Sufletul credinciosului trebuie ghidat pe drumul cel bun

0
109
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

drumAstăzi lucrul cel mai de nevoie este ca oamenii să afle un duhovnic, să se spovedească, să aibă încredere în el şi să se sfătuiască cu el. Dacă au duhovnic şi îşi fac un program de rugăciune, dacă fac puțină lectură duhovnicească şi merg la biserică şi se împărtăşesc, atunci nu au de ce să se teamă în această viaţă.

Sufletul trebuie supravegheat de duhovnic ca să nu greşească drumul. În nevoinţa duhovnicească poate ajuta, de pildă, şi studiul duhovnicesc, dar dacă cineva nu are povăţuitor duhovnicesc, îşi poate da propriile tâlcuiri la cele pe care le citeşte şi astfel să se înşele. Vezi, şi atunci când cineva merge undeva cu maşina, poate consulta harta, dar mai bine opreşte şi întreabă, ca să nu o ia pe un drum greşit. Să presupunem că porneşte din Atena spre Florina. Are hartă şi o urmăreşte, dar întreabă şi la vreun chioşc dacă merge bine, dacă drumul este bun, pentru că la vreo intersecţie există primejdia s-o ia pe alt drum şi să ajungă în Kavala sau să cadă în vreo prăpastie şi să se primejduiască de moarte. Desigur, se mai poate ca cineva să întrebe, însă să nu o ia pe drumul ce i se spune şi să ajungă în cele din urmă altundeva sau să nu ia aminte la punctele primejdioase şi să păţească ceva rău. Însă cel ce îi arată drumul şi în acelaşi timp îi spune: „Ia aminte, la punctul cutare este o curbă primejdioasă, dincolo este o prăpastie…”, unul ca acesta îşi va lua plata sa.

Vreau să spun că la fel trebuie să se facă şi în viața duhovnicească. Este absolut necesar ca orice credincios să aibă duhovnic, care îl va povățui cu sfaturile lui şi îl va ajuta prin Taina Mărturisirii. Numai aşa poate trăi o viață duhovnicească ortodoxă şi poate fi sigur că se află pe drumul cel bun.

Cuviosul Paisie Aghioritul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here