Ce trebuie să știi despre sucurile din legume și fructe

0
332
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

fructele și legumeleFructele și legumele destinate preparării sucurilor trebuie să fie de bună calitate şi ajunse la maturitate.

Atât fructele cât şi legumele pot conţine un mare număr de germeni patogeni, paraziţi şi virusuri care prezintă un real pericol pentru sănătate.

De aceea, prima măsură care trebuie luată, în cazul consumării fructelor şi legumelor ca atare sau sub formă de suc proaspăt, este eliminarea, cât mai mult posibil, a tuturor factorilor nocivi semnalaţi.

Spălarea fructelor și a legumelor

Pentru îndepărtarea prafului, pământului, a ouălor de paraziţi şi în bună parte a germenilor patogeni, singura măsură practică pe care o recomandăm este spălarea îndelungată, sub jet de apă potabilă, a fructelor şi legumelor înainte de a fi consumate sau transformate în sucuri.

În timpul epidemiilor din perioada estivală sau în zonele tropicale şi ecuatoriale, unde frecvenţa acestor epidemii este mai mare, fructele și legumele se vor ţine câteva minute în apă cu cloranină. Apoi se vor clăti cu apă potabilă înainte de a fi consumate; chiar şi în cazul în care ele se consumă sau se prepară decorticate.

Fructele și legumele – Sucuri naturale

Pentru prepararea sucurilor se vor utiliza numai materiale de inox, sticlă sau plastic.

În prezent există numeroase tipuri de aparate manuale sau electrice pentru obţinerea sucurilor naturale. Randamentele cele mai bune se obţin prin prese de tip hidraulic.

Acestea prezintă şi avantajul utilizării unor materiale de protecţie de tip teflon. Ele împiedică un contact direct al fructelor şi legumelor cu metalele ce produc transformări calitative. Aceste metale diminuează valoarea terapeutică a multor substanţe pe care le conţine sucul celular al plantei.

Deşi în comerţ există aparate şi vase de aluminiu, acestea se vor evita la prepararea sucurilor naturale.

Este recomandabil ca sucurile să se consume imediat după preparare. Se pot pastra în frigider, în sticle, cel mult 12 ore.

În ceea ce priveşte utilizarea sucurilor, ele pot fi consumate ca atare, îndulcite (dacă este cazul) cu miere, simple sau asociate. Se va ține seama de scopul pentru care se folosesc.

Unele sucuri din legume cu gust puţin agreabil, cum este cel de cartof crud, de exemplu, pot fi ameliorate cu puţin suc de morcovi, de ţelină sau de tomate, după gust.

Nu trebuie neglijate nici „deşeurile” care rezultă de la prepararea sucurilor.

De exemplu, resturile care rămân de la sucul de morcov pot fi transformate în chifteluţe delicioase prin adăugarea unui ou, cu puţină făină, puţin unt sau brânză de vaci şi puţină carne, după care se prăjesc în ulei.

”Pledoarie pentru viață lungă”, Ovidiu Bojor

Citiți și alte articole de la rubrica Sănătate.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here