Sub stele – Excelsior – Alexandru Macedonski – „Geniul ignorat” și respins de lumea literară a timpului său

0
148

Sub stele Alexandru MacedonskiAlexandru Macedonski – Romantismul – Înnoirea conceptului de poezie – Asemănarea cu marele romantic Mihai Eminescu – Poezia modernă – Studiile publicate în „Literatorul”

Sub stele

În noaptea naltă
Ce s-a lăsat peste natură
Se-ntrezăresc prin frunzătură
Stelare-adâncuri ce tresaltă.

Întregi sisteme
De nebuloase siderale
Răsar din lumile spectrale
Ca ofilite crizanteme.

În sus spre ele
A gândului mitraliare
C-o uriașă cutezare
Străbate țintă printre stele.

Dar noaptea naltă,
Ce stăpânește neclintită,
Se duce vecinic negrăbită
De la o lume la cealaltă.

„Fantast și neliniștit, însă artist autentic, Macedonski e un frondeur multilateral” (Constantin Ciopraga). Poetul se vede pe sine în postura geniului ignorat, întruchipând superioritatea intelectuală. Este caracterizat de orgoliu și sfidare. În studiile sale din „Literatorul” face observații de o noutate absolută în gândirea estetică românească. El notează că „proza se conduce după o logică și poezia după alta”, având în vedere specificitatea imaginii poetice și finalitatea diferențiată în funcție de limbajul metaforic. Dacă proza înseamnă descriere, în viziunea lui Macedonski poezia implică sugestia.

Alexandru Macedonski și înnoirea conceptului de poezie

În literatura română, el a contribuit la înnoirea conceptului de poezie. La Paris surprinsese momentul de revoluționare a limbajului. În „Poezia viitorului”, el spune: „Rolul de căpetenie în poezia modernă îl are poezia simbolistă complicată de instrumentalism. Instrumentalismul nu este decât un simbolism, cu deosebire că sunetele joacă rolul imaginilor.”

Alexandru Macedonski este cunoscut, în primul rând, ca un poet al „Nopților”. Aceste poeme au fost scrise între 1879-1901, în perioada de maturitate, și ilustrează un romantism larg, generos. Frumusețea lor a fost receptată târziu, Eugen Lovinescu fiind primul care remarca valoarea „Nopții de decemvrie”. Motivele poetice ale „Nopților” nu sunt noi. Ele au fost preferate de romantici și preluate de la Young, de la Musset și de la alții. Timpul conceput dilatat sau comprimat, rostul poetului, întrebări retorice, exclamații concluzive, interior vs. exterior, deschidere cosmică, dominantă stilistică de alb și negru, ideea de vis și voință apar ca manifestări ale poetului care își asumă genialitatea și se simte „un mit”.

Asemănarea lui Macedonski cu Eminescu – Romantismul

Există multe asemănări între Macedonski și Eminescu. Ei sunt neînțeleșii care își făuresc lumi interioare, izolându-se de realitate. Aceste lumi devin inaccesibile existenței comune – „sfera mea”, „el e emirul”… Nostalgia absolutului este mai mare decât o existență anonimă terestră. Ambii poeți au conștiința sinelui, trăiesc secvențe obsesive, experiențe definitive, comit hybrisul. Ei primesc fără a cunoaște fericirea, la final detașându-se prin deziluzie. Cu toată asemănarea ideilor din operele lor, cei doi nu au avut relații armonioase.

Curentul romantic în literatură așază în prim plan valorile afective și de aceea perioada va fi resimțită ca o „renaștere poetică”. Romantismul are o proveniență anglo-saxonă și trebuie privit deopotrivă ca stare de spirit și ca mișcare literar-artistică. În Germania teoreticienii curentului au fost frații Schlegel, în Anglia, Coleridge, iar în Franța s-au impus lucrările teoretice ale Doamnei de Stael, scriitoare elvețiană de limbă franceză. În aceste lucrări se formula pentru prima dată opoziția clasic-romantic. Romantismul a fost prima mișcare literară cu pronunțat caracter de universalitate. Esența poeziei devine metafora, apoi mitul și simbolul.

Romanticii consideră că lumea modernă a pierdut unitatea inițială și mijlocul de descifrare a enigmei Universului. Lor li se pare că totul se poate recâștiga prin magie sau vis. Poezia devine o cunoaștere înlesnită de starea contemplativă, iar geniul, o ființă visătoare aflată în afara intereselor practice. Romantismul nu neagă, însă, tot ce ține de clasicism, el va prelua și dezvolta retorica clasică și tentația către echilibrul formei.

Excelsior

Sub luna plină,
Cu farmecul ce-n jos se lasă,
Oricare coperiș de casă
E baltă de lumină.

Albastra noapte
E toată ploaie argintie,
Un vis de-naltă poezie,
De cântec și de șoapte.

Din lumi astrale
Magia înfășurătoare
Coprinde în a ei splendoare
A plângerilor vale.

Sub pulberi de aur,
Sub stele, flori schinteietoare,
Ce griji pot fi predomnitoare,
Și ce destin, balaur?

O! Cer, natură,
O! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai ridicat peste dezastru
Peste blestem și ură.
Alexandru Macedonski

Te invit să citești și Caragiale – Simplificarea înseamnă bogăție de semnificații – Scriitori mereu actuali.

Mihaela Mușetescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here