Sufletul nostru călătoreşte ca o corabie pe marea plină de valuri a acestei vieţi

0
374
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

corabie“Blestemata uitare se opune atenţiei, precum apa, focului şi in toată vremea o războieşte” (Filocalia, voi. 4, Sfântul Isihie Sinaitul, I-a sută, C. 32, p. 50).

Sufletul nostru călătoreşte ca o corabie pe marea plină de valuri a acestei vieţi. Dacă mintea nu va veghea în orice clipă, ne putem scufunda în adâncui fără fund al iadului. Corabia, când pluteşte pe mări şi oceane, se poateprimejdui îndoit: ori din afară, din valurile mării, ori prin spargerea în interiora ei, prin care poate intra apa. în vechime spargerea dinăuntru a corăbiei, şinăvălirea apei înăuntru se mai numea şi “sentina” (Sfântul Nicodim Aghioritul, Op. cit,, p. 216). Tot astfel pătimeşte şi sufletul nostru, călătorind pe mareaacestui veac, ori din afară, de la lucrurile cele simţite se vatămă şi se scufundă,dacă nu-şi va păzi mintea şi cele cinci simţuri ale sale; sau se primejduieştedinăuntru de la gândurile cele rele şi de la patimile ce se află în inimă. Acestlucru îl adevereşte şi Sfântul Chirii al Alexandriei, zicând: “Mi se pare că pute rea răutăţii întru noi se săvârşeşte în chip îndoit, căci sau la dezmierdările celei din afară sau la cele sădite în noi înşine şi încă şi de alţii, plecându-ne cudesfătarea către oricare dintre acestea, alunecăm cu sunet şi ne lăsăm prinşilesne în păcat” . Sfântul Ioan Apostolul a împărţit pofta în două: a trupului, care este sădită în fire, şi cea din afară ce intră înăuntru prin simţuri, zicând: “Tot ce este în lume, este pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii” (I Ioan 2,16).

Sufletul nostru, după cum am arătat, şi dinăuntru şi din afară, este războit de gânduri şi de patimi. De aceea şi trezvia minţii noastre se cade săfiel îndoită, adică să pândim şi năvălirile cele din afară ale duhurilor rele şi să oprimi şi necuraţiile dinăuntru ale gândurilor pătimaşe, prin trezvie şi rugăciune neîncetată. După mărturiile Sfinţilor Părinţi, ni se cade să ne păzim mai mult dinăuntru, adică să păzim inima noastră de gândurile rele şi de patimile lăuntrice mai mult decât de năvala care ne vine din afară prin cele cinci simţuri. Precum de multe ori “sentina” (spargerea corăbiei dinăuntru), dacă nu se observă degrabă, scufundă corabia repede cu corăbieri cu tot, tot astfel şi gândurile rele care ies din inimă, nefiind băgate în seamă la vreme, ne scufundă în faptele pierzării. Să nu uităm să veghem cu mintea şi împotriva relelor ce ne vin din afara, prin cele cinci simţuri, căci şi aceasta ne este de mare folos spre paza sufletului şi sporirea înţelegerii celor duhovniceşti. Acest lucru îl arată Marele Vasile, zicând: “Mintea, nerăspândindu-se la cele din afară şi nici prin organele simţurilor revărsându-se spre lume, se întoarce către sine, iar prin sine se suie către înţelegerea lui Dumnezeu”.

Cel ce se va osteni la trezvia atenţiei este dator să vegheze, aducându-şi aminte de cuvintele marelui Apostol Petru, care îndeamnă pe toţi credincioşii la trezvie şi veghere, zicând: Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu, răcnind, umblă, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Iar alt sfânt zice: “Dacă eşti veghetor, ţi s-a dat să fii prezent din orele cele de dimineaţă” (Filocalia, voi. 4, Sfântul Isihie Sinaitul, I-a sută, C. 9, p. 44), arătând prin “dimineaţă” datoria minţii noastre de a fi prezentă şi trează, chiar de la răsăritul gândului rău, fiindcă “mintea iubitoare de Dumnezeu, primele răsăriri ale păcatului nu le primeşte” (Filocalia, voi. I, Fericitul Diadoh al Foticeei, C. 72,

După Sfinţii Părinţi, ni se cuvine să ucidem totdeauna pruncii Babilonului, care sunt primele răsăriri de gânduri rele născute de mintea noastră. De vom ucide din faşă aceşti prunci ai răutăţii; prin lovirea lor de piatra Hristos, ne vom ferici de Duhul Sfânt, Care zice: Fericit este cel ce va apuca fi va lovi pruncii tăi de piatră (Psalm 136, 9). Toate păcatele bat mai întâi la uşa inimii şi a minţii noastre prin momeala gândului. Cel ce are trezvia ageră şi permanentă, de la început le taie pe toate şi nu le-lasă să intre în omul dinăuntru, căci acolo, crescând, cu timpul se vor preface în fapte rele. Această sfântă lucrare o reuşeşte deplin prin trezvia atenţiei şi prin chemarea deasă a preadulcelui nume al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Marele prooroc al lui Dumnezeu, David, prin Duhul Sfânt, ne îndeamnă să fim veghetori chiar de la apariţia primelor gânduri păcătoase: în dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului, ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea (Psalm 100, 10).

Din mărturiile de până aici înţelegem că avem nevoie de vegherea şi trezvia minţii chiar din momentul în care păcatul răsare în minte şi este în faşă. Dar pentru ce aceasta? Pentru ca lupta şi biruinţa noastră asupra păcatului să se facă mai uşoară, nedându-i vreme de a creşte şi a se întări asupra sufletului. După cum vedem în multe lucruri, paza de la început aduce biruinţă mai grabnică şi mai lesnicioasă. Să ne gândim, de exemplu, la ceea ce s-a spus mai sus despre spargerea corăbiei în interior. Dacă vom fi veghetori şi vom observa de la început, o vom putea astupa uşor şi vom salva corabia cu toţi vieţuitorii ei de la pieire. Tot astfel, dacă s-ar întâmpla să ia foc o casă sau o cetate oarecare şi s-ar observa de la început, cu puţină osteneală se va stinge focul, mai înainte de a se înteţi şi a cuprinde casa sau cetatea. Dacă o haină s-a rupt puţin şi îndată ne sârguim să o reparăm, vom înlătura cu uşurinţă stricăciunea ei. Iar dacă o lăsăm mereu în uitare, se va repara mai greu şi cu mai multă cheltuială. Sau dacă o boală apare în corpul nostru şi ne vom îngriji de ea de la primele semne, mai uşor ne vom vindeca decât după ce boala a avansat.

Dacă vom plivi stratul sau ogorul nostru de buruienile care au început a se ivi pe el, lucrul nostru se va uşura. Dacă însă îl vom lăsa cu nepăsare multa vreme neplivit şi neprăşit, buruienile, înmulţindu-se, vor creşte, înăbuşind seminţele semănate şi astfel vom pierde roadele pentru nepăsarea de la început. Sau dacă cineva a fost muşcat de un şarpe otrăvitor sau de un câine turbat şi dacă de la început va alerga la cei ce pot împiedica înaintarea otravei în corp, viaţa acelui om va fi salvată uşor. Iar dacă lucrurile se vor învechi din cauza  nebăgării de seamă, mai târziu, orice ajutor va fi nefolositor. Tot astfel se întâmplă şi cu otrava nevăzutului şarpe care este păcatul. Dacă, odată cu ivirea lui, îl vom nimici prin trezvie şi chemarea numelui Domnului, uşor îl vom birui. Iar dacă îi vom îngădui să intre în mintea noastră prin unire, consimţire şi învoire, atunci el va creşte tot mai mult, facându-se din ce în ce mai greu războiul cu gândul, iar biruinţa va fi tot mai anevoioasă.

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here