Cuvant despre vietuirea dupa Dumnezeu (I)

0
197

sufletul deschisSufletul trebuie sa fie ca o carte deschisa. Pentru a atinge cotele cele mai inalte ale spiritualitatii e necesar ca el sa se dedea invataturilor sfinte

Citirea oricarei carti din Scriptura cea de Dumnezeu Insuflata este pentru cei cu luare-aminte cunoastere a dreptei credinte; dar Scriptura Sfanta a Evangheliilor este covarsirea celor mai inalte invataturi, caci cuvintele din Evanghelii sunt poruncile prea inaltului imparat.

De aceea o infricosatoare pedeapsa ameninta pe cei ce nu pazesc cu deosebita grija cele spuse de El. Daca cel care calca legile capeteniilor de pe pamant sufera o pedeapsa de care nu poate scapa, apoi cu mult mai mult va fi supus la chinuri de nesuportat cel care calca poruncile Stapanului ceresc. Si pentru ca mare este primejdia pricinuita de neluarea aminte, sa privim cu multa luare-aminte la cuvintele ce ni le-au citit de curand din Evanghelie.

– Care sunt acestea?
– “Stramta este usa si ingusta calea care duce la viata; si putini sunt cei ce o afla”. Si iarasi: “Larga este usa si lata este calea care duce la pierzare; si multi sunt cei ce intra prin ea”.

“…cand le e bolnav sufletul, il lasa in paragini cu totul “

Adesea ascult aceste cuvinte si ma minunez de adevarul spuselor lor, cand vad cat de staruitori sunt oamenii pentru cele desarte.

Toti merg pe calea cea larga. Toti se dau in vant dupa lucrurile din lumea aceasta, si nicicand nu se gandesc Ia cele viitoare; toti se zoresc necontenit sa guste din placerile trupesti, si lasa sufletele sa se topeasca de foame; primesc in fiecare zi nenumarate rani, si nicicand nu simt relele in care traiesc. Cand le e bolnav trupul, se duc la cei care-i pot vindeca, il cheama acasa, le platesc cat pot mai mult. Ei arata multa rabdare, indura un tratament dureros ca sa li se faca trupul sanatos; dar cand le e bolnav sufletul, ii lasa in paragini cu totul si nu se straduiesc sa-i redea sanatatea care merita sa fie iubita intru totul; si doar stiu bine ca trupul este muritor si trecator si se aseamana cu florile de primavara; ca si ele, trupul se vestejeste, se stinge si se da stricaciunii.

Sufletul este cinstit cu nemurirea.

Stiu la fel de bine apoi ca sufletul este cinstit cu nemurirea, ca e facut dupa chipul lui Dumnezeu si i s-a incredintat carma trupului. Ceea ce este vizitiul pentru caruta, capitanul pentru o corabie, muzicantul pentru un instrument muzical, aceea a legiuit Plasmuitorul sa fie sufletul pentru acest vas pamantesc. Sufletul are fraiele, el intoarce carma, el loveste coardele; iar cand face asta bine, scoate cantarea aceea plina de de armonie a virtutii – dar cand slabeste coardele sau le struneste mai mult decat trebuie, vatama si aria, si armonia.

Multi oameni deci privesc cu nepasare sunetul si nu se invrednicesc nici de cea mai mica purtare de grija, ci tot timpul vietii lor si-l cheltuiesc in griji trupesti. Unii imbratiseaza viata pe mare si se lupta cu valurile si cu vanturile; viata si moartea le sunt mereu tovarasie, iar nadejdea mantuirii lor sta in cateva scanduri; altii se ostenesc cu lucrarea pamantului, injuga boii la plug, ara pamantul, seamana si secera, sadesc si culeg, si tot timpul vietii lor se scurge in astfel de osteneli.

Dupa multe sudori si osteneli, nu scapa de moarte trupul muritor

Altii se indeletnicesc cu negotul, si pentru el strabat marea si uscatul, pun sederea printre straini inaintea sederii in tara; isi parasesc patria, neamul, prietenii, sotii si copiii si indragesc pamanturi straine, pentru putine castiguri. Dar pentru ce sa insir toate meseriile pe care le-au nascocit oamenii pentru trebuintele trupului si in care petrec zilele si noptile, ca sa agoniseasca trupului desfatari in timp ce lasa sufletul sa flamanzeasca, sa inseteze, sa se usuce, sa se intineze si sa fie hartuit de mii si mii de pacate?. Si dupa multe sudori si osteneli, nu scapa de moarte trupul muritor, dar ei supun la nemuritoare pedepse si sufletul nemuritor o data cu trupul muritor.

Pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna?!

2. De aceea, plangand cu amar nestiinta raspandita in sunetele oamenilor si adancul intuneric ce le cuprinde sufletul; as voi sa gasesc un foisor inalt de tot din care sa pot vedea toate neamurile pamantului; as voi sa am si o voce care sa rasune pana la marginile pamantului, sa intre in urechile tuturor celor de pe pamant si sa strige cuvintele acelea ale lui David oamenilor, pana cand grei la inima? Pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna – , alegand cele pamantesti in locul celor ceresti?. Pana cand inchideti ochii, va astupati urechile si nu auziti glasul lui Dumnezeu care striga in fiecare zi “Cereti si vi se va da, cautati si veti avea, bateti si vi se va deschide. Ca tot cel ce cere primeste, cel ce cauta gaseste si celui ce bate i se deschide.

Pentru ca multi suntem nedesavarsiti, aplecati mai mult spre cele lumesti si incantati de ganduri iubitoare de placeri lumesti, si nu ne facem cererile cum trebuie, de aceea Stapanul cel obstesc ne-a invatat cum sa ne rugam zicand – cand va rugati, nu graiti multe ca paganii, ca lor li se pare ca in multa lor vorbarie vor fi auziti”. A numit “vorbarie multa” flecareala care are multe cuvinte, dar e lipsita de orice folos. Domnul, oprind multa vorbarie ne da a intelege ca nu trebuie sa cerem in rugaciunile noastre cele trecatoare si primitoare; sa nu cerem frumusete trupului, care se vestejeste devreme, se macina de boala si se nimiceste de moarte.

Floare cu putina stralucire

Ca asa e frumusetea trupului! Floare cu putina stralucire. Se iveste putin in primavara tineretii. Dupa putina vreme o strica batranetea. Daca ai vrea sa cercetezi si alcatuirea trupului, atunci cu atat mal mult l-ai dispretui. Trupul nu-i altceva decat flegma, sange, scurgeri si sunt provenite din hrana mistuita. Cu acestea sunt udati ochii, obrajii, nasul, sprancenele, buzele si tot trupul. Daca piere seva acesta, piere odata cu ea si frumusetea obrazului.

Sa nu cerem apoi bogatie de bani, care asemenea apelor raurilor se muta si-si schimba vadul; acum fiind la acesta, maine trece la celalalt; care fuge de la cei ce o au si nu vrea sa ramana la cei ce o iubesc; care are nenumarati dusmani: o ataca si moliile, si talharii, si hulitorii, si focul; si naufragiile, si navala dusmanilor, si razvratirea poporului; si viclenia slugilor, si pierderea actelor de proprietate, si adaosurile sau stirbirile ce se pot aduce inscrisurilor; si atatea alte nenorociri, cate le pricinuieste dragostea de bogatie celor indragostiti de ea.

Sa nu cerem nici puterea dregatoriilor! Si aici odraslesc multe dureri si necazuri: griji care macina sufletul, nopti intregi nedormite, uneltiri din partea celor pizmasi; masinatii din partea dusmanilor, siretenii din partea avocatilor. Acestia in cuvinte bine intocmite ascund adevarul si aduc mare primejdie peste cei judecati.

Nu bolnavii invata pe doctor cum sa foloseasca doctoriile

Da, sunt oameni care cand se roaga graiesc multe, graiesc desertaciuni, cerand de Ia Dumnezeul tuturor acestea si cele asemenea acestora; nu spun un cuvant despre adevaratele bunatati; nu bolnavii invata pe doctor cum sa foloseasca doctoriile, ci ei se supun doctoriilor date de medic, oricat de dureros ar fi felul tratamentului. Tot asa, nu calatorii de pe o corabie poruncesc capitanului cum sa tina carma si sa conduca vasul; ei stau pe puntea corabiei si se supun stiintei lui, nu numai cand sunt purtati de vant prielnic, ci si in vreme de mare primejdie.

Dar numai lui Dumnezeu, Celui ce cunoaste bine de tot folosul tuturor, nu vor sa I se supuna cei ce nu judeca bine, ci-I cer cele vatamatoare ca si cum ar fi folositoare fac la fel cu un bolnav care l-ar ruga pe doctor sa ii dea nu doctoriile care sa-l scape de boala, ci pe acelea care hranesc materia, mama bolii. Dar doctorul nu se va pleca rugamintii bolnavului; ci, chiar daca l-ar vedea lacrimand si plangand, urmeaza mai bine randuiala meseriei lui decat sa se supuna lacrimilor bolnavului. Iar noi nu numim neinduplecarea doctorului neomenie, ci iubire de oameni. Ca daca ar asculta de bolnav si i-ar face pe plac, s-ar purta cu el ca un dusman; impotrivindu-se lui si luptand cu voia lui, se poarta cu el cu mila si iubire de oameni.

Sa nu graim multe cand ne rugam

Tot asa si Doctorul sufletelor noastre nu vrea sa dea celor care cer cele ce sunt spre vatamarea lor.

Nici parintii care-si iubesc copiii nu fac gustul copiilor prea cruzi care cer cutite sau carbuni aprinsi; ca stiu bine ca i ar vatama de le-ar face gustul.

Unii oameni, cazuti de tot in rea nesocotinta, cer de la Dumnezeul tuturor nu numai frumusete trupeasca, bogatie, putere si toate cele asemenea acestora. Ei blestema pe dusmanii lor si cer de la Dumnezeu sa pogoare pedepse peste el; pe Cel pe Care il roaga sa fie cu ei bland si milostiv, pe Acela il vor neindurator si nemilostiv cu dusmanii lor.

Asadar Stapanul, ca sa opreasca mai dinainte aceste cereri, ne porunceste sa nu graim multe cand ne rugam; ne invata apoi ce trebuie sa spunem in rugaciune, si, in cateva cuvinte, ne invata toata virtutea; cuvintele acelea nu sunt numai invatatura pentru rugaciune, ci si indrumare pentru viata desavarsita.

Despre vietuirea dupa Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here