Sufletul meu, mereu schimbător…

0
311
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

13332887_756859294450843_8153785653514461804_n

Sufletul meu, un câmp de maci înfloriți,
Sufletul meu, un câmp de maci ofiliți.
Sufletul meu, un cer senin, cu soare strălucitor,
Sufletul meu, un cer acoperit de-un negru nor.
Sufletul meu, bucuros și fericit,
Sufletul meu, trist și deznădăjduit,
Sufletul meu, tron al Lui Dumnezeu,
Sufletul meu, lăcaș al celui rău.
Sufletul meu, curat și pur, suflet de copil,
Sufletul meu, murdar de-al patimilor mâl.

Sufletul meu, ușor ca un fulg se înalță spre Acasă, spre Cer,
Sufletul meu, amorțit de-al împietririi și nesimțirii – ger.
Sufletul meu, smerit și de aripa Harului, mângâiat,
Sufletul meu, mândru și de slavă deșartă, înveșmântat.
Sufletul meu, luminat de adevăr, frumos și iubire,
Sufletul meu, întunecat de falsitate, răutate, urâciune.
Sufletul meu, izvor de nădejde și credință.
Sufletul meu, izvor de deznădejde și necredință.

De ce e sufletul meu atât de schimbător?
De ce nu doar pe calea cea strâmtă, e călător?
De ce călătorește și pe calea lată,
Cu tentații de tot felul, pavată?
De ce nu e înveșmântat mereu în Har?
De ce uneori de mântuire nu are habar?
De ce nu se hrănește doar cu bucurii duhovnicești?
De ce tânjește și după plăceri și bucurii lumești?

De ce? Fiindcă nu-L are doar Oaspete pe Dumnezeu.
De ce? Fiindcă în cămăra sa îl invită și pe cel rău.
De ce? Fiindcă nu mereu priveghează.
De ce? Fiindcă Duhul Sfânt nu totdeauna-l cercetează.
De ce? Fiindcă nu are grijă de Icoana sfântă dinlăuntrul său.
De ce? Fiindcă nu înmulțește cu credință, talanții Lui Dumnezeu.
De ce? Fiindcă de lacrimile de pocăință nu e permanent, curățat.
De ce? Fiindcă cu Sfânta Împărtășanie mai des, nu s-a cuminecat.

Doamne, Te rog ajută-mă, să-mi fie sufletul mereu,
Un câmp de maci înfloriți, un cer senin, un tron al Tău,
Un soare luminos, un izvor de iubire și credință,
Ajută-mă în lupta cu cel rău să am biruință!!!
Doamne, Te rog să fii Oaspetele drag al sufletului meu,
Doamne, Te rog în cămara lui, să Te sălășluiești mereu!!!

Cristina Toma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here