătul de sus al scării duhovniceşti. Celor ce au ajuns la această limită le aparţin toate fericirile de care vorbeşte Domnul, a căror culme este casa lui Dumnezeu, pe care a văzut-o Iacov în vârful scării.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here