Suferinţa ca rod al păcatului strămoşesc e sădită în firea tuturor oamenilor, chiar dacă ei nu sunt răspunzători şi vinovaţi de fapta lui Adam

0
162
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Adam si evaUrmările nenorocite ale greşelii lui Adam – între care pătimirea, şi deci şi îndurarea suferinţei – s-au sădit în însăşi firea lui. Şi pentru că Adam era „rădăcina” firii omeneşti, prototipul ei, purtând în sine întreaga omenire, starea sa rea s-a transmis tuturor urmaşilor săi.

Această moştenire s-a perpetuat prin naşterile după trup, din neam în neam. Toţi oamenii primesc la naştere firea cea căzută a lui Adam; fire ce poarta în ea rănile păcatului lui, adică este supusă patimilor (din care nu lipseşte suferinţa), stricăcioasă şi muritoare. Sfântul Grigorie de Nyssa tâlcuieşte astfel lucrurile: „Răul s-a amestecat cu firea prin cei ce au primit de la început patima, însuşindu-şi boala prin neascultare. Căci precum firea animalelor de orice soi se continuă în pui […], tot aşa omul se naşte din om, pătimaş din pătimaş, păcătos din păcătos.”

De  firea cazuta a lui Adam, au parte toţi oamenii, chiar dacă n-au păcătuit ei înşişi

Prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii (Romani 5,18); a împărăţii moartea […] şi peste cei care nu păcătuiseră (Romani 5, 14). De aceea Sfântul Ioan Damaschin numeşte suferinţa printre „patimile fireşti şi neprihănite care nu sunt în puterea noastră”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte mult despre felul în care s-au transmis efectele păcatului strămoşesc. Pentru el, suferinţa şi celelalte patimi nu stau în puterea noastră. La fel ca şi stricăciunea şi moartea se transmit din generaţie în generaţie prin naşterile după trup. Ele sunt o urmare firească a plăcerii care, în urma păcatului lui Adam, însoţeşte naşterile de acest fel. Astfel, el spune că „suferim din pricina plăcerii pe care strămoşul a amestecat-o în firea omenească”;  „îndurăm fară voia noastră durere din pricina plăcerii” legate de naşterea după trup.

El scrie încă: „Orice durere are drept cauză a naşterii sale fapta unei plăceri care îi premerge. E o datorie pe care trebuie s-o plătească în chip firesc. Toate acestea, în virtutea cauzalităţii, toţi cei ce sunt părtaşi ai firii omeneşti. Fiindcă plăcerea potrivnică firii e urmată în chip firesc de durere în toţi cei a căror naştere a fost anticipată de legea plăcerii.” Prin urmare, „toţi oamenii, având după cădere în mod firesc plăcerea ca anticipaţie a venirii lor pe lume şi nefiind nici unul liber de naşterea pătimaşă prin plăcere […], plăteau în chip firesc durerile ca pe o datorie”. În acelaşi pasaj, Sfântul Maxim spune că „osânda noastră (adică urmările păcatului strămoşesc sădite în firea căzută) stă în trăsătura pătimitoare”. „E vădit că în trăsătura pătimitoare a firii stă puterea plăcerii şi a durerii”, şi ea le aduce pe amândouă.

Dumnezeu nu vrea suferinţa omului, Jean-Claude Larchet

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here